keyboard_arrow_down
Schimbarea carierei pare înfricoșătoare pentru multe persoane care simt că traseul lor profesional nu li se potrivește. Pe de o parte ai sentimentul negativ de a merge zilnic la un job care îți displace, iar pe de altă parte ai toată experiența pe care ai acumulat-o de-a lungul anilor la care nu vrei să renunți. Cale de mijloc nu există, așa că alegerea e dificilă. Cum gestionezi atunci schimbarea carierei?

La finalul liceului, când eu și toți colegii mei ne căutam facultatea potrivită, mai degrabă după dorințele personale decât în funcție de posibilitățile ulterioare, auzeam foarte des fraza „dar nu e o facultate de viitor” din partea părinților, care și-ar fi dorit ca noi să tindem spre domenii mai practice. Dar adevărul, pe care atunci doar îl suspectam, era că piața muncii și studiile superioare aveau o legătură fragilă, iar acum majoritatea persoanelor pe care le cunosc lucrează în domenii complet diferite față de cele pe care le-au studiat.

 

Cum au reușit să facă schimbarea? Simplu. În prezent, majoritatea companiilor oferă training-uri și acceptă din ce în ce mai mulți candidați fără experiență. Asta pentru că există o lipsă acută de talente pe piață. Acum, mai mult ca niciodată, datorită susținerii din partea companiilor, orice persoană are posibilitatea de a-și schimba cariera dacă descoperă că nu îi place actualul job, actualul domeniu sau pur și simplu descoperă că e pasionat de complet altceva și dorește să-și transforme pasiunea în carieră. Necesită însă o doză zdravănă de curaj și înțelegerea că nu va fi un drum ușor.

1. Înainte de toate, cunoaște-ți abilitățile

Înainte de a schimba cariera, asigură-te că înțelegi domeniul în care vrei să intri. Nu te avânta brusc, așa cum poate ai fi făcut-o în momentul debutului profesional. Participă la un curs care să-ți ofere un fundament în domeniul respectiv și caută niște oportunități practice cum ar fi un proiect în domeniul respectiv, pe care îl poți lucra ca freelancer. Așa vei evita realizarea că de fapt nu te pricepi la noul tău job.

2. Te vei întreba dacă ai luat decizia corectă

Începuturile sunt dificile în orice industrie. Brusc și dintr-o dată experiența ta muncită în domeniul în care ai activat până acum devine irelevantă. Dacă încă mai contează, atunci ești norocos, dar mulți trebuie să o ia de la zero, iar asta înseamnă să ai din nou răbdare să crești pe scara ierarhică, să te obișnuiești de cele mai multe ori cu un venit de începător sau unul instabil și să înveți cât poți de repede ce presupune noul tău job.

 

Siguranța pe care o resimțeai în vechea carieră te va face să te întrebi dacă ai luat decizia corectă, iar răspunsul nu va fi unul ușor. Pe de o parte vei simți că da, că actualul domeniu ți se potrivește mai bine. Pe de altă parte, trecerea s-ar putea să fie mai dificilă decât ai anticipat. Pune în balans argumentele pro și contra și nu-ți fie teamă să dai înapoi dacă asta simți că e cea mai bună decizie pentru tine.

3.  La final, te vei întreba de ce nu ai făcut schimbarea mai devreme

După ce ai trecut de perioada de învățare și te-ai familiarizat cu domeniul ales, te vei întreba invariabil de ce nu ți-ai schimbat cariera mai devreme. Nu vei uita neapărat de toate obstacolele pe care le-ai evitat sau de care te-ai lovit frontal, dar vei simți că a meritat efortul. La final vei avea o carieră care se potrivește stilului tău de viață și un set complex de abilități care te va ajuta să te adaptezi oricărei situații.

 

Așadar, uită de teama pe care o resimți la gândul schimbării carierei și caută traseul profesional care ți se potrivește pe www.ejobs.ro. Jobul ideal te așteaptă acolo!  

 

Citește și:

E timpul să-ți schimbi jobul sau cariera?

Cum o iei de la zero când realizezi că jobul nu ți se potrivește

Cum îți poate afecta Job Hopping-ul cariera

spune-ti parerea