• 11 Aug. 2020
  • 2 min

Cum ne influențează valorile la locul de muncă

valori
Autor
Ana Zafiu
Ana Zafiu Contributor // Consilier în Carieră si Psiholog Organizaț... Arată mai mult

Pe parcursul vieții, în funcție de experiențele pe care le avem și de mediile cu care interacționăm, ne dezvoltăm un set de valori care au impact inclusiv în planul profesional. Una dintre definițiile valorilor spune că acestea sunt standarde care ne determină comportamentul și în funcție de care ne stabilim obiectivele.

Setul de valori ne influențează inclusiv nivelul de satisfacție la job. Dacă lucrăm într-o organizație care nu promovează valorile care sunt importante pentru noi sau care, dimpotrivă, promovează valori opuse celor pe care noi le avem, nivelul de satisfacție va fi afectat.

Totodată, este destul de probabil să începem să ne simțim demotivați și rezultatele la job să nu fie cele așteptate. De aceea, e important să identifici valorile și cultura organizațională încă dinainte să te angajezi. O imagine mai clară însă o vei avea în perioada de integrare la noul job.

 

Uite ce tipuri de valori poți întâlni

Un cunoscut psiholog american, Shalom H. Schwartz, a stabilit că principalele valori sunt puterea, realizarea, hedonismul, stimularea, autodirecționarea, universalitatea, benevolența, tradiția, conformitatea și securitatea.

Puterea și realizarea au legătura cu posibilitățile pe care compania le oferă angajaților pentru ca aceștia să se dezvolte în plan profesional, să desfășoare proiecte complexe, să fie promovați și să evolueze din perspectivă financiară.

Hedonismul se referă la oportunitățiile de recreere pe care le au angajații, cum sunt team building-urile, ieșirile la masă cu echipa, abonamentele la sala de fitness sau cele la bibliotecile virtuale.

Stimularea și autodirecționarea sunt valori care se referă la posibilitatățile pe care le ai să înveți lucruri noi, să-ți implementezi propriile idei la job, să-ți asumi riscuri și să beneficiezi de autonomie în desfășurarea activității profesionale.

Universalitatea și benevolența sunt valori care sunt raportate la obiectivitatea cu care sunt tratați angajații, respectiv la încurajarea spiritului de echipă.

Tradiția, ca valoare organizațională se poate concretiza prin perpetuarea unui stil de management coerent și constant, care nu presupune schimbări radicale.

Conformitatea, în context organizațional se concretizează prin construirea unui mediu organzațional bazat pe reguli și proceduri de lucru clare.

Securitatea, ca valoare raportată la planul profesional, are legătură cu nivelul de stabilitate al companiei pe piața în care activează, precum și cu un nivel de predictibiliate mare cu privire la evoluția sa pe termen mediu și lung.

Ar putea să-ți fie de ajutor să analizezi fiecare dintre aceste valori și să faci, într-un mod cât mai obiectiv, un top al celor mai importante valori cu care rezonezi.

În acest fel, îți va fi mult mai clar care sunt așteptările de la compania la care lucrezi sau de la angajatorul viitor. În interviurile de angajare ai posibilitatea de a întreba reprezentații companiei care este setul de valori organizaționale pe care îl au.

Totodată, la job-ul actual, dacă-ți clarificați valorile, vei putea identifica mult mai ușor care este sursa potențialelor tale nemulțumiri, reușind în acest fel să găsești mai ușor soluțiile potrivite.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

14 trucuri pentru a-ți crește productivitatea la job și în viața personală

Cum evaluezi o ofertă de job

Puncte forte la interviu: cum să ți le evidențiezi

A fost util articolul? 6
cultură organizaționalăechipa

Leave a Reply