• 15 Oct. 2018
  • 3 min

Cum te ajută cursurile de dezvoltare personală să evoluezi în carieră

dezvoltare personală
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Auzim frecvent despre dezvoltare personală și despre cât de important e să îți urmezi pasiunile, să te dezvolți și în afara job-ului. De multe ori însă avantajul unor astfel de cursuri de dezvoltare personală e că te ajută să evoluezi și pe plan profesional.

De ce ai avea nevoie de un curs de storytelling în carieră sau dezvoltarea personală, de exemplu? Vei spune că nu trebuie să spui povești la birou, nici colegilor, nici șefilor, dar există anumite tactici care, aplicate corect, te vor ajuta să ai și o carieră înfloritoare. Cu toții vrem să captăm atenția, de exemplu, în meetinguri, iar din storytelling poți împrumuta chiar aceste lucruri.

Am stat de vorbă cu unul dintre lectorii de la Fundația Calea Victoriei pentru a afla cum ne poate ajuta storytelling-ul în viața de zi cu zi.

Profesionist în domeniul trainingului și a HR-ului, Iulia Ivanov a reușit să insufle umanitate acestor domenii și să aducă o notă personală în job-ul ei. Solară și optimistă, nu stă niciodată pe gânduri atunci când e vorba să împărtășească din experiența ei și combină abilitățile din training cu descoperirile proprii. Și pentru că, de fapt, ceea ce te diferențiază de ceilalți este călătoria care te-a făcut ceea ce ești, ea îți poate arăta cum Storytellingul este parte din viața ta.

Dezvoltare personală pentru o carieră înfloritoare

Toată lumea are o poveste, Iulia. A ta care este?

Dacă ar fi să îmi spun povestea ar trebui apelez la tolba cu cel puțin 12.410 zile de care m-am bucurat până acum. Fiecare zi a contribuit câte un pic din ce sunt astăzi: un personaj plin de viață, optimist, profesionist în resurse umane de 10 ani, lector al Fundației de 6 ani, îndrăgostit de #publicspeaking și #storytelling. Și totul a început cu doi părinți care mi-au făcut cel mai mare dar: liberul arbitru ca stare de fapt.

 

Cum recunoști o poveste pe care o poți folosi?

Ai învățat ceva din ea, are o morală, are o desfășurare a acțiunii care pune reflectorul pe un punct orb într-o anumită situație, are cel puțin un personaj al cărui comportament vorbește pentru cei din jur, pentru că se regăsesc în el, și dorința să o împărtășeșți cu cei din jur pentru că vrei să le oferi din descoperirea ta.

 

Cum folosești tu storytellingul zi de zi, la job?

Oricând. E un fel de sare și piper. În interviuri, în traininguri, în interacțiuni formale și informale, în prezentări care pot fi prea tehnice, în promovarea unor programe noi, în emailuri, în proiecte, în coaching, în mentoring.

 

Cum te ajută storytelingul să obții un job mai bun?

Într-o piață competitivă în care provocarea este să identifici profesioniști și leaderi care dispun de acea combinație de aptitudini tehnice foarte bune și aptitudini de comunicare verbală foarte bune, storytellingul te ajută să te diferențiezi. Multe din momentele-cheie clasice reformulate – de exemplu, „Spune-mi despre tine” în „Care e povestea ta?”, „Care sunt responsabilitățile tale?” în „Care este povestea proiectelor și a rezultatelor tale?” pot duce la răspunsuri care să îți asigure o poziționare prin care să inspiri și să aduci informații într-un mod diferit față de ceilalți. Este și o metodă prin care să îți împărtășești pasiunea, dar și lecțiile profesionale pe care le-ai asimilat.

 

Ai fost să-ți spui povestea pe scena uneia dintre cele mai prestigioase conferințe, TEDx. Ce ai învățat din această experiență?

Am revalidat faptul că atunci când știi că ai de livrat un discurs scurt, nu înseamnă că îți asumi și un timp de pregătire mai scurt. Woodrow Wilson spunea apropo de timpul de pregătire că: „Depinde de lungimea discursului. Dacă este un discurs de zece minute, îmi ia două săptămâni să îl pregătesc; dacă este un discurs de jumătate de ora, îmi ia o săptămâna; dacă pot vorbi oricât vreau, nu am nevoie deloc de pregătire. Sunt gata și acum.” Pentru 15 minute de discurs am lucrat 6 luni și cel puțin 6 drafturi. E un adevărat test de tenacitate.

 

Exercițiu de sinceritate: ce anume „pui pe snooze”/ amâni acum în viața ta?

Să spun „da” tot timpul, oricând și pentru orice. Mi-am propus să păstrez un echilibru care să mă facă și mai voioasă și mai creativă și să analizez foarte atent care sunt inițiativele cărora le dau curs.

 

Care a fost una dintre revelațiile vieții tale?

Că trebuie să te cunoști mai întâi pe tine și apoi să înțelegi care sunt deciziile pe termen lung care ți se potrivesc. Altfel, nu poți vorbi, trăi congruent.

 

Citește și:

Secretele unei prezentări de succes acum dezvăluite

Cum să eviți ticurile verbale într-o prezentare

4 sfaturi esențiale pentru primul interviu de angajare

 

 

 

A fost util articolul? 3
carieradezvoltare personala

Leave a Reply