• 28 Feb. 2024
  • 11 min

Scrisoare de intenție. Descarcă modele de succes din care merită să te inspiri

scrisoare de intentie

Cum poți da un plus CV-ului tău când ești la începutul carierei, vrei o schimbare în carieră sau ești într-o competiție mare pentru un loc de muncă? Adaugă o scrisoare de intenție. Acea scrisoare care să atragă și să convingă recrutorul să te cheme la interviu. Ca să-ți venim în întâmpinare, ne-am gândit că ți-ar fi mai ușor să scrii o astfel de scrisoare dacă ai avea un exemplu în față. 

O scrisoare de intenție ar trebui să exprime dorința ta de a lucra în compania la care ai aplicat. De aceea, este important să subliniezi abilitățile pe care le deții și care se potrivesc rolului pe care ți-l dorești. Iar un punct important în realizarea ei îl joacă documentarea. Află detalii despre mediul organizațional din compania respectivă și vezi dacă ți se potrivește. Iar dacă te simți compatibil, atunci nu uita să precizezi asta în scrisoarea adresată angajatorului. Știm că înainte de a porni la scris ai nevoie de o scrisoare de intentie model. Am pregătit structura acesteia și mai multe modele din care te poți inspira!

Când ar trebui să atașezi o scrisoare de intentie

Pregătește și trimite o scrisoare de intentie mai ales atunci când angajatorul îți cere asta. Este modul prin care îi poți arăta că ești cu adevărat interesat de un anumit job și prin care îl poți convinge să-ți acorde o șansă:

O scrisoare de intentie este potrivită și atunci când:

  • Lucrezi într-un domeniu creativ: publicitate, marketing, design, arhitectură
  • Ai găsit acea companie care simți că este pe aceeași lungime de undă cu tine, rezonezi cu valorile, cu obiectivele sale
  • Tocmai ai aflat că un angajator caută oameni, dar încă nu a postat jobul
  • Angajatorul are locuri de muncă postate pentru alte poziții, dar a angajat de-a lungul timpului și specialiști din zona ta de expertiză.

Structura pentru o scrisoare de intentie model:

Formula de salut. Alege o adresare oficială precum: Stimate Domnule/Stimată Doamnă sau Domnului/Doamnei. Este important să știi persoana căreia i te adresezi. Numele îl poți afla de pe site-ul companiei, la o scurtă căutare pe Google, de pe rețelele profesionale sau poți suna direct la companie. Evită adresările prea prietenoase precum: Hei/Hello sau adresarea folosind doar prenumele. Prima impresie contează și aceasta ar trebui să fie profesională.

O scurtă prezentare a ta. În primele două fraze vorbește despre motivul care te-a determinat să-i scrii recrutorului și despre acele puncte forte ale tale. De exemplu, dacă ești absolvent de liceu sau facultate menționează rezultatele care te fac mândru sau domeniile în care excelezi. Dacă ești angajat, punctează acele realizări care ți-au adus o promovare sau aprecieri din partea clienților. Menține un ton pozitiv al scrisorii de intentie, cu accent pe dorința de a învăța ceva nou, de a avansa în carieră. Evită să oferi detalii despre experiențele mai puțin plăcute cu foștii angajatori, care te-au determinat să-ți cauți un job nou.

Detalii despre abilitățile și experiența ta. Oferă exemple specifice despre modul în care ți-ai atins un obiectiv sau ai contribuit la succesul unei organizații. Include și numere acolo unde este cazul și, cel mai important, pune accent pe modul în care abilitățile și experiențele ta se aliniază cu viziunea și nevoile angajatorului.

Call-to-action. În final, lasă un mesaj scurt, profesional și prietenos, în care să spui recrutorului ce dorești să facă după ce a citit scrisoarea ta. De exemplu, poți începe prin a-i mulțumi că și-a alocat timp pentru a citi scrisoarea ta și îi poți lansa îndemnul de a te contacta pentru a afla mai multe detalii despre experiența ta.

Formula de încheiere. Încheie scrisoarea de intenție într-o manieră profesională, cu formule precum: Gânduri bune/ Cu sinceritate și apoi menționează numele  tău complet.

 

Cum ar trebui să realizezi o scrisoare de intenție, pentru a răspunde așteptărilor actuale ale recrutorilor

  • Încadrează-te într-o pagină. Recrutorii nu au timp să citească o scrisoare de intenție de mai multe pagini. Ar putea considera fie că divaghează de la subiect, fie că este o laudă excesivă.
  • Adaptează scrisoarea de intenție în funcție de job. Fiecare anunț de angajare are cerințele sale și chiar dacă unele joburi se asemănă în privința cerințelor, te poți califica mai ușor dacă prioritizezi acea experiență din CV-ul tău care e importantă și pentru angajator. Pe eJobs.ro, sub titlul anunțului, vei găsi o secțiune “Vezi detalii”. Dă click pe aceasta și apoi pe “Trimite mesaj de prezentare”. Argumentează în câteva rânduri de ce crezi că ești cel mai bun candidat pentru acel post. Scoate în evidență punctele tale forte, iar dacă nu bifezi toate cerințele angajatorilor, explică de ce consideri că ești relevant pentru jobul la care aplici.
  • Începe cu o adresare profesională și de preferat, cu o frază care să te ajute să ieși din anonimat, dar să fie potrivită și experienței tale. Recrutorii văd poate multe scrisori de intenție. Dacă mesajul tău este prea generic nu va da un plus aplicării tale, pentru a te califica în următoarea etapă de recrutare.
  • Arată încă de la începutul scrisorii de intenție că ești un candidat interesat de job, care are abilitățile necesare. Astfel ești pregătit pentru situația în care recrutorii vor scana scrisoarea ta de intenție sau vor citi doar începutul.
  • Folosește tonul potrivit. Tonul ar trebui să fie în concordanță cu nivelul carierei, cu domeniul în care aplici și cu valorile companiei. De exemplu, dacă scrii o scrisoare de intenție pentru un post de junior într-un start-up, tonul tău ar trebui să exprime entuziasm, adaptabilitate și să vă evidențieze personalitatea ta.
  •  Alege tonul în funcție de cultura companiei. Pentru a afla despre cultura unei companii, citește informațiile din secțiunea „Despre” de pe site, dar și blogul și postările din social media. Aceste pagini au de obicei o declarație de misiune, comunică valori de bază și arată cum ar trebui să fie viitorul coleg. Adaptează tonul și limbajul scrisorii de intenție pentru a arăta că ai valori și principii similare celor ale companiei.
  • Detaliază informațiile din CV, dar nu le repeta. CV-ul tău prezintă clar experiența, abilitățile, educația, realizările. Scrisoarea ta de intenție ar trebui să explice modul în care experiența ta este relevantă pentru compania la care aplici și de ce este o idee bună ca recrutorul să te aleagă pe tine.
    Dacă scrisoarea ta de intenție reînnoiește doar conținutul CV-ului tău, pierzi scopul unei scrisori de intenție. Scrisoarea de intenție nu va avea argumentul convingător necesar pentru a face o impresie puternică, iar aplicarea ta poate fi trecută cu vederea.
  • Iată o strategie prin care eviți repetarea informațiilor din CV în scrisoarea de intenție:
    – Oferă mai multe detalii despre una (sau mai multe) dintre realizările tale
    – Explică modul în care experiența ta este relevantă pentru rezolvarea problemelor companiei
    -Arată problemele actuale din industria în care lucrezi pentru a-ți demonstra expertiza
  • Folosește verbe de acțiune pentru a-ți descrie experiența
    O modalitate de a evita clișeele este să folosești verbe puternice de acțiune care descriu cu acuratețe realizările tale la joburile/proiectele anterioare.  Verbele de acțiune transmit leadershipul, talentul, inițiativa și evidențiază modul în care ți-ai îndeplinit efectiv sarcinile. De exemplu, este mult mai puternic să spui: „Am inițiat un parteneriat cu furnizorul X” decât „Am avut întâlniri cu furnizorul X”.
  • Evită clișeele. „Dinamic” sau cu o  gândire „out of the box” sunt câteva dintre clișeele care nu te ajută să te califici pentru un job, iar în domenii creative pot chiar să te descalifice. În locul acestor expresii suprautilizate, descrie experiența ta de lucru în termeni concreți, cu accent pe realizările tale reale.
  • Evită abrevierile și jargonul. Gândește-te la cititorul scrisorii tale. Poate nu cunoaște exact termenii abreviați și parcurgerea scrisorii de intenție ar putea fi dificilă, creând premisele pentru descalificare. Poți evita o astfel de situație oferind o descriere a abrevierii sau a jargonului prima dată când le folosești.
  • Arată personalitatea ta în scrisoarea de intenție. Managerii nu vor să angajeze un robot, ci vor pe cineva alături de care să le facă plăcere să lucreze. Și, spre deosebire de CV, scrisoarea de intenție trebuie să aibă o notă mai personală. Așa că pune accentul pe prima impresie și evită astfel de exprimări: „Aș dori să-mi exprim cel mai sincer interes pentru această poziție”. Explică de ce ești interesat de job, cum se potrivește acesta pasiunilor tale, experienței, de ce te vezi lucrând într-un anumit mediu.
  • Încheie scrisoarea cu entuziasm. Este ok să ai un call to action optimist și puternic. Recrutorii char se așteaptă să ai acel îndemn care să-i convingă să te sune.

Scrisoare de intentie model

Găsește-ți inspirația în scrisorile de intentie pe care ți le oferim ca model, însă nu le copia. Angajatorii își dau seama de acest lucru.

 

CV-ul și scrisorile de intenție nu ar trebui încărcate cu foarte multe lucruri de pe internet. Le vedem că sunt aceleași. Îi rog pe candidați să nu mai copieze scrisorile de intentie, pentru că primim scrisori identice. Asta cumva îi descalifică, spune Victoria Brulea, Senior Consultant.

 

Scrisoare de intentie model word

Când alegi model scrisoare de intentie Word este important să acorzi atenție așezării în pagină, formulelor de adresare și de încheiere, și, foarte important, structurării ideilor pe paragrafe.

 

Descarcă scrisoare de intentie model word

 

 

Scrisoare de intentie scurta

Pentru scrisoare de intentie model scurt încearcă să fii cât mai concis, punând accent pe cele mai importante realizări și pe ce poți face pentru companie.

 

Descarcă scrisoare de intentie model scurt

 

 

Scrisoare de intentie facultate

Pentru scrisoare de intentie facultate ai în vedere să menționezi experiența din timpul facultății, fie cursuri urmate, proiecte pe care le-ai coordonat, programe de internship sau voluntariat. De asemenea, este important să transmiți dorința de a învăța și de a te implica în proiectele companiei, contribuind astfel la succesul său sau la rezolvarea unor probleme.

 

Descarcă model scrisoare de intentie facultate

 

 

Pentru a realiza o scrisoare de intentie facultate e important să urmezi acești pași:

 

  • Documentează-te despre candidatul pe care îl caută angajatorul, despre obiectivele companiei și despre cultura sa. Citește cu atenție anunțul de recrutare, pentru a identifica cerințele. Notează abilitățile și cunoștințele tale, prin care poți ajuta compania să se dezvolte, să rezolve anumite provocări pe care le întâmpină.
  • Verifică dacă scrisoarea  de intenție trebuie trimisă pe e-mail sau prin câmpurile aplicare online. Respectarea cerințelor angajatorului este o modalitate ușoară de a-ți demonstra atenția la detalii.
  • Menționează datele tale de contact la începutul scrisorii. În situația în care poate dintr-o eroare angajatorul nu va avea la îndemână CV-ul tău, va putea să găsească e-mailul și numărul de telefon și pe scrisoarea de intenție.
  • Primul paragraf ar trebui să precizeze motivul pentru care îi scrii angajatorului.
  • Educația ta este principalul tău atu când nu ai experiență, despre care merită să povestești încă de la începutul scrisorii de intenție. Spune-i viitorului angajator ce facultate urmezi, ce cursuri și realizări ai avut în facultate.
  • Explică de ce te potrivești jobului, punând în valoare abilitățile și educația ta.
  • Arată considerație pentru timpul și atenția acordate scrisorii tale.
  • Încheie scrisoarea cu un call-to action. Îți poți manifesta intenția de a participa la interviu, în cadrul căruia să oferi mai multe detalii despre cum poți contribui la dezvoltarea companiei.

 

Scrisoare de intentie master

Angajatorii nu fac întotdeauna distincția între o diplomă de master și o diplomă de licență atunci când recrutează. Ei pot aprecia maturitatea și experiența ta, dar totul depinde de tine cum explici în scrisoarea de intenție ce abilități și cunoștințe ai dobândit în cadrul acestei calificări superioare și cum această experiență te face potrivit pentru job.

Menționează ce abilități ai acum în plus (față de facultate) și cum se potrivesc acestea obiectivelor tale în carieră. De asemenea, un program de masterat trebuie să fie completat de experiență de lucru relevantă, așa că asigură-te că menționezi orice detalii în acest sens. Îți oferim un model de scrisoare de intenție master pe care merită să-l personalizezi în funcție de experiența ta.

 

Descarcă model scrisoare de intentie master

 

Scrisoare de intentie angajare 

Scrisoare de intenție cu accent pe call-to-action, potrivită pentru joburile care cer calificare: 

Stimate Domnule Mocanu,

Vă scriu această scrisoare de intenție ca răspuns la anunțul dumneavoastră pentru postul de agent pază, publicat pe site-ul eJobs.ro

Sunt interesat de acest post, deoarece experiența mea ca șef-agent de pază, pe care am deținut-o în cadrul armatei, m-a ajutat să fiu disciplinat, dar în același am făcut față unor situații neprevăzute. Îmi doresc foarte mult să folosesc această experiență, pentru a asigura securitatea într-o companie care are în vedere în primul rând interesele comunității.

Apreciez foarte mult oportunitatea de a ne întâlni și de a discuta modul în care experiența mea ar putea corespunde nevoilor dumneavoastră. Ideile mele pentru o mai bună scurizare a firmei v-ar putea interesa. 

Cu stimă,

Ionuț Oprea

 

Model scrisoare de intentie cu accent pe cunoștințe, pentru entry-level:

Stimate Domnule Popescu, 

Vă adresez aceasta scrisoare de intenție ca răspuns la anunțul dumneavoastră pentru postul de Junior Media Researcher.

Consider că studiile din domeniul jurnalismului si relaţiilor publice, dar și experiența acumulată ca jurnalist și asistent comunicare și relații publice îmi sunt utile în monitorizarea surselor de informații, în analiza și interpretarea datelor. În agenția de PR in care lucrez fac monitorizarea zilnică a aparițiilor clienților în mass-media. De asemenea, am și abilitatea de a lucra cu Excel și Media Panorama (care presupune strângerea informațiilor despre publicații și redactarea unor fișiere EXCEL cu datele obținute). Această tehnică, deprinsă în cadrul unui workshop, am folosit-o și în cadrul unui internship și a ușurat mult sarcinile zilnice.

Lucrez zilnic cu deadline-uri si am învățat că respectarea acestora înseamnă respect pentru colegi, manageri și clienți. Sunt dispusă să învăţ de la profesionişti în domeniu, să pun în practică cunoştintele dobândite şi să-mi asum deciziile luate în diferite circumstanţe.

Am ales să candidez pentru un job în cadrul comaniei dvs. pentru că vreau să lucrez într-o echipă de profesioniști, alături de care să găsesc cele mai eficiente moduri de a răspunde nevoilor clienților. Mă identific cu scopul companiei, acela de a îmbina comunicarea cu inovația și am idei pentru a îmbunătăți și extinde activitatea.

Vă invit să descoperiți portofoliul pe site-ul meu, despre care vă pot oferi mai multe detalii :). 

Va multumesc anticipat,
Liliana Florea

 

Model scrisoare de intentie cu un început neașteptat: 

Domnului Radu Ionescu, 

Când aveam 10 ani, am avut o experiență nu tocmai așa cum mi-aș fi dorit într-un parc de distracții. 

Nu-mi mai amintesc nimic altceva despre acea zi – ce alte călătorii am făcut, dar îmi amintesc că m-am întrebat: de ce a trebuit să aștept atât de mult să-mi vină rândul la roller coaster?

Din acest motiv, doresc să aplic pentru postul de designer de produs. Nu numai că misiunea dumneavoastră, de a revoluționa și de a face mai eficient parcul tematic îmi stârnește curiozitatea și dorința de a remedia lucrurile, dar mă și motivează să contribui la crearea unor experiențe plăcute pentru familii. Cea mai recentă apariție pe care ați avut-o în mass-media, în care ați vorbit despre reducerea timpilor de așteptare din parc, m-a încurajat să vă scriu această scrisoare.

Iată povestea mea: m-am perfecționat în design și am avut mai întâi rolul de designer UX într-un start-up, unde m-am ocupat de realizarea unor site-uri web. Apoi am trecut la o poziție de manager de produs la o companie din industria auto și acolo am deprins abilități de colaborare în echipă, am făcut branstorminguri alături de colegi din departamente diferite și am răspuns solicitărilor unor clienți diferiți. Consider că mi se potrivește un mediu de lucru antreprenorial, ca cel din compania X, unde ideile mele pentru îmbunătățirea experienței utilizatorului pot fi ascultate și implementate. 

Vă mulțumesc pentru timpul acordat parcurgerii acestei scrisori și aștept să vă povestesc în detaliu experiența din parcul de distracții și cum văd îmbunătățirea acesteia.

Cu sinceritate,
Marius Drăgan

 

Scrisoare de intenție directă, axată pe rezultate, potrivită pentru vânzări: 

Domnului Răducanu ,

De-a lungul celor 15 ani de experiență în managementul vânzărilor am fost întotdeauna impresionat de serviciile pe care le oferiți clienților și de rezultatele obținute în vânzări. Recunosc că în tot acest timp am lucrat să-mi îmbunătățesc abilitățile și consider că acestea mă califică pentru postul de Sales Manager în compania dumneavoastră.

  • Experiență progresivă de 15 ani în gestionarea vânzărilor cu amănuntul, care au dus la creșterea vânzărilor cu peste 20% de la an la an;
  • Abilități de lider, deprinse prin formarea cu succes și îndrumarea a peste 20 colegi către noi niveluri de realizare a vânzărilor;
  • Abilități de analiză și planificare strategică folosite pentru a controla stocurile/costurile, pentru a reduce pierderile și a maximiza productivitatea vânzărilor.

Mi-ar plăcea să povestim despre cum pot contribui la creșterea echipei de vânzări a companiei X. Conturez în momentul acesta un plan, care ține cont de previziunile din vânzări în perioada următoare, și sunt încântat să vi-l pot prezenta în cadrul unei întâlniri.

Cu cele mai bune gânduri,
Matei Ivancea

 

Scrisoare de intentie model, pentru un nivel de carieră senior:

Doamnei Melania Toader,

După mii de scrisori pe care le-am parcurs ca Manager de Recrutare, iată că a venit momentul în care scrisoarea mele de intenție este citită. Consider că cei 10 ani de experiență în construirea de echipe de profesioniști pentru companii de top din domeniul financiar, bancar, IT, precum și abilitățile mele de comunicare și interpersonale mă califică pentru postul de Talent Acquisition Manager.

În calitate de manager de recrutare am angajat peste 1.000 de candidați, de la stagiari la manageri, pentru posturi în zeci de departamente. De asemenea, am fost responsabil de procesele de integrare a noilor colegi în echipe, de urmărirea evoluției profesionale a acestora și de găsirea soluțiilor pentru angajați în momentele în care aveau loc reorganizări departamentale. Această experiență mi-ar permite să recrutez și să gestionez cu succes operațiunile de recrutare în compania X.

Una dintre cele mai importante așteptări pe care le aveți de la viitorul manager de recrutare este să fie capabil să dezvolte relații eficiente cu toate echipele interne și să adapteze strategiile de recrutare pentru fiecare departament și poziție. Ca recrutor timp de patru ani în compania de IT XYZ, am lucrat îndeaproape cu managerii din departamentele de dezvoltare, operațiuni, IT. Abilitățile de comunicare mi-au permis să înțeleg ce căutau acești manageri. Am comunicat cu ei pe tot parcursul procesului de angajare și am angajat cu succes peste 100 de candidați,  pentru care am crescut și rata de retenție cu 20%. 

Aceasta este doar o mică parte din experiența mea. Sunt încântat să schimb puțin rolurile și să fiu eu cel intervievat în cadrul unei întâlniri în care vă pot povesti ce soluții am găsit pentru a ține toți colegii aproape în contextul actual.

Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat.

Cu sinceritate,
Mihai Vlad

 

Te-ai inspirat din modelele de scrisori de intentie, dar înainte de porni la scris i-ați un moment de gândire. Imaginează-te că ai de trecut celebrul Elevator Pitch – acel discurs de un minut în care trebuie să te prezinți într-un mod relevant și memorabil. Poate te întâlnești chiar cu CEO-ul companiei în lift. Ce i-ai spune despre tine? Sau ce scrisoare de intenție crezi că i-ar plăcea să citească? Cu siguranță va aprecia o scrisoare scurtă, ușor de parcurs. Contează să arăți că ai experiența pe care o caută și știi cum să o pui în valoare pentru noul rol. Va aprecia mult dacă surprinzi detalii despre companie și vii cu soluții la problemele actuale.

Articol de Steluța Năstase-Lupu și echipa eJobs

 

Ți-a plăcut articolul despre scrisoare de intentie model? Citește și:

Cum evaluezi corect o ofertă de muncă

Fricile care te împiedică să faci o schimbare în carieră

Ce pași să urmezi pentru a obține un job de vară 

A fost util articolul? 34
model scrisoare de intentiescrisoarea de intentie
  • AvatarSumanaru Fabian zice

    Stimate domnule Mihai
    Vă scriu această scrisoare de intenție ca răspuns la anuntul dumneavoastră pentru postul de DJ de evenimente de pe site-ul ejobs.ro.

    Consider că abilitățile mele în a mixa muzicile și de a crea o atmosferă foarte plăcută care vă v-a ajuta pe deprins. Am o experiență de peste 5 ani si in tot acest timp am fost plecat in străinătate si acolo ma ocupam ca Dj la evenimente, iar timpul liber mi-l dedicam pentru a imi perfectiona stilul de a mixa muzicile. Sper ca această informație sper sa va fie de folos si sa imi dati acordul de a imi folosi cunostintele in folosul dumneavoastră.

    Va mulțumesc ca v-ați făcut timp de a îmi citiți scrisoarea de intenție si va multumesc pentru aceasta.

    Cu sinceritate
    Domnul Fabian

    • Bună, Fabian,

      eJobs este o platformă de joburi. Este important să trimiți scrisoarea de intenție angajatorului și poți face asta din contul de candidat de pe eJobs.ro.

Leave a Reply