• 30 Sep. 2019
  • 4 min

Ghid de bună purtare în perioada de preaviz

Ghid de bună purtare în perioada de preaviz
Autor
Andreea Baudici
Andreea Baudici În cei 8 ani de carieră în Marketing și Comunicare, Andr... Arată mai mult

În perioada de preaviz poate părea tentant să o lași mai moale cu munca sau chiar să simți că ești demotivat și nu mai ține de tine să dai tot la job, însă înainte de a urma această cale, gândește-te că modul în care te comporți va lasă o impresie de durată – o ieșire elegantă este o opțiune mult mai… potrivită.

Deși, la prima vedere perioada de preaviz poate părea plină de entuziazism și voie bună, nu este neapărat așa mereu, mai ales dacă aceasta este destul de lungă. În unele cazuri, perioada de preaviz (codul muncii), poate fi și de 30 de zile sau mai mult, în funcție de cum decurge negocierea pe care o ai cu managerul direct și bineînțeles, de contract.

Luând în considerare cazul în care nu ți-ai dat demisia fară să ai un alt job deja, după primele zile de bucurie, s-ar putea instala și alte sentimente sau reacții, cum ar fi sentimentul de izolare – dintr-o dată nu mai ești pus în CC în emailuri sau chemat în meetinguri și nici nu mai ești implicat în luarea deciziilor.

Din propria experiență, îți pot spune că în unele zile, poți să ajungi chiar și să pui la îndoială rolul tău în această companie, dacă acum se pot face toate fară ajutorul tău.

Să mai amintim și de jocurile sociale și de grup din cadrul biroului? Desi ți s-a comunicat să nu spui despre plecarea tău încă, după privirile pe care le primești de la colegi, s-ar zice că unii deja stiu, iar alții sunt mai direcți și vin să te întrebe direct, poate cu întrebări nu tocmai confortabile.

Există o serie de schimbări care au loc, atât în atitudinea ta interioară, cât și exterioară, dar și în comportament. De fiecare dată când o persoană dintr-o echipă pleacă, acea echipă este puțin (sau mai mult) destabilizată, în funcție de rolul de grup pe care echipa l-a proiectat asupra ta și se vor simți demotivați.

Dacă un om de bază pleacă, toată echipa vă resimți asta la un anumit nivel. Unii te vor aprecia pentru curajul de a-ți schimba locul de muncă, unii poate te voi invidia și va exista, negreșit și o categorie care va ignora această modificare. În cazul celor pentru care decizia ta va stârni o reacție, inclusiv când vorbim despre managerul tău este nevoie să fii pregătit pentru asta, să îți setezi așteptări realiste și să treci totul prin filtrul rațiunii. Încearcă, pe cât posibil, să nu iei lucrurile personal.

Mai jos găsești o un scurt ghid de bună purtare în perioada de preaviz pentru a-ți asigura o ieșire elegantă și că ai făcut tot ce ține de tine să predai lucrurile într-o manieră cât mai bună:

Cod de conduită în perioada de preaviz:

1. Schițează un exit plan care să aibă taskuri și deadline-uri: când e ok să începi să îți anunți colegii, ce taskuri mai ai de făcut, ce trainiguri ai de ținut, etc.

2. Discută cu managerul despre ce proiecte poți termina și vino cu soluții pentru cele care necesită mai mult timp.

3. Fii flexibil. Ai putea să le iei pe toate așa cum vin, fară a avea așteptări fixe, într-o perioadă de schimbare și tranziție. Această atitudine te va ajuta foarte mult pe partea emoțională. Colegii par supărați pe tine că vor prelua taskurile tale? Nu o lua personal, fii deschis și înțelegător. Comunică-le faptul că îi înțelegi, că și tu probabil ai fi simțit la fel și că vei face tot ce poți să predai lucrurile într-o manieră cât mai simplificată.

4. Fă curat în computer – în foldere, documente și emailuri. Mută totul pe server și salvează pe stick documentele personale și fluturasele de salariu dacă sunt în format digital.

5. Cere colegilor și managerilor o recomandare.

6. Fă un document de predare amănunțit, cu tot ce tine de jobul tău: contacte, reguli/ așteptări, linkuri către foldere și documente, salvează emailuri importante de la clienți, ce trebuie făcut în continuare prin pasi.

7. Ține un minitraining noului coleg, dacă este cazul.

8. Opțional, poți organiza un prânz împreună, înainte de plecare sau o ieșire după muncă.

9. Nu uita să trimiți un email de plecare întregii organizații sau tuturor echipele implicate.

10. Nu uita să faci curat în dulap și pe birou. Ia cu tine toate lucrurile importante.

11. Nu în ultimul rând, nu uita să faci o poză cu echipa 🙂

Ce să nu faci în perioada de preaviz:

1. Evită întârzierile. Este într-adevăr mai greu să te mobilizezi, știind că pleci în curând, însă fă un ultimul efort în semn de respect pentru tine și colegii tăi (pentru a nu-i demotiva și mai mult).

2. Nu vorbi de rău compania, situațiile întâlnite acolo sau persoanele. E lesne de înțeles de ce. Dacă simți nevoia să te descarci, fă-o cu prietenii, în afara organizației.

3. Nu îți schimba atitudinea la 180 de grade, pentru a arăta la fiecare pas cât de mult nu îți mai pasă.

4. Deși pare tentant, nu da foarte multe detalii despre noul job: companie, cât de minunat o să fie acolo, ce salariu mare o să ai și cât de bine o să iți fie departe de ei.

5. Nu pleca cu materiale și documente care aparțin companiei.

6. Încearcă să nu fii răutăcios, distant sau posomorât. Deși poate compania nu mai e la nivelul așteptărilor și te-a dezamăgit în vreun fel, colegii tăi sunt cei cu care ai petrecut multe momente împreună și merită respectul tău.

7. Rezistă nevoii de a da un feedback foarte negativ, încărcat emoțional sau chiar nerespectuos. Dacă simți într-adevăr furie, poate o soluție mai bună e să vorbești cu altcineva despre ceea ce simți, înainte de a avea interviul de final cu persoana de la HR sau cu managerul. În acel meeting, feedback-ul trebuie dat pe fapte și date, lucruri concrete și nu păreri personale.

Pentru a sta departe de sentimentele de frustrare, și să pleci fără resentimente, focusează-te pe ceea ce urmează să se întâmple la noul job. Fii bucuros de această nouă aventură care urmează să vina în viață ta și canalizează-ți energia într-acolo.

Poate cea mai bună metodă de a trece cât mai lin peste o astfel tranziție este să iți imaginezi că te desparți de un prieten drag, sau că te pregătești pleci din țară pentru a locui în străinătate, și înainte de a face acest pas, este nevoie să lași lucrurile în ordine în locul din care pleci, pentru a face loc altor chestiuni în viața ta.

Umanizând puțin plecarea dintr-o companie, îți dai permisiunea ca la finalul acestei călătorii, să fii om, cu sentimente de tristețe și bucurie în fața schimbării și să lași toate ușile deschise pentru viitor.

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Demisie fara preaviz: cum ar trebui să arate și în ce situații o vei redacta

Ai primit o ofertă de lucru mai bună. Cum îți dai demisia?

A fost util articolul? 22
  • AvatarCarmen Tudor zice

    Foarte utile sfaturi, este greu cand te afli in situatia de mai sus, greu poti respecta conduita propusă. Merita incercat! Multumim

Leave a Reply