Sfârșitul anului este un moment bun să-ți găsești un job, mai ales că angajatorii vin cu vești bune pentru candidații care vor să lucreze în retail, curierat, e-commerce sau în industria alimentară. În aceste domenii numărul de joburi a crescut pe măsură ce se apropie sărbătorile de iarnă, pentru că activitatea s-a intensificat. Astfel, peste 5.000 de poziții sunt deschise în acest moment pentru curieri, promoteri, lucrători comerciali, cofetari sau șoferi. Joburile se adresează atât candidaților aflați la început de carieră, cât și celor cu experiență și inclusiv candidaților din segmentul de vârstă 45+, aceștia din urmă fiind și cei care au avut cele mai mari dificultăți anul acesta în găsirea unui loc de muncă.
„În fiecare an, începând cu luna noiembrie, vedem cum începe să crească numărul de locuri de muncă pentru aceste poziții. Angajatorii recrutează pentru vârfurile de comenzi și de trafic aferente campaniilor de Black Friday și, mai apoi, pentru cele din luna decembrie, când toată lumea se pregătește de sărbători. Se pare că nici anul acesta nu a făcut excepție de la regulă. Singura schimbare este legată de o scădere puternică a numărului de joburi destinate animatorilor pentru că au dispărut petrecerile de Crăciun, petrecerile pentru copii, evenimentele corporate și așa mai departe. În anii trecuți, vedeam o explozie a cererii pentru animatori. Nu mai este cazul acum”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Cele mai noi joburi se adresează șoferilor, curierilor și celor care vor să lucreze pe alte poziții în transport și logistică – manipulant marfă, dispecer ori stivuitorist. Aproape 1.000 de poziții sunt deschise pentru lucrători comerciali și casieri și câteva sute pentru brutari, cofetari și patiseri. Cei care vor să lucreze ca promoteri sau merchandiseri au peste 600 de opțiuni în acest moment.
Finalul anului rămâne activ și pentru candidați, în condițiile în care prima săptămână a lunii decembrie a adus peste 200.000 de aplicări. Acestea s-au adăugat celor mai mult de 1,1 milioane de aplicări înregistrate în luna noiembrie. În plus, joburile din vânzări și din transport / logistică sunt cele mai căutate de candidați pe tot parcursul anului, nu doar acum. „Sunt foarte mulți tineri și candidați care au peste 45 de ani și care profită de această perioadă în care crește numărul oportunităților de angajare, chiar dacă, în unele cazuri vorbim de joburi temporare”, explică Bogdan Badea.
Chiar dacă în această perioadă candidații sunt mult mai activi decât în alți ani, aplicările poate nu mai sunt așa de numeroase ca, de exemplu, la începutul toamnei. Multe dintre interviuri se susțin online, așadar ești în siguranță și poți primi și răspunsul mai repede. În plus, îți asiguri un buget atât de necesar de Sărbători și începi și anul nou cu motivația pe care ți-o aduce un loc de muncă nou.
În acest moment, mai mult de 14.000 de locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.
Un CV detaliat îți este primul aliat. Cum îl pregătești pentru 2021
Buna ziua, mereu statistica..viața bate filmul** Aplic constant încă din luna septembrie, am experiența tehnica, pot lucra orice, vânzări..consultanta etc;
Am fost sunat o singura data in trei luni de zile! Anunțuri sunt, însă CV urile nu sunt vizualizate!? Straniu, incerc să înțeleg de ce postează anunțurile respective, daca CV urile/aplicațiile nu sunt văzute!?
Un alt aspect este cel al salariului;
– vrem specialiști, profesioniști, și când soliciți 3500 Ron salariu, devin instant dezinteresați (..) Ne dorim angajați exemplu, profesioniști, trebuie să învățăm să plătim și să apreciem corespunzător!!!
Bună, Sorin,
Înțelegem situația. În această perioadă ritmul în care se recrutează este diferit de începutul anului. Răspunsul angajatorilor poate întârzia. Recomandarea noastră este ca la 2-3 săptămâni de la aplicare să revii cu un e-mail către angajator pentru a afla care este statusul recrutărilor pentru jobul la care ai aplicat și pentru a afla dacă CV-ul tău este considerat potrivit pentru job.
Caut de lucru ca ajutor bucatar .Rog oferte(ă).serioase(Sibiu).
Bună, Mariana,
Aici sunt ofertele disponibile: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/?cauta=ajutor%20bucatar
Buna seara!Caut un job part time pe contabilitate primara de gestiune.Multumesc frumos!
Bună, Paula,
Aici sunt joburile pentru contabilitate primară: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/?cauta=contabilitate%20primara