• 7 Dec. 2017
  • 2 min

Micul campion la atletism care visează la Mondiale

Gabriel Chiriacescu
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Gabriel Chiriacescu a descoperit pasiunea pentru atletism în 2014, când avea doar 10 ani, iar de atunci se antrenează constant. Iubește competiția de dragul sportului, dar își vede competitorii ca pe niște prieteni. Anul acesta, eJobs își propune să îl ajute pe atletul junior să își împlinească visele și să doneze pentru el și pentru cinci alte cauze în numele tău. Tot ce trebuie să faci este să îți actualizezi CV-ul!

Povestea CV-ului magic continuă și anul acesta. Pentru fiecare CV completat până la 90% până pe 5 ianuarie 2018, eJobs va dona câte 3 euro. Banii vor merge către șase cauze care merită să trăiască sărbători de vis. Unul dintre beneficiari este tânărul Gabriel Chiriacescu, care și-a descoperit pasiunea pentru atletism acum 4 ani, când mulți copii aleargau doar din plăcere.

De multe ori te întreci cu tine

Gabi, așa cum preferă să i se spună, și-a dorit să facă performanță în atletism încă de la bun început și se bucură de fiecare concurs și reușită, iar spiritul competitiv are pentru el o conotație cât se poate de pozitivă. Tânărul nu caută atât de mult să câștige în fața competitorilor, ci să își întreacă propriile limite și să devină mai bun, ba chiar consideră că în atletism îți faci o mulțime de prieteni, nu neapărat competitori.

 

Deoarece Gabi provine dintr-o familie monoparentală, în care mama lui este unicul susținător, tânărul a înfruntat multe dificultăți financiare de-a lungul timpului. Printre altele, i-a fost greu să continue cu antrenamentele de atletism, dar a avut noroc de oameni care i-au recunoscut talentul de la bun început și care au încercat să îl ajute cum au putut.

O șansă te poate duce departe

La început, lui Gabi îi plăceau cursa cu obstacole cel mai mult. Crescând în Capitală și neavând bunici sau alte rude la țară, nu a știut ce înseamnă să sari peste garduri așa cum fac mulți copii de vârsta lui, dar s-a prins repede cum funcționează o astfel de cursă și a demonstrat cât de rapid e și câtă voință are.

 

Acum tânărul se antrenează în continuare foarte mult și a devenit pasionat în mod special de săritura în înălțime. Ba chiar visează că va ridica steagul românesc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Anul trecut și-a adăugat în palmares o medalie de bronz la Campionatul Național de Atletism pentru copii, iar anul acesta a obținut locul 4 la săritura în înălțime și locul 6 la 90 m obstacole la Campionatul Național de Atletism pentru copii.

 

Și tu îl poți ajuta pe Gabi să își continue performanțele, completându-ți CV-ul pe www.ejobs.ro. Nu uita, pentru fiecare CV actualizat până la 90% până pe 5 ianuarie 2018, eJobs va dona către 3 euro. Banii vor merge către Gabi și cinci alte cauze care merită sărbători de vis. Povestea CV-ului magic continuă!

 

Citește și:

De la joacă la performanță în tenis

La ce să te aștepți de la interviurile de job de astăzi

Absolvent, caut job, încotro?

A fost util articolul? 0
atletismsport

Leave a Reply