• 25 Nov. 2015
  • 2 min

Cum să lucrezi cu o agenţie de recrutare dacă eşti un proaspăt absolvent

Foto absolvent şi tehnologie

Specialiştii în recrutare pot fi de un real folos tinerilor absolvenţi care vor să obţină un loc de muncă.

Tinerii absolvenţi  nu ştiu, de multe ori, cum să lucreze cu recrutorii care îi pun în legătură cu diverşi angajatori, chiar dacă specialiştii în resurse umane reprezintă, de multe ori, calea cea mai sigură către jobul dorit, arată The Guardian. Candidaţii care vor să construiască relaţii bune cu un recrutor trebuie să respecte câteva sfaturi simple.

Fii onest

 

Recrutorii sunt obişnuiţi cu lipsa de onestitate a candidaţilor, aşa că nu căuta să-i minţi, pentru că îşi vor da seama imediat. Dacă eşti onest, vei  fi ajutat, nu împiedicat să găseşti un loc de muncă.

Fii prezent la telefon

 

Dacă primeşti un telefon când eşti în oraş cu prietenii sau când te joci pe computer, nu este indicat să vorbeşti cu un recrutor despre un posibil job pe care îl are pentru tine. Recrutorii îţi vor analiza abilităţile de comunicare la telefon. Într-o discuţie telefonică încearcă să te comporţi ca într-un interviu informal.

Citeşte cu atenţie descrierea jobului

 

Orice tânăr candidat ar trebui să citească foarte atent descrierea unui job de care este interesant, chiar dacă i se pare plictisitor. Informaţia există acolo pentru că trebuie să o citeşti înainte de a aplica, pentru a vedea dacă te potriveşti cu cerinţele postului.

Calculează-ţi aplicaţiile

 

Nu aplica pentru toate joburile pe care le vezi pe un site. Ţine cont de ceea ce te interesează şi selectează. Atfel, vei da impresia unui om superficial, care nu este atent la detalii.

Acceptă sfaturi

 

Dacă un recrutor îţi oferă sfaturile sale despre cum ar trebui să arate CV-ul tău, ascultă-l. Totodată, un recrutor te-ar putea învăţa ce să faci la un interviu şi ţi-ar putea oferi câteva exemple de teste prin care s-ar putea să treci la următoarea discuţie de angajare. Recrutorii ştiu foarte bine ce aşteptări au clienţii pentru care lucrează.

Nu eşti superior recrutorului

 

Chiar dacă pare că ştii multe lucruri, nu încerca să îi dai lecţii recrutorului. Nimeni nu preferă oamenii condescendenţi. Până la urmă, recrutorul este acolo ca să te ajute, nu ca să-ţi pună creeze neplăceri.

Ai răbdare

 

Indiferent cât de dificil poate părea, ai răbdare. Nu stresa recrutorul cu o mulţime de telefoane pentru a cere noutăţi despre jobul pentru care ai fost la interviu. El va reveni către tine cu o veste când va primi noutăţi de la clientul său.

Anunţă din timp orice întârziere

 

Orice aspect care te-ar putea împiedica să ajungi la o întâlnire cu recrutorul sau cu reprezentanţii companiei pentru care lucrează respectivul recrutor ar trebui să fie anunţat din timp, nu cu două minute  înainte de start. Totodată, este foarte nepoliticos să nu anunţi deloc.

Niciodată să nu contactezi direct angajatorul

 

Dacă ai obţinut un interviu de angajare prin intermediul unei agenţii de recrutare, nu trebuie să contactezi direct compania care te-a refuzat, pentru lămuriri suplimentare. Astfel, discreditezi  agenţia de recrutare şi, de asemenea, s-ar putea să auzi chestii neplăcute despre tine. 

A fost util articolul? 1

Leave a Reply