• 8 Mar. 2018
  • 2 min

Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut jobul?

pierdut jobul nu te panica

Pierderea jobului este întotdeauna o situație dificilă. Nu pierzi doar locul în care te-ai obișnuit să fii cea mai mare parte a zilei, oamenii cu care ai lucrat și stabilitatea financiară, ci și încrederea în propriile tale abilități și cunoștințe. Nu e însă întotdeauna cazul să o iei personal și nici momentul în care să lași anxietatea să te cuprindă.

Atunci când îți pierzi jobul, instinctul e să te crezi ghinionist, dar adevărul e că în spatele deciziei se află, cel mai probabil, un motiv cât se poate de obiectiv. Poate ai făcut ceva greșit sau poate nu ai avut performanțele necesare pentru a rămâne în companie, dar se prea poate să fi pierdut jobul din motive de restructurare a departamentului sau din motive pur economice. Cu cât înțelegi și accepți mai repede motivele obiective din spatele pierderii jobului, cu atât poți să te reprofilezi mai repede.

Nu te panica!

Ce faci acum? Unde te duci? Cum îți vei plăti creditul acela? Ce-o să faci cu chiria? – Sunt doar câteva întrebări pe care È›i le vei pune în mod natural atunci când îți pierzi locul de muncă. Acum nu este însă momentul să te panichezi! Calculează-È›i cu atenÈ›ie banii din bancă È™i descoperă cât timp te poÈ›i descurca fără un job. Din timpul acela, acordă-È›i câteva zile de relaxare în care să poÈ›i uita de anxietate È™i, dacă îți permiÈ›i, pleacă trei zile undeva È™i bucură-te de libertatea pe care ar trebui să o resimÈ›i în acest moment.

Întreabă-te ce ți-ar plăcea să faci în continuare

Acum e probabil cel mai bun moment să încerci să îți schimbi cariera dacă vrei de fapt să faci altceva cu viața ta. Ține minte însă că reconversia profesională nu e neapărat potrivită pentru oricine, iar dacă simți că o astfel de schimbare e foarte dificilă, nu te lăsa păcălit de mirajul unui job complet nou. Schimbarea carierei nu trebuie să fie un scop, ci o revelație care să te ducă mai aproape de pasiunile tale.

Caută un job nou

După ce ți-ai pus gândurile în ordine și ți-ai dat seama ce traseu ai vrea să urmărești în acest punct, începe-ți căutările pentru un job nou și nu ezita să-ți schimbi tactica de căutare. Spre exemplu, pe www.eJobs.ro poți căuta direct posturile pe care ți le dorești în orașul în care activezi sau chiar joburi în străinătate, dar poți intra, de asemenea, pe paginile companiilor care angajează pe eJobs, dând click pe numele acestora. Acolo poți vedea toate joburile disponibile din companiile respective. Așadar, dacă ai auzit lucruri bune despre o anumită firmă, nu ezita să cauți posturile libere direct la ei.

Completează-ți CV-ul

Chiar dacă pare un pic contra-intuitiv inițial să-ți completezi CV-ul după ce ai găsit joburile care te interesează, să știi că există o logică bună în spate! Atunci când știi la ce joburi îți dorești să aplici, știi ce abilități și cunoștințe trebuie să caracterizeze candidatul ideal. Acum e momentul ideal să îți completezi CV-ul și să-ți formulezi experiențele în așa fel încât să atragă recrutorii respectivi. Atenție însă, totul ține de formulare! În niciun caz nu trebuie să minți sau să inventezi secțiuni în CV-ul tău!

 

Așadar, dacă ți-ai pierdut recent jobul sau știi o persoană care trece printr-o astfel de situație, nu ezita să urmezi sau să recomanzi acești patru pași simpli, dar esențiali pentru un viitor profesional liniștit!   

 

Citește și:

Cum să fii pe aceeași lungime de undă cu șeful tău?

Niciodată nu e prea târziu să îți schimbi cariera

Cum să te adaptezi la noul job

A fost util articolul? 12

Leave a Reply