• 18 May. 2021
  • 3 min

Cum să treci cu bine peste o perioadă grea în carieră

cum depasesti o perioadă grea în carieră

Din luna martie a lui 2020 și până în prezent, o mulțime de oameni au traversat sau încă se află într-o perioadă grea a carierei. Unii încearcă de ceva vreme să-şi găsească un job şi nu reuşesc, alţii au conflicte cu şeful la locul de muncă. Unii se simt plictisiţi şi neîmpliniţi la locul de muncă, alţii au senzația că la jobul actual muncesc aproape pe degeaba.

Dacă te afli în oricare dintre aceste situaţii, iată câteva recomandări-cheie de care, dacă vei ţine cont, te vor ajuta să navighezi cu ceva mai multă lejeritate printr-o perioadă grea a carierei:

 

1. Nu dramatiza și mai mult lucrurile

Când treci printr-o perioadă grea în carieră, se întâmplă foarte des ca la nivel mental, să-ți creezi o imagine și mai dramatică a întregii situații. Poate că începi să te gândeşti că eşti într-o situaţie teribilă, că nu există nici o soluţie sau că nu o vei scoate niciodată la capăt. Este foarte important să depistezi aceste gânduri exagerate, şi să îţi aduci gândirea cu picioarele pe pământ. Dacă dramatizezi lucrurile în mintea ta, nu faci nimic altceva decât să pui presiune inutilă pe tine, să te demotivezi şi să ajungi să iei decizii greșite. Realitatea este că, oricât de grea este situaţia în care te afli, nu este un capăt de lume şi o vei rezolva. Caută, pe cât posibil, să ții minte acest aspect!

 

Vrei să gestionezi mai bine anumite emoții negative la job? Parcurge un articol dedicat acestui subiect!

 

2. Uită de muncă după încheierea programului de lucru

Cel mai rău lucru pe care-l poți face atunci când treci printr-o perioadă grea la muncă este să o lași să-și pună amprenta și asupra vieții tale personale. Când părăsești biroul, încearcă să eviți bârfele și să te plângi. Este un lucru greu de făcut, dar este important. Dacă crezi că acest lucru este imposibil, atunci dă-ți un anumit interval în fiecare săptămână pentru a vorbi despre muncă acasă, iar în restul timpului asigură-te că nu se mai insinuează în viața ta privată.

 

3. Cere ajutor

În situaţiile dificile pe plan profesional, este esenţial să apelezi la suportul celor din jur. Fie că este vorba de unul financiar, un sfat înţelept sau o simplă îmbrățișare. Acest suport va ameliora frustrarea ta, te va ajuta să gândeşti mai clar şi să depăşeşti mai repede situaţia în care te afli.

Este posibil să fii reticent la a cere ajutorul altora. A cere ajutor cuiva este o admitere implicită a faptului că omul respectiv joacă un rol important în viaţa ta. Însă este un lucru perfect normal şi matur. Oamenii progresează cel mai rapid atunci când formează alianţe, când lucrează împreună şi când se ajută unii pe alții. Cere ajutor și oferă ajutor la rândul tău. Valorifică puterea relaţiilor interpersonale!

 

4. Nu ezita să acționezi pentru a ieși dintr-o perioadă grea

Unul din cele mai buni remedii pentru stres şi îngrijorare este acţiunea. Atunci când lucrurile nu merg cum vrei, nu sta degeaba, să te îngrijorezi sau să te vaiţi, ci acţionează. Chiar dacă nu ştii care sunt cele mai bune acţiuni pe care să le iei, cel mai important este să acţionezi în sine. Fă ceva, orice. Asta îţi permite să te concentrezi pe rezultate şi nu pe gândurile negative, te calmează şi îţi conferă încredere în tine. Iar dacă continui să acţionezi, te uiţi la rezultate şi îţi adaptezi acţiunile corespunzător, ai cele mai mari şanse să reuşeşti.

 

5. Invață ceva nou

În prezent, există tot mai multe cursuri gratuite disponibile online. Dacă vei învăța ceva ce poate fi adăugat ulterior la CV-ul tău e excelent, dar și urmărirea unei curiozități care poate nu este direct legată de domeniul tău poate fi un lucru bun. Uneori, îndepărtându-te de aria ta de expertiză și luând-o de la capăt, poți crea noi conexiuni și perspective care te vor ajuta să te dezvolți și să-ți îmbunătățești traseul profesional curent.

 

6. Celebrează micile victorii

Pentru a-ți pastra motivarea și optimismul în timp ce treci printr-o perioadă grea în carieră, ia-ți câte o pauză pentru a savura micile tale succese. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, de exemplu, obținerea unui interviu nu este la fel de semnificativă ca obținerea unui loc propriu-zis de muncă, dar este un semn al progresului, un pas în direcția corectă. Observarea acestor mici victorii îți poate oferi o pauză binevenită de la tot stresul și negativitatea cu care te confrunți și-ți va da energie cu care să continui.

 

7. Caută să previi în loc să tratezi

Odată ce ai ieşit dintr-o perioadă grea, e recomandat să devii vigilent astfel încât să previi, pe cât posibil, apariţia unei astfel de situaţii din nou pe viitor. Cei mai mulţi oameni ajung în situaţii dificile în carieră pentru că nu sunt suficient de atenţi la semnalele de alarmă din jurul lor. Dacă ar fi, şi-ar da seama din timp când o problemă se apropie, şi-ar lua măsuri corespunzătoare.

Însă nu fac asta, şi sunt prinși cu garda jos când într-o zi se trezesc fără job, cu o scădere majoră a salariului, sau incapabili de a-şi plăti datoriile. De aceea, este să îţi planifici cariera şi finanţele foarte inteligent. Este ceva ce foarte puţini oameni fac şi, totuşi, contează extrem de mult. Dacă ai un plan bine pus la punct şi acţionezi pe baza lui, puţine sunt provocările peste care nu poţi trece, şi puţine sunt lucrurile pe care nu le poţi face.

 

Ți-a plăcut acest articol despre depășirea unei perioade grele pe plan profesional? Citește și: 

Aproape jumătate dintre români vor să-și schimbe jobul după pandemie

5 joburi pentru care nu ai nevoie de calificare

Ce fac diferit oamenii care au succes în carieră

A fost util articolul? 1

Leave a Reply