• 9 Oct. 2018
  • 3 min

6 din 10 angajați se gândesc să-și schimbe jobul în următorul an

schimbe jobul oportunitate

6 din 10 angajați plănuiesc să-și schimbe jobul în următorul an. Publicarea salariilor, feedback-ul după interviuri și durata proceselor de recrutare sunt principalele reproșuri pe care le primesc angajatorii români.

Ce îi nemulțumește pe angajați la interviu?

Doar 3 din 10 angajatori oferă feedback în urma interviurilor de angajare, arată cel mai recent studiu de piață realizat de eJobs, în ciuda faptului că lipsa feedback-ului este una dintre principalele nemulțumiri ale candidaților și angajaților români, după cum arată aceeași cercetare: 4 din 10 candidați se plâng de faptul că nu primesc niciun fel de răspuns de la recrutori, în urma interviurilor de angajare.

Semnale de alarmă pentru angajatori

„Mai mult decât atât, 70% dintre respondenți au declarat că nu ar mai aplica niciodată, în viitor, pentru un job deschis într-o companie cu care au o astfel de experiență – au mers la interviuri în urma cărora nu au primit niciun fel de răspuns. Cu alte cuvinte, se reconfirmă faptul că feedback-ul este principala metodă de „retenție” a candidaților și că ignorarea lui aduce deservicii majore reputației de angajator. Pe termen lung, se poate dovedi cea mai mare piedică în a aduce oameni valoroși în companie”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Ce îi motivează pe angajați să-și schimbe jobul?

Întrebați care sunt principalele criterii în funcție de care își aleg angajatorul, 86% dintre respondenți au pus, în vârful clasamentului, salariul și pachetul de beneficii. Aproape la fel de importantă (84%) este reputația companiei – criteriu a cărui importanță crește de la an la an.

Pentru 73% contează programul de lucru, 72% menționează flexibilitatea companiei, iar 16% menționează, în premieră, părerile actualilor angajați despre companie și felul în care compania se preocupă de starea lor de bine la muncă.

„Dacă acestea sunt criterii generale care predefinesc alegerile candidaților, când vine vorba despre exemplul practic al celei mai recente angajări, 73,4% dintre respondenți spun că au fost convinși să aplice sau să accepte un job în compania pentru care lucrează în prezent de reputația pe care aceasta o are în piață. Pentru 66,4% cel mai mult a contat primul interviu cu recrutorul, în timp de 53,4% au menționat părerile foștilor și actualilor angajați – adică, tot o formă de reputație organizațională care i-a convins să-și schimbe jobul”, adaugă Bogdan Badea.

Cum arată un anunț de job și un interviu de succes?

Întrebați ce apreciază cel mai mult la un proces de recrutare, 65% pun, pe primul loc, întrebările relevante în cadrul interviurilor. Urmează feedback-ul rapid venit din partea recrutorilor și detalierea anunțului de angajare.

32,4% dintre respondenți apreciază atunci când salariul este specificat în anunț, iar 30% se așteaptă ca recrutorul să fie capabil să răspundă la întrebări tehnice care țin de fișa postului.

O altă concluzie a studiului este legată de modul în care candidații își doresc să fie abordați de către angajatori, un pas foarte important care îi ajută să ia decizia să-și schimbe jobul.

De ce își părăsesc angajații actualul loc de muncă?

„În 2018 și, cu siguranță, pentru încă mult timp de acum încolo, candidații și angajații își doresc să vadă la angajatori o abordare foarte umană și personală, motiv pentru care atunci când fac orice fel de evaluare a acestora primele aspecte pe care le menționează sunt cele care țin de criterii strict subiective. Spre exemplu, întrebați care au fost motivele pentru care au plecat de la ultimul job, 52% au răspuns că nu erau fericiți și motivați. 35,8% nu se simțeau apreciați, iar 31,3% erau nemulțumiți de salariu. Asigurarea satisfacției angajaților este, de altfel, și principala recomandare pe care o au de făcut departamentului de HR, după cum arată studiul”, mai spune Bogdan Badea.

Semnalele de alarmă trase de angajați sunt cu atât mai importante pentru companii cu cât 63% dintre aceștia au în plan să-și schimbe jobul în următoarele 12 luni și doar 3% sunt deciși să rămână la actualul job pentru o perioadă mai lungă de 3 ani. În fața deciziei de a pleca din companie, doar managerul direct (29,1%), colegii de echipă (20,9%) și CEO-ul (20,6%) ar putea avea o influență asupra angajaților. Doar 4% spun că ar putea fi întorși din drum de Managerul de HR.

Studiul a fost realizat în perioada august-septembrie 2018, pe un eșantion de 1.300 de respondenți.

 

Citește și:

Cât stau angajații români în aceeași companie?

8 din 10 angajați români vor să lucreze de acasă

Adevăratele motive pentru care oamenii nu au stabilitate profesională

A fost util articolul? 22
angajatoribeneficiiinterviujob nouoportunități
  • AvatarClaudiu Adrian Ilie zice

    Ofer consultanta financiar contabila in urmatoarele domenii de activitate independenta avand alternativa unui venit suplimentar pentru toate tipurile de societati comerciale :
    – servicii de infiintare firma;
    – suspendare de activitate prin : cesiune, dizolvare, lichidare si radiere;
    – contabilitate;
    – salarizare;
    – cash flow;
    – adaugare obiect de activitate;
    – schimbare si prelungire mandat;
    – redactare de documente;
    – consultanta fiscala;
    – participarea la orice tip de negociere.

  • AvatarAdrian Niculescu zice

    In sfarsit un articol mai aproape de realitate,pentru ca e scris in urma unui studiu de piata adevarat.Mai mult de 80% dintre respondenti sunt nemultumiti fata de atitudinile patronilor fata de angajati.Mentalitatea acestor patroni,in marea lor majoritate fara nici o pregatire profesionala,semiinculti si chiar semianalfabeti este de satrapi,moguli,cu un comportament de vatafi.Nu-i intereseaza decat propriul interes si cat mai multi bani,daca se poate cu investitii minime si cu incalcarea cat se poate a drepturilor legale ale angajatilor(evaziune fiscala la carti de munca,concedii de odihna standard de 21 de zile,indiferent de vechime si varsta) sau nerespectarea legilor de calitate si obligarea specialistilor la acceptarea prostitutiei profesionale.Sunt foarte multe lucruri de comentat.Stiti ca la posturile scoase la concurs de institutii bugetare,se prezinta cei mai multi candidatii de la firme particulare si proaspat absolventi?Stiti ca sunt zeci de firme care nu aplica noile reglementari privind contributiile la bugetul de stat sau chiar nu platesc sau n-au platit CAS-ul?Vinovati sunt si guvernantii,care sunt surzi la aceste semnale(lipsa controalelor,aplicarea de amenzi sau chiar inchiderea firmelor).Si ce e cel mai trist,este ca particularii nici nu vor sa auda de schimbari de mentalitate,replica generala si standard:daca nu-ti convine,esti liber sa pleci sau da-ma in judecata.In rest,s-auzim de bine.

    • AvatarIoana zice

      Este doar o fateta a problemei ce spui tu. O a doua fateta sau reversul medaliei reprezinta calitatea slaba a angajatilor.Cu cat sunt mai incompetenti,cu atat au pretentii mai mari.Ciudat,dar adevarat. Nici un angajat nu intelege o lege simpla a pietei de munca: trebuie ca munca prestata de tine sa produca cel putin salariul si taxele la stat.Majoritatea asteapta sa fie remuncerati doar pentru ca…s-au angajat…
      Din pacate nu e asa.Nici un angajator nu vrea angajati doar ca sa aiba pe cine plati.Vrea angajati care sa produca.Sa dea valoare companiei prin munca pe care o fac.Putini pricep asta…

  • AvatarVieriu ionel zice

    Bună ziua Sunt interesat de un loc de muncă. Eu sunt în Germania oraș bremenhaven

    • AvatarVieriu ionel zice

      Limbă germană începător

  • AvatarVieriu ionel zice

    Astept răspuns

    • AvatarIoana zice

      SI a venit si confirmarea celor spuse de mine.Domnul Vieriu ,,vrea,, loc de munca.Dar nu stie nici macar limba.Ba mai si asteapta raspuns.
      Ce stii sa faci domnule?

Leave a Reply