• 18 Jan. 2018
  • 3 min

Mai contează scrisoarea de intenție?

Scrisoare de intenție eJobs

Răspunsul scurt este DA! Atunci când doi candidați similari aplică pentru același post, scrisoarea de intenție și motivațiile din ea îl poate ajuta pe recrutor să ia o decizie în privința angajatului potrivit.

Dacă ești la început de carieră și nu ai mai scris niciodată o scrisoare de intenție sau a trecut mult timp de la ultima, află sau amintește-ți că ea nu e menită să impresioneze neapărat angajatorul, ci să ofere altfel de informații despre tine ca angajat decât poate oferi CV-ul. De aceea nu ar trebui să te cuprindă anxietatea la gândul de a scrie o astfel de scrisoare. Nu trebuie să inventezi nimic și nu trebuie să fie foarte lungă sau detaliată, iar dacă nu știi de unde să începi, parcurge următorii pași:

1. Fă-ți o structură

Recrutorul nu are timp să citească scrisori de intenție lungi. De aceea o jumătate de pagină (300 cuvinte) e mai mult decât suficientă pentru a-l ajuta să-și facă o părere pozitivă despre tine. Asta înseamnă că vei avea aproximativ 3-4 paragrafe care trebuie să cuprindă următoarele informații:

 

  • Cine ești și de ce ai ales să aplici la jobul respectiv.
  • Cum te-au pregătit experiențele tale anterioare pentru acest job
  • Ce caracteristici personale te fac potrivit pentru compania în cauză


Găsești aici scrisoare de intenție model

2. Redactează cu onestitate și diplomație

În primul paragraf vrei să intri direct în pâine. Nu ai timp sau spațiu de formalități, așa că treci direct la subiect: „Mă numesc… și lucrez în domeniul… de x ani.” CV-ul tău oferă mai multe informații de genul acesta, așa că nu intra în multe detalii. Prima fraza e doar menită să pornească descrierea. În continuare vorbește despre jobul sau compania la care aplici: ce ți-a trezit interesul din anunțul de job, ce lucruri bune ai auzit despre companie și ce te motivează așa mult la acest nou post de te-a convins să-ți dorești să pleci de la actualul loc de muncă sau să-ți începi cariera acolo.

3. Nu-ți înșirui cunoștințele sau joburile anterioare

Deja ai în CV toate skill-urile și experiențele pe care vrei să le știe recrutorul. Nu e nevoie să le mai înșiri aici încă o dată. Ce trebuie să faci, în schimb, este să alegi una sau două caracteristici potrivite pentru jobul la care aplici și să le oferi un context. Spre exemplu, dacă anunțul de job spune că una dintre viitoarele tale responsabilități va include colaborarea cu un grup multi-etnic și că engleza avansată este o necesitate, nu e suficient să menționezi în CV că știi engleză. Descrie pe scurt o situație din trecut în care ai făcut chiar asta, cum ar fi participarea la un atelier în străinătate sau coordonarea unor astfel de interacțiuni la vechiul loc de muncă. Intră în câteva detalii importante pentru a-i confirma angajatorului că vei fi capabil să preiei toate responsabilitățile descrise în anunțul de job.

4. Asociază-te cu valorile companiei

La final, în ultimul paragraf, atunci când alegi caracteristicile personale care te fac potrivit pentru jobul respectiv, caută întâi mai multe informații despre companie și valorile acesteia. Spre exemplu, dacă pentru firma respectivă e importantă protecția mediului (poate prin produsele sau serviciile pe care le oferă sau chiar prin activitățile de CSR ale sale), iar pentru tine acest lucru contează mult, optează să vorbești despre asta. Angajatorul vrea să vadă, printre altele, și cum te vei potrivi în cultura organizațională a companiei, iar un astfel de paragraf ar putea reprezenta lejer un plus în aplicarea ta.

5. Nu uita de început și concluzie

Iar acum că știi mai multe despre companie și ai trecut de părțile mai dificile, te poți ocupa și de lucrurile mai ușoare. Dacă știi cine va citi scrisoarea ta de intenție, adresează-te direct persoanei respective, dar stai liniștit, un simplu „Bună ziua!” sau un „Salut!” în cazul echipelor tinere cu exprimare prietenoasă pot înlocui lejer clasicul „Dragă, doamnă” sau „Dragă, domnule” atunci când nu știi cine va primi scrisoarea ta de intenție. Vremurile se schimbă și candidații și departamentele de HR odată cu ele.

 

Cât despre concluzie, nici aici nu trebuie să te complici foarte tare. Sugerează faptul că aștepți cu nerăbdare un răspuns și că ți-ar plăcea să faci parte din echipa respectivă. E mai mult decât suficient. Iar la final de tot, salutul depinde de tonul tău: un „Cu stimă” pentru cei care vor să mențină un ton cât mai profesionist sau „O zi plăcută” pentru cei care preferă să comunice la fel cum o fac față-n față sunt la fel de potrivite. Știm că uneori e dificil să anticipezi așteptările recrutorului în ceea ce privește tonul. Ai, desigur, anunțul de job care ajută, dar până la urmă contează și personalitatea ta. Nu te lăsa blocat de aceste mici detalii!

 

Așadar, nu trebuie să-ți fie teamă să compui o scrisoare de intenție. Dacă o împarți în mai multe bucățele digerabile, e chiar ușor de redactat. Trebuie doar să ții cont de niște principii de bază. Succes!

 

Citește și:

Cum să negociezi salariul la începutul carierei

Minciuna are picioare scurte, mai ales în CV!

Aplică pentru jobul de vis, chiar dacă nu ești candidatul ideal

A fost util articolul? 20
  • AvatarSilviu zice

    E foarte utila informatia

  • AvatarStefan simona zice

    Buna ziua ,,,,,vreau sa muncesc ami doresc enorm…

  • AvatarMorcov elena maria zice

    Bună ziua, doresc să mă angajez la firma dumneavoastra deoarece este o mare oportunitate pentru mine. Este un job sigur, care oferă servicii de calitate.

Leave a Reply