• 3 Apr. 2018
  • 2 min

De ce angajații sunt responsabili de starea lor de bine de la job?

starea de bine la job

De multe ori am auzit de la colegi sau prieteni că nu sunt mulțumiți de jobul pe care îl au și că merg la birou fără pic de entuziasm. Recunosc, adesea și eu am aceeași gândire. Și de fiecare dată când spunem asta, dăm vina pe alți oameni de starea pe care o avem, fie că este vorba de manager, de oamenii de HR sau de colegii cu care nu reușim să găsim limbă comună.

 

Niciodată însă nu ne gândim că o parte din vină o purtăm chiar noi. Noi suntem cei care am putea schimba această situație. Și pentru că noi suntem responsabili să o facem, m-am gândit la câteva lucruri care ar putea îmbunătăți situația de la job, fără să căutăm sprijin extern.

Începe cu o autoevaluare

Pentru a identifica care sunt lucrurile de care nu ești mulțumit, poți începe cu o autoevaluare a atât a vieții profesionale, cât și a celei personale. De multe ori dăm vina pe job, spune că el este cel care nu ne lasă să ne bucurăm de viață, însă problema de fapt stă în situațiile cu care ne confruntăm acasă. O analiză a acestor două medii în care ne petrecem majoritatea timpului ar putea să ne ofere o viziune, cel puțin putem înțelege de unde vin emoțiile negative.

Caută soluții

Dacă ai identificat deja nemulțumirile și de unde pornesc acestea, nu începe să te plângi celor din jurul tău, asta îi va face să stea cât mai departe de tine. Caută soluții când ai înțeles despre ce e vorba. Spre exemplu, dacă ai observat că te deranjează relația dificitară cu colegii, poți începe să ieși mai des cu ei, cu siguranță vei cunoaște oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine.

Profită de beneficiile oferite de angajator

Aproape toate companiile din piață au început să ofere beneficii angajaților, de la tichete de masă la abonamente la sală sau acces la diverse librării. Și dacă tot primești aceste beneficii profită de ele. Spre exemplu, sportul face bine atât fizic, cât și emoțional, iar dacă nu-ți place să mergi la sală, alege un tip de mișcare mai relaxantă cum ar fi yoga.

Nu te axa doar pe câștigul salarial

Studiile arată că banii nu ne motivează la job, cel puțin nu pe termen lung. Dacă tinzi spre o mărire de salariu, ține cont de acest aspect. E bine să vrei să câștigi mai mult, dar nu asta nu ar trebui să fie principala motivație pentru care îți desfășori activitatea. Bucură-te de celelalte aspecte ale jobului și începe să iubești ceea ce faci.

Fii pozitiv

Faptul că vezi doar partea negativă a lucrurilor în tot ceea ce faci nu face decât să-ți înrăutățească starea la locul de muncă. În orice poți găsi aspecte pozitive, chiar și un eșec te poate învăța anumite lucruri pe care să le faci mai bine la următorul task.

O atitudine negativă la locul de muncă va fi observată și de către manager, iar acesta o va traduce ca pe incapacitatea de a-ți îndeplini sarcinile sau lipsa motivației.

 

Jobul se termină după program

La orice loc de muncă te poți confrunta cu mici tensiuni sau conflicte pe care trebuie să le rezolvi. Cu toate acestea, e foarte bine ca după program să le lași la birou, dacă nu vrei să-și pună amprenta pe viața personală. Acasă e locul unde ne detașăm, ne deconectăm și de multe ori găsim soluții bune pentru provocările de la birou, însă acestea nu ar trebui să ne ocupe prea mult timp.

 

Așadar, dacă vrei să-ți menții o stare de bine la birou, nu aștepta sprijin de la oamenii din jurul tău, începe să faci singur demersuri în acest sens. Oamenii de HR, managerii sau colegii îți pot susține starea de bine la job, însă dacă tu rămâi cu aceeași atitudine, eforturile lor sunt în zadar.
Citește și:

Ce salariu ceri la primul job

Evită aceste greșeli de începător la interviu

Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut jobul?

A fost util articolul? 7

Leave a Reply