• 22 Nov. 2022
  • 5 min

Cum să te remontezi când muncești de la birou

intoarcerea la birou
Autor
Hilio
Hilio Hilio este platforma care adună toate resursele pentru săn... Arată mai mult

Reîntoarcerea la birou a stârnit anxietate pentru unii și bucurie pentru alții.

De unde vine această diferență? De ce revenirea la stilul de muncă ce presupune prezența fizică, chiar și pentru câteva zile pe săptămână, este un chin pentru unii angajați? De ce normalul este resimțit ca fiind anormal și, mai ales, ce putem pune în practică pentru a ne face reacomodarea mai ușoară? Ne spune Andrei Alexandrescu, psiholog clinician, coach sistemic acreditat internațional și specialist ATLAS.

În calitate de psiholog, am fost rugat în zeci sau chiar sute de cursuri și webinarii susținute în pandemie pentru companii să vorbesc despre riscurile lucratului de acasă și despre efectele pandemiei. După ce s-au scos restricțiile, am fost rugat să vorbesc despre anxietatea reîntoarcerii. Vedeți voi, nici așa, nici așa nu-i bine, mereu apar probleme. Pare că ne învârtim în cerc și că medicina a evoluat atât de mult încât fiecare dintre noi are câte un diagnostic psihiatric.

Ca om, m-am bucurat inițial de pandemie pentru că, alegând să muncesc fizic și să mă implic în proiecte sociale, am condus ață printr-un București curat și fără trafic, având o senzație deosebită de libertate.

Într-adevăr, pandemia a generat efecte și în planul sănătății psiho-emoționale, însă senzația mea și sunt sigur că, în mare parte, și a voastră, este că specia om a exagerat puțin cu efectele negative ale muncii de acasă.

Este drept, totodată, că lucrul de acasă are influențe negative care acționează pe ascuns – dacă stăm mult timp în casă este posibil să apară probleme de stare, corelate cu izolarea socială, lipsa activității fizice, neglijarea igienei, lipsa comunicării, factori care erodează bunăstarea psihică încet, sigur și pe ascuns.

Ca în orice, ne-ar ajuta mult de tot să ne folosim gândirea critică atât de specifică omului și tot atât de neglijată și să ne îndreptăm nu către o extremă sau alta, polarizând, ci către o cale de mijloc.

 

Cum te reobișnuiești cu munca la birou după o perioadă lungă de work from home?

În primul rând, depinde de gradul în care trebuie să te reobișnuiești. Este puțin probabil ca fostul „normal” să fie impus prea repede, așa că depinde de locul tău de muncă dacă te obligă să te întorci sau, pur și simplu, tu îți dorești să o faci. 

Dacă vrei să te reacomodezi mai ușor, gândește-te că, până la urmă, mergi la birou pentru a-ți crea un univers mai plăcut decât cel de acasă. Mergi cu gândul, dar și cu intenția, de a-ți face viața mai ușoară și mai plăcută – de exemplu, vei putea rezolva problemele mai repede vorbind direct cu un coleg, decât organizând sute de Zoom-uri. Mergi pentru a te conecta cu alți oameni și pentru „a te juca”. Cred că tocmai aceasta este problema mare în prezent – din cauza multiplelor crize suprapuse, ne luăm prea tare în serios și nu înțelegem că munca e una dintre multele moduri de a ne „juca” în timpul vieții active.

V-am oferit niște moduri noi de gândire apropo de întoarcerea la muncă. În practica psihologică se mai numește restructurare sau reframing – adică să „vedem lucrurile altfel” și să renunțăm la credințele noastre limitative și rigide. Totul este minte și în minte.

După ce rezolvăm felul în care gândim, putem merge curajoși către ce putem să facem. Aici lucrurile sunt mult mai simple. Pur și simplu, îmbracă-te și mergi la birou, dar nu trist și deprimat că nu mai stai în casă, ci fericit, tocmai din motivele de mai sus. Până la urmă, tu ești responsabil de starea ta – poți să gândești cu încrâncenare, iar emoțiile și stările vor urma tiparul, fie poți gândi cu realism și responsabilitate, iar stările și emoțiile te vor susține în demersul tău de a-ți face viața mai frumoasă. 

Nu aștepta de la șefi sau colegi să preia responsabilitatea asupra stărilor tale sau asupra vieții tale profesionale. Mergi la birou în ideea de a lucra, de a fi util, de a găsi soluții, de a găsi sens și de a obține niște resurse financiare.

 

De ce pentru unii angajați este un chin, iar alții abia așteaptă să se reîntoarcă la birou

De ce unora le place vinul, iar altora nu? De ce ne certăm care marcă de mașină e mai bună? De ce unii sunt filosofi, iar alții mecanici?

Pentru că diferă reprezentările noastre mentale privind reîntoarcerea la birou, în cazul de față modul în care interpretăm „ce se va întâmpla”. Altfel spus, depinde de personalitatea noastră, definită ca manieră unică în care interpretăm și interacționăm cu lumea înconjurătoare.

Unii oameni sunt mai extroverți, deci, în teorie, le place să fie în mijlocul oamenilor, să comunice, să își împărtășească ideile. Alții sunt mai introverți, le place să gândească în liniște și nu pun în prim-plan contactele sociale, deși sunt foarte importante și pentru aceștia.

„Chinul” mai poate veni și din obligativitatea de a veni fizic la muncă, în cazul unor joburi unde prezența fizică nu aduce nici un fel de plusvaloare față de munca de acasă. Aici este de analizat, la nivel de top management, și de luat decizii pe baza unor dovezi reale – are sau nu un impact real asupra cifrelor?

Un alt motiv de chin, și citez: „Iar trebuie să mă întorc acolo, la șeful cu care nu mă înțeleg? Nu mai bine mă lasă în pace să lucrez de acasă?”. Așa este, uneori nu ne potrivim cu mediul sau climatul este unul nefavorabil. Soluția este întotdeauna interesul interpersonal și transparența – pentru a nu influența atriția și cifrele, liderii ar trebui să întrebe direct și personal sau măcar să facă survey-uri pentru a afla dacă sunt sau nu probleme de matching.

 

De ce normalul a devenit anormal?

Pentru că oamenii au văzut în pandemie că pot lucra de oriunde cu rezultate foarte bune sau chiar mai bune decât de la birou. E foarte relaxant să nu mai bați tot orașul ca să ajungi la muncă, să te muți la țară unde e aer curat, să petreci mai mult timp alături de copilul tău, fără să mai plătești bona.

Practic și pe scurt – „s-a văzut că se poate” și era normal să fie așa! Mă intrigă și pe mine faptul că pentru unii pare încă o mare surpriză că se poate lucra și altfel. Păi nu am compartimentat munca și am micro-fragmentat responsabilitățile tocmai pentru a face o companie mare să meargă bine, chiar dacă oamenii pleacă sau dacă vremurile se schimbă?

Deci treaba e făcută și plănuită din urmă, trebuie doar înțeleasă – normalitatea muncii de acasă este firească și poate fi văzută inclusiv ca un by-product al dezvoltării organizațiilor.

 

Mai multe sfaturi practice pentru cei care TREBUIE să se reobișnuiască:

Dacă n-ai încotro, iar „biroul are nevoie de tine”, poate găsești soluții și în liniile următoare:

  • Mergi la birou în ideea de a-ți face viața mai plăcută – ancorează-te de toate lucrurile și de toți oamenii care îți aduc bucurie și creează tu astfel de momente pentru ceilalți.

 

  • Nu uita că ești singurul responsabil de reprezentările tale mintale privind locul de muncă și reîntoarcerea la birou. Așa că, dacă vezi totul negru, iar gândurile tale sunt cele care te supără, pune-le la îndoială. Fă-ți un jurnal și scrie-le, apoi uita-te la ele și flexibilizează-le. Sunt sigur că te va surprinde rigiditatea unor gânduri pe care le ai. Nu te supăra, doar acceptă-le pentru că sunt ale tale și reține – sunt doar gânduri, nu realități. Realitatea ta o poți crea în funcție de ce acțiuni concrete faci.

 

  • Înțelege să este normal să simți emoții pe care, prin statul acasă, eviți să le trăiești. Poate că vei fi furios că a trebuit să te întorci și nu asta îți doreai, și simți că locul tău de muncă nu îți arată respect. Poate că simți anxietate pentru că vei interacționa cu mulți oameni și nu prea te mai simți sigur pe tine. Te gândești, poate, că nu o să te descurci sau că o să fii stângaci, iar lumea o să te judece. Așa cum vezi, emoțiile au în spate tot gânduri – vreau să te gândești că ceea ce simți este normal, pentru că te-ai dezobișnuit. E nevoie de puțin timp, iar totul va reveni la normal. E ca atunci când facem ceva nou: înainte de a acționa, avem anxietate, după ce începem să facem, dispare ca prin magie.

La cât mai multă joacă!

 

 

Ți-a plăcut articolul despre intoarcerea la birou? Citește și:

Cum îi transmiți unui angajator că-ți dorești cu adevărat jobul

Ce planuri în carieră ai pentru anul viitor?

Ce decizie iei în privința primului job în contextul economic din 2023?

A fost util articolul? 0
anxietatemunca remoterevenirea la job

Leave a Reply