• 20 Apr. 2021
  • 5 min

Curajul, abilitatea de viitor pe care merită să ți-o dezvolți de azi

curajul

Curajul este poate cea mai importantă abilitate care te ajută să realizezi task-urile și să-ți îndeplinești obiectivele. De multe ori contează mai puțin abilitățile hard pe care le vei deprinde prin exercițiu și mai mult mobilizarea ta de a ieși periodic din zona de confort. Curajul de a întreba, curajul de a suna un coleg, curajul de a încerca să faci un task nou. Și nu este o abilitate înnăscută, ci poate fi dobândită prin practică. Merită rafinată și învățată continuu. Exact cum updatezi constant la abilitățile tehnice sau cunoștințele din domeniul tău de activitate.

Curajul la job nu înseamnă însă impulsivitate, ci asumarea riscurilor într-un mod calculat. Este important să-i înțelegi importanța curajului în atingerea obiectivelor și să descoperi acei pași prin care poți lucra constant cu tine astfel încât să devii curajos la job.

 

 

De ce avem nevoie să dezvoltăm curajul?

Dezvoltând curajul, prin punerea întrebărilor, prin testarea unor idei noi rămâi un angajat și un candidat competitiv.

Brené Brown, celebra cercetătoare și scriitoare americană a povestit în cadrul workshop-ului Courageous Leadership, desfășurat la Sidney în 2019, că liderii de pretutindeniconsideră curajul drept calitatea numărul unu, calitate ce este critică pentru un viitor job mereu în schimbare, presărat cu perturbații și incertitudini.

 

„Când întreb care este viitorul în leadership, primesc în continuare același răspuns – avem nevoie de mai mult curaj – trebuie să avem lideri mai curajoși”, spune Brown.



Și există o strategie prin care poți dezvolta curajul, într-un mod calculat, astfel încât să te ajute în atingerea obiectivelor. Îl înveți practicând, luând inițiativa, vorbind și renunțând la nevoia de a controla.

Stabilește obiective

Primul pas este să te întrebi:

  • Cum arată succesul în această situație cu risc ridicat? Îl pot obține?
  • Obiectivul meu este corespunde principiilor și valorilor echipei mele?
  • Obiectivul meu derivă mai mult din ambițiile mele de carieră sau din dorința de a face bine companiei și societății?
  • Dacă nu pot să-mi ating obiectivul principal, care este obiectivul secundar?


Indiferent dacă ai obiective primare sau secundare, obiectivele tale ar trebui să-ți fie la îndemână, să poată fi realizate prin muncă constantă. Un obiectiv principal care servește companiei ar putea fi salvarea unui angajat bun de la concediere, prin oferirea de argumente managerului. Un obiectiv secundar ar putea fi informarea managerului despre anumite nereguli în echipă. 

Ai putea urma și exemplul Taniei Modic, acum antreprenor american, care și-a asumat un mare risc la primul său loc de muncă, ca asistent marketing la o bancă internațională. A început jobul fără a avea un coordonator de marketing care să o ghideze în munca pe care i-a fost atribuită. Tania Modic a dorit însă să contribuie la succesul băncii și, de asemenea, la propria avansare. A mers la sediul central al băncii unde s-a interesat de parteneriatele și conturile de care colegii ei nu s-au mai ocupat și le-a revitalizat. Acțiunea ei curajoasă a câștigat atenția conducerii și a fost răsplătită cu apreciere și cu promovare.

S-a gândit clar la obiectivele sale, dar și la riscuri. A luat în calcul cultura organizației, abilitățile sale personale și punctele de vedere ale celorlalți implicați. Obiectivul ei principal a fost organizațional – să revitalizeze conturile, care din diferite motive. nu mai erau active și și-a estimat șansele de a atinge acest obiectiv la aproximativ 70%. Scopul ei secundar a fost personal, acela de a-și spori vizibilitatea. Și-a dat 60% șanse să reușească în acest sens și 50% șanse de a fi concediată dacă nu reușea să salveze conturile. A făcut pasul și a continuat o carieră impresionantă, recunoscând, încă de la începutul vieții sale profesionale, avantajele unui calcul atent al riscului.

 

Determină importanța obiectivelor tale


Al doilea pas în calculul curajului presupune o evaluare atentă a obiectivelor:

  • Cât de important este să-mi ating obiectivele?
  • Dacă nu fac ceva cu privire la starea actuală a lucrurilor, compania va avea de suferit? Cariera mea va fi afectată?
  • Situația necesită acțiuni imediate?


Poți face o ierarhizare a obiectivelor. Pe treapta inferioară poți pune acele obiective pentru care nu ești încă înarmat cu doza necesară de curaj și care pot fi amânate, pe treapta medie obiectivele secundare care au și potențial de a se mai schimba, iar în partea de sus – obiectivele pentru care ești dispus să iei poziție acum. 

 

Analizează riscurile și beneficiile

Este important să ai o imagine completă asupra unei acțiuni pe care vrei să o faci la job. Poți lua o decizie mult mai ușor dacă te întrebi:

  • Cine poate câștiga? 
  • Cine are de pierdut? 
  • Care sunt șansele ca reputația să fie iremediabil afectată dacă merg mai departe? 
  • Îmi voi pierde respectul sau slujba? Colegii/managerii vor avea de pierdut? 
  • Îmi voi amâna oportunitatea de promovare?

Să luăm exemplul unei situații în care ai nevoie de curaj. Ai descoperit că un coleg a plagiat un document și nu știi cum să-i comunici asta managerului. Cântărești aspectele negative (riscul ca acel coleg să fie concediat), dar și aspectele pozitive (menținerea unor standarde înalte de calitate ale echipei). Te gândești poate că nu e treaba ta să raportezi, însă trecerea cu vederea a unei situații echivalează cu a fi complice. Un act de curaj înseamnă să raportezi discret situația astfel încât managerul să poată ghida colegul să-și corecteze atitudinea, să puteți salva împreună imaginea companiei și reputația ta să rămână intactă. 

 

Alege momentul potrivit pentru a acționa

Se spune că oamenii curajoși nu ezită să acționeze. Acest lucru poate fi adevărat în situații de urgență, dar graba la job de obicei strică treaba. Când vrei să faci o mișcare curajoasă, următoarele întrebări te pot ajuta astfel încât să-ți poți da seama dacă este momentul potrivit:

  • Este o acțiune atent gândită sau una impulsivă?
  • Cât timp ar dura pentru a fi mai bine pregătit? 
  • Care sunt avantajele și dezavantajele dacă mai aștept câteva zile sau chiar o săptămână?
  • Care sunt obstacolele? Le pot elimina sau reduce în viitorul apropiat?
  • Ce pot face acum pentru a crea baza pentru o mișcare curajoasă mai târziu?
  • Sunt pregătit emoțional și mental să-mi asum acest risc?

Acordă un timp rezonabil pentru a-ți răspunde la aceste întrebări, fără a lăsa curajul să treacă pe lângă tine. Înainte de a lua inițiativă, strânge informații sau dovezi pentru a-ți îmbunătăți șansele de succes. Folosește timpul în favoarea ta.

 

Curajul ține de tine, de inițiativa ta

De multe ori ai putea asocia organigrama din companie cu puterea de influență a oamenilor. Și poate ai observat colegi care poate profită de poziția lor, dar și colegi care, în încercarea de a-și mulțumi managerii, aleg să nu ia niciodată poziție. Dar sunt și situații în care managerii dau putere oamenilor curajoși din echipele lor,  fie prin respect, prin sfaturi, prin dovezi de prietenie, apreciere. Acesta este dovada faptului că indiferent de poziția pe care o ocupi în companie, curajul te poate ajuta să te afirmi. Stabilind relații și influențând oamenii din jurul tău deprinzi încredere în tine și iei inițiative din ce în ce mai îndrăznețe.

 

Creează un plan B de acțiune


Când îți asumi un risc de obicei ești tentat să faci o singură mișcare, abordezi o persoană și dacă nu primești un răspuns, renunți și pleci. Însă pentru a-ți atinge obiectivele este important să insiști. Să câștigi în situații de risc înseamnă de multe ori să gândești așa cum nu ai gândit și să acționezi așa cum nu ai acționat. 

Un plan B bine dezvoltat te poate ajuta să-ți atingi obiectivele principale și secundare. Ține cont în conturarea lui de un posibil eșec al planului A. Dacă nu-ți îndeplinești obiectivul, ce se va întâmpla? Eșecul poate fi transformat în ceva pozitiv?

Poți acționa cu mai mult curaj și poți avea rezultate la job dacă îți stabilești obiective clare, dacă faci o evaluare a importanței acestora și o analiză a riscurilor față de beneficii. Acest plan te va ajuta să evoluezi în carieră și să aduci valoare în ceea ce faci. Și curajul este poate cea mai importantă abilitate soft, în care merită să investești, rămâne un skill de viitor, indiferent de contextul social sau economic.

 

 

Schimbările în carieră nu sunt ușoare, căci vin la pachet cu o mulțime de temeri. Ca să-ți fie mai lină tranziția către un job mai bun sau chiar către un alt domeniu de activitate, îți suntem alături cu joburile potrivite pentru tine pe eJobs.ro! Curaj! Aplică!

 

Ți-a plăcut articolul? Citește pe aceeași temă:

15 abilități pe care recrutorii le vor aprecia în 2021
Despre obiective în carieră și cum le atingi

 

A fost util articolul? 8
curajul

Leave a Reply