• 28 Aug. 2023
  • 3 min

10 sfaturi pentru primele 30 de zile la un nou job

10 sfaturi pentru primele 30 de zile la un nou job

Încă puțin și vei petrece prima ta zi într-un nou rol la o nouă companie. Treci prin diverse stări? Îți dorești foarte mult să te integrezi? Simți că este jobul potrivit pentru tine? Este perfect normal să te simți anxios. La urma urmei, în primele 30 de zile petrecute la un nou loc de muncă trebuie să te familiarizezi rapid cu diverse proceduri și să te asiguri că lași o impresie cât mai bună. Urmează aceste 10 recomandări pentru a trece cu bine și peste acest hop.

Familiarizează-te cu rolul

Primul pas pentru a reuși în perioada de probă este să înțelegi cu adevărat ce presupune noul tău rol. Studiază cu atenție descrierea postului, responsabilitățile și caută să afli așteptările angajatorului. Cu cât înțelegi mai bine ceea ce se așteaptă de la tine, cu atât vei fi mai bine pregătit să livrezi rezultatele dorite.

 

Comunică eficient

O comunicare clară și deschisă este cheia succesului în orice mediu de lucru. În primele 30 de zile, asigură-te că-ți exprimi ideile, îngrijorările sau întrebările într-un mod respectuos. Fii deschis la feedback și solicită-l în mod activ, pentru a arăta că-ți dorești să te dezvolți și să te adaptezi cât mai bine la cerințele companiei.

 

Fii proactiv

Nu aștepta să ți se dea totul pe tavă. Oferă-te voluntar pentru proiecte sau sarcini, chiar dacă sunt în afara ariei tale de responsabilitate. Această proactivitate nu-ți demonstrează doar implicarea, dar te și expune la diverse aspecte ale companiei.

 

Verifică totul de două ori

În primele 30 de zile, va trebui să muncești din greu pentru a te asigura că munca ta este impecabilă. Verifică de mai multe ori toate acțiunile pentru a identifica potențiale erori. Poate vei comite anumite greșeli, dar asigurându-te că munca ta este la un standard ridicat te va ajuta să conturezi o primă imagine excelentă.

 

Asumă-ți greșelile

Este clar că toată lumea învață făcând greșeli. Angajatorul tău va anticipa că vei face câteva erori, în special când ești la început. Amintește-ți totuși că ceea ce faci odată ce ai comis greșeala face diferența. Respectul va fi câștigat dacă recunoști că ai comis-o și dacă arăți că înțelegi ce a mers prost și ce trebuie să faci pentru a o remedia.

 

Construiește relații

Relațiile de echipă sunt esențiale în orice mediu de lucru. În primele 30 de zile, caută să stabilești cât mai multe conexiuni cu colegii. Participă la pauzele de cafea, discuțiile informale și evenimentele de teambuilding. Un mediu de lucru în care te simți confortabil cu colegii este unul care te va motiva să excelezi.

 

Nu căuta să schimbi ce funcționează

În primele 30 de zile petrecute la un nou job nu este perioada potrivită pentru a contesta modul în care se fac lucrurile. Sunt șanse să nu fii de acord cu modul în care un proces funcționează în prezent. Sau s-ar putea să nu înțelegi corect de ce se derulează lucrurile astfel. Cu toate astea, folosește această perioadă pentru a observa și a înțelege. Trebuie să lucrezi pentru a câștiga încrederea oamenilor și să-ți demonstrezi abilitățile, astfel încât să poți contesta ulterior anumite lucruri, dacă tot simți că ar exista metode mai bune.

 

Arată că-ți pasă

Dacă arăți că ești pasionat de organizație și de rolul pe care-l ocupi sunt șanse mari să câștigi respectul colegilor tăi. Înțelege nevoile echipei tale și ajută acolo unde poți. S-ar putea să nu poți sprijini pe deplin, dar demonstrând că-ți pasă și că depui un efort, arăți că ești un veritabil team player.

 

Identifică oportunități pentru victorii rapide

Trebuie să le arăți celor care ți-au oferit un vot de încredere la interviul de angajare că nu s-au înșelat. Iar pentru a face asta e important să identifici orice oportunități care te ajută să obții rapid niște mici victorii. Planifică și cum poți face vizibil acest impact, decide dacă este în concordanță cu obiectivele companiei și dacă ai abilitățile potrivite pentru a finaliza sarcina.

 

Întreabă, ascultă și evoluează!

Feedback-ul este un instrument valoros pentru dezvoltarea ta. Nu te sfii să ceri păreri și feedback de la colegi și manageri, astfel încât să știi în ce direcție să-ți canalizezi eforturile. Fii deschis la critici constructive și folosește-le pentru a-ți ajusta abordarea. Asumă-ți inițiativa de a-ți îmbunătăți constant abilitățile și succesul va veni la pachet!

Raportează-te la aceste prime 30 de zile ca la o oportunitate excelentă pentru dezvoltarea ta personală și profesională. Abordează-le cu încredere și determinare, fii deschis să înveți și să te adaptezi, iar rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară. Fii mândru de faptul că ai ajuns în această etapă și fii încrezător în potențialul tău de a reuși! 

 

Ți-a plăcut articolul 10 sfaturi pentru primele 30 de zile la un nou job? Citește și:

Cum impresionezi cu CV-ul tău fără a-ți înfrumuseța experiența

Cum depășești o perioadă de stagnare în carieră

A fost util articolul? 14
30 de zilenou job

Leave a Reply