• 6 Oct. 2021
  • 3 min

Portofoliul îți crește șansele de a obține primul job în IT

Portofoliu

Când îți dorești să schimbi domeniul de activitate și să te îndrepți, de exemplu, spre IT, angajatorii îți cer un minimum de experiență. Și nu se așteaptă să fi  avut un job în tehnologie, ci să te implici constant în învățare și în dezvoltarea pe cont propriu a unor proiecte sau aplicații, arătând că faci totul din pasiune. Ai mai multă putere de convingere dacă strângi toate proiectele la care ai lucrat până acum într-un portofoliu. E adevărat că nu este cerut în anunțul jobului, dar dacă oferi un link către portofoliul tău, vei arăta interes pentru job și îți crești astfel șansele de angajare.Un portofoliu cuprinde experiența ta, print screen-uri ale proiectelor realizate, dipolome/certificări. 

Începe prin a te înscrie  gratuite IT organizate de eJobs, printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Calificarea obținută, precum și proiectul susținut la finalul anumitor cursuri merită adăugate la portofoliul tău, alături de proiectele pe care le realizezi pe cont propriu. Astfel îți sporești șansele de a obține jobul dorit! Iată care sunt pașii pentru a-ți construi un portofoliu.

 

Alege cursul IT care ți se potrivește

Primul pas este să definești ce curs ți se potrivește. Dacă ești atent la detalii și la identificarea erorilor în site-uri, poți alege cursul de Tester. Dacă ai înclinație spre design, poți alege cursul de Programator Java.

Ce vei învăța în cadrul cursului de Tester:

  • Vei învăța de la zero cum să descoperi defecte ale website-urilor, aplicațiilor și programelor dezvoltate de programatori.
  • Vei contribui la dezvoltarea celor mai tari site-uri și aplicații.
  • Acest curs este ideal dacă nu ai experiență în IT

Ce vei învăța în cursului de Programator Java:

  • Vei învăța de la zero JavaScript, HTML, CSS și cum să creezi pagini web cu ajutorul acestora.
  • Vei învăța cum să creezi aplicații web.
  • Acest curs este ideal pentru persoanele fără experiență în programare.

    Ce trebuie să știi despre cursurile în IT
  • Cursurile sunt 100% gratuite, finanțate prin fonduri europene
  • Au loc de luni până vineri, între 18:00-20:00, și sâmbătă, între 09:00-12:00
  • Te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT
  • Se întâmplă 100% online
  • Te învață o abilitate practică, căutată pe piața muncii
  • Includ consiliere în carieră

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SILVIU PETRESCU

silviu.petrescu@ejobsgroup.ro

0729.729.843

Portofoliul de proiecte are puterea de a convinge recrutorul

Este important să povestești recrutorului despre cursurile pe care le-ai absolvit în domeniul IT și despre proiectele la care lucrezi, dar ești mult mai convingător când îi arăți că ai toate proiectele strânse într-un singur loc și să-ți susții astfel realizările prezentate în CV. Și nu trebuie să fii programator pentru a crea un site. O platformă WordPress este intuitiv de folosit și de personalizat. Mai important este să ai o strategie.    

 

Alege cele mai relevante proiecte

Chiar dacă ai mai multe proiecte la care lucrezi, unele poate din afara domeniului IT, ar trebui să fii selectiv în privința a ceea ce incluzi în portofoliu. Oamenii au o atenție limitată și cel mai bine este să prezinți acele proiecte care-ți demonstrează talentul și experiența pentru jobul la care ai aplicat.

Realizează mai întâi o listă cu proiectele la care ai lucrat. Apoi, clasifică proiectele în ordinea relevanței pentru jobul pe care ți-l dorești. Sau selectează mai multe proiecte, diferite, de exemplu, fiecare pe un limbaj de programare sau pe o abilitate pe care ai dezvoltat-o lucrând la el. Portofoliul ar trebui să susțină, prin exemple, calificările enumerate în CV.

În cazul în care ai lucrat un proiect pentru un client și nu-l poți face public sau munca ta a fost aceea de a testa un site (prin urmare nu este una vizuală), ai câteva variante la îndemână: să scrii un articol în care să descrii în termeni generici activitatea ta sau să creezi ceva similar proiectului desfășurat.    

 

Optează pentru un design simplu 

Mai puțin înseamnă întotdeauna mai mult. Și același principiu ar trebui să-l aplici și atunci când îți creezi un site de prezentare a portofoliului. Expune proiectele într-un format simplu pe o singură pagină web (cu secțiunea My Work sau Work Samples) cu opțiunea ca utilizatorul să poată să le descopere individual, pentru detalii și context.    

 

Asigură-te că navigarea e ușoară

O modalitate prin care poți asigura navigarea ușoară site-ul de prezentare a portofoliului tău este folosirea categoriilor. Când ai mult eproiecte de prezentat, plasarea acestora pe o singură pagină poate fi copleșitoare. Și ar putea fi și înșelătoare, dacă primele 3 proiecte nu rată experiența ta pentru jobul la care ai aplicat. În plus categoriile pot arăta și gama variată de proiecte, precum și de abilități deprinse prin dezvoltarea acestora.

Poți împrumuta idei din tehnica arhitectului peisagistic Mark Tessier. Site-ul său vine cu o caracteristică „Filtru”, astfel încât să poți vedea mai ușor diferitele tipuri de proiecte la care a lucrat.

   

Oferă și o prezentare personală, nu doar profesională

Proiectele la care ai lucrat sunt extrem de importante mai ales când îți dorești să te angajezi într-un domeniul nou pentru tine, precum IT-ul. Dar gândește-te că cineva care-și dorește să lucreze cu tine vrea să te cunoască și ca om.

Un portofoliu este și mai bine pus în valoare când face parte dintr-un site personal construit în mod responsabil și creativ, unde viitorul manager poate găsi povestea ta, poate afla care sunt preferințele tale de lucru.

Include așadar secțiunea „Despre” în care să te prezinți atât profesional, cât și personal. Te poți inspira de pe site-ul scriitoarei Jaclyn Westlake. Cursurile gratuite în IT îți oferă ocazia ca la final să susții și un proiect, pe care merită să-l incluzi în portofoliu. Asigură-te că ai dovada muncii tale, astfel vei fi mai aproape de atingerea obiectivelor profesionale.

Citește și:

 

Cum să fii eficient în căutarea unui job în IT

 

Cum să te angajezi în domeniul IT chiar și fără experiență

 

 

A fost util articolul? 0
portofoliu

Leave a Reply