• 25 Oct. 2019
  • 2 min

Cum ne confruntăm cu stresul la locul de munca?

stresul-la-locul-de-munca

Cu toții avem acele momente la locul de muncă în care nu reușim să ne îndeplinim task-urile la timp, șeful nu este mulțumit de ce am făcut sau poate nu ne înțelegem cu vreun coleg. În aceste situații nu ar trebui să ne scăpăm emoțiile de sub control, ci să ne concentrăm pe a reduce stresul care ne poate influența negativ atât starea fizică, cât și viața personală.

Ce facem însă toamna? Cum ne îmbunătățim dispoziția, cum ne creștem nivelul de implicare în proiecte, task-uri și cum facem să nu ne scape emoțiile de sub control atunci când suntem puși în fața unei situații tensionate la job. Despre toate acestea asta vorbim în continuarea articolului. 

 

Fă-ți o listă de priorități

Mai ales dacă știi că zilnic te așteaptă la birou multe sarcini și la fel de multe deadline-uri. O listă cu task-uri săptămânale te va ajuta să gestionezi timpul mult mai bine. Astfel, vei putea prioritiza tot ce urmează să faci în săptămâna respectivă, iar munca va părea ușor mai simplă. 

În plus, vei avea o viziune de ansamblu asupra activității tale și îți vei putea gestiona mai bine timpul. 

 

Atitudinea pozitivă pe primul loc

Un comportament sau anumite discuții pozitive la job cu superiorii sau colegii poate să schimbe multe lucruri în starea ta de spirit. Emanând o atitudine pozitivă nu vei mai resimți stresul la muncă, iar sarcinile de serviciu vor fi mai ușor de îndeplinit. Nu e ușor, dar e eficient. Cu cât te concetrezi mai mult pe părțile bune din fiecare situație, cu atât o vei depăși mai ușor. 

 

Sarcinile rămân la birou

Nu le lăsa să te urmărească și atunci când ajungi acasă sau petreci timpul alături de cei dragi. Încearcă să termini tot ce ai de făcut în timpul programului, chiar dacă ești cu adevărat îndrăgostit de ceea ce faci. Un echilibru între viața personală și muncă ar putea să te mulțumească pe ambele planuri. 

 

Respectă orele de somn

E greu să dormi opt ore pe noapte, cât este recomandat, de altfel, atunci când știi că trebuie să fii la serviciu foarte devreme sau îți duci copiii la grădiniță înainte de job. Însă în această perioadă ar fi bine să încerci să o faci, doar odihnit vei putea să faci față cu brio unei zile de muncă încarcată. Mai mult, respectarea programului de somn duce la creșterea nivelul de energie și la reducerea stresului. 

 

Nu uita de pauze

Cel mai bine să ți le iei la fiecare 50 de minute și să le petreci afară. Acestea te vor ajuta să-ți menții nivelul de productivitate. Profită din plin de ele pentru a face mișcare, ca să socializezi cu colegii tăi sau pentru a te bucura de o gustare. 

 

Ieși din zona de confort

Cu toții iubim stabilitatea într-un fel sau altul. Ne dorim o siguranță atât legată de job, cât și de viața personală. Asta însă nu ne va ajuta să trecem peste anumite perioade mai tensionate. Începe cu pași mărunți schimbând traseul spre locul de muncă, spre exemplu. 

Iar dacă planul tău pentru toamna asta presupune schimbări majore în ce privește viața ta profesională, eJobs îți este alături atât cu cele mai tari joburi din piață, disponibile pe www.ejobs.ro, cât și sfaturi și recomandări privind dezvoltarea ta pe www.cariera.ejobs.ro!

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

5 fraze pe care să nu le spui niciodată la job

Lasă-ți pasiunile să te ghideze

Cum poți ajunge să lucrezi de acasă

A fost util articolul? 3
stres

Leave a Reply