Drumul către fericire e pavat și cu bune, și cu rele. Toate experiențele noastre contribuie la cine suntem, dar important e ce învățăm din ele despre noi, despre lume și despre lucrurile care ne fac fericiți.
Mai ții minte ce îți doreai să fii când erai mic? Doctor, polițist, avocat, astronaut, lista e cu siguranță lungă, dacă nu chiar interminabilă. Pentru unii, profesia la care visau când erau copii a devenit realitate, iar pentru alții cariera a luat o întorsătură cel puțin neașteptată, dar nu contează atât de mult ce am devenit pe parcurs cât contează felul în care vorbim de jobul nostru. Gândește-te la cum descriai toate lucrurile importante când erai mic, cu cât entuziasm și câtă pasiune. Nu-i așa că ți-ar plăcea să o faci la fel și acum?
Anul trecut, am lansat un demers pentru fericire-n Univers sub numele #HappyLaJob, destinat tuturor românilor care deja descoperiseră fericirea la locul de muncă, care încă o căutau È™i chiar È™i celor care nu credeau că ea există. Peste 123.000 de persoane au răspuns chemării È™i au contribuit la Indexul Fericirii în România, dezvăluind cei cinci piloni esenÈ›iali ai fericirii la job: pasiunea, onestitatea, echilibrul, impactul È™i evoluÈ›ia. Dintre aceÈ™tia, cel mai pregnant a fost de departe pasiunea. Ea era cea care contribuia direct la creÈ™terea nivelului de fericirea al tuturor respondenÈ›ilor. Și adevărul e că dacă te pasionează ceea ce faci, poÈ›i trece peste orice obstacol. Pornind de aici, îți propunem un nou demers de fericire-n Univers – o miÈ™care de asumare, #HappinessIsMe.
Când privești în jur la oamenii care par să fi descoperit secretul fericirii, indiferent dacă sunt prietenii care zâmbesc non-stop sau artiștii pe care îi apreciezi, îți e greu să îți imaginezi că și ei, ca și tine, au întâlnit piedici de-a lungul timpului. Și nouă ne era destul de dificil, așa că am vrut să stăm de vorbă cu ei, cu acești oameni care au descoperit cheia către a fi happy; să aflăm ce obstacole majore au fost nevoiți să sară și cum i-au ancorat pasiunile când toți curenții păreau să li se-mpotrivească.
Am stat de vorbă cu Grasu XXL, care a cunoscut îndeaproape ce înseamnă sărăcia, dar nu a vrut să renunțe niciun moment la pasiunea sa. Am stat de vorbă cu una din colegele noastre, Alexandra, veșnic optimistă în ciuda stării de sănătate incerte. Am stat de vorbă cu Roxana Marin, profa de engleză de etnie romă care refuză să înțeleagă aparenta nevoie pentru discriminare și cu alți 12 oameni incredibili care ne-au amintit cât de importante sunt pasiunile pentru fericirea personală și profesională.
Ce trebuie reținut din #HappinessIsMe este că drumul către fericire e pavat atât cu bune, cât și cu rele. Toate experiențele noastre contribuie la cine suntem și ne ajută să ne cultivăm pasiunile. Dacă tu ai descoperit ceea ce te face fericit și ai reușit să îți incorporezi pasiunile atât în viața profesională, cât și cea personală, atunci te felicităm și te rugăm să sari direct la comentarii ca să ne spui mai multe despre tine. Serios, vrem să aflăm și povestea ta! Dacă în schimb ești încă în căutarea fericirii la job, atunci îți propunem un mic joc de imaginație:
Închide ochii și gândește-te la cum arată un om fericit. Are zâmbetul larg între două râsete, o postură deschisă și radiază de bucurie? Probabil. Majoritatea așa își imaginează portretul unei persoane fericite, însă realitatea ultimilor ani ne-au demonstrat că zâmbetele pot fi fronturi pentru alte sentimente. În 2014, faimosul actor Robin Williams, cunoscut pentru filmele sale amuzante și zâmbetul său contagios, s-a sinucis din depresie. Vara aceasta, Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park, formație cu care a crescut generația millennials, a fost filmat râzând alături de familia sa cu doar câteva ore înainte de a se sinucide. Fericirea nu poate fi recunoscută pe chipul cuiva pentru că este un proces continuu, o luptă presărată cu momente frecvente de neputință fizică, emoțională, socială și financiară.
Prin #HappinessIsMe, încercăm să aratăm că momentele dificile din viața noastră sunt imposibil de evitat, dar asta nu înseamnă că nu putem trece peste ele. Sunt hopuri care trebuie sărite înainte de a le lovi din plin și pur și simplu avem nevoie de uneltele potrivite pentru a face acest lucru. Uneori ne împiedicăm, iar alteori nici nu știm unde se termină un obstacol și începe altul, dar perseverența este cheia care ne poate ajuta să atingem fericirea.
Cum? Gândește-te la toate lucrurile care te fac să zâmbești și așterne-le pe-o foaie. Toate! Iubirea celor dragi, cafeaua de dimineață, mersul cu bicicleta, cântatul în duș, gogoașa aceea cu trei feluri de ciocolată pe care ai descoperit-o săptămâna trecută la patiseria din colț. Îți promitem că o să-ți fie greu să te oprești și că o să o faci doar când ai obosit, iar când se întâmplă acest lucru, când nu-ți mai încap cuvinte pe foaie, încercuiește-le pe cele fără de care nu poți trăi. Acolo e fericirea ta și acolo ești tu, în pasiunile care îți dau avântul necesar pentru a trece peste orice barieră sau limită, fie că e impusă de tine sau de alții. Asta înseamnă #HappinessIsMe.
Poate nu te-am convins să faci jocul de mai sus însă. E OK, ai tot dreptul să fii sceptic, dar asta nu înseamnă că noi nu vom încerca să te convingem în săptămânile ce urmează despre cât de importantă e asumarea fericirii. Important acum e să îți pui problema; azi câteva minute cât citeÈ™ti acest text, mâine câteva minute la cafea È™i tot aÈ™a, până prinzi curajul să fii fericit. Pentru că da, e nevoie È™i de un strop de curaj, dar noi suntem siguri că îl ai în tine.  Â
Citește și:
Deschide ochii larg! Ai sute de oportunități în fața ta!