keyboard_arrow_down
Cu smartphone-uri și calculatoare puternice și din ce în ce mai deștepte, cu mașini autonome care nu mai au nevoie de șoferi umani în plină dezvoltare și cu sisteme cibernetice din ce în ce mai performante, ce trebuie să știe generațiile următoare pentru a fi pregătite pentru joburile viitorului?

Încă din anii 1760, de la prima Revoluție Industrială, dezvoltarea tehnologică a influențat într-un mod permanent și categoric industriile și munca zilnică. Inițial, ideea că mașinăriile ar putea înlocui joburile unor oameni i-a speriat pe mulți, dar ulterior aceștia au realizat de fapt avantajele. Tehnologia avea să permită generațiilor viitoare timpul necesar pentru a învăța lucruri noi și de a se dezvolta constant. Iată trei dintre cele mai importante soft skills pe care trebuie să le deprindem pentru a fi pregătiți pentru joburile viitorului:

1. Flexibilitatea ideilor

Așa cum un gimnast trebuie să manevreze o mulțime de aparate, și noi trebuie să devenim capabili să sărim de la o gândire la alta. Trebuie să fim creativi, să gândim critic, matematic, economic etc. Să fim pregătiți să ne susținem ideile, dar și capabili să renunțăm la cele care primesc mai multe contraargumente, iar pe baza acestora să construim un concept mai puternic. Dar cum ne putem îmbunătăți această capacitate mentală? Răspunsul e în jurul nostru: să fim deschiși la lucruri noi și să deprindem cunoștințe din afara zonei noastre de confort. Dacă nu ești creativ, încearcă un curs de dans, iar dacă nu poți să gândești matematic, încearcă să completezi 100 de jocuri de tip Sudoku. Fiecare activitate și experiență nouă te va ajută să întinzi ideile și orizonturile pe care le poate concepe mintea ta.  

2.  Spiritul de negociere

Roboții au ajuns mai buni și mai eficienți decât oamenii la multe joburi, dar noi încă mai câștigăm la capitolul „interacțiuni sociale”. Totuși, pentru a fi cu un pas în fața inteligenței artificiale, trebuie să devenim și mai aprigi. Spiritul de negociere va reprezenta un skill esențial pentru joburile viitorului. Capacitatea de a vinde un produs, o idee sau chiar persoana ta ca angajat ideal va fi un as în mânecă pentru generațiile viitoare. Ține cont de asta!

3. Inteligența emoțională

Strâns legat de spiritul de negociere, toți recrutorii sunt de acord că pe viitor va conta din ce în ce mai mult inteligența emoțională a angajaților. De aceasta vor depinde foarte mult proiectele în echipă, rezultatele managerilor și nivelul general de fericire la job. Roboți avem deja, așa că următoarele generații trebuie să fie… oameni! Trebuie să demonstreze un nivel de empatie ridicat, o înțelegere a interacțiunilor sociale cele mai complexe și un spirit înclinat către rezultate pozitive, atât pe plan profesional, cât și personal.

 

Așadar, interacțiunea umană stă pe primul loc în ceea ce privește joburile viitorului. În trecut companiile își doreau angajați care să lucreze mult și repede, dar acum va conta din ce în ce mai mult capacitatea de a soluționa probleme complexe, ce nu pot fi rezolvate de către roboți. Dacă ești în căutarea unui job unde să îți dezvolți aceste abilități, intră pe www.ejobs.ro!

spune-ti parerea