• 17 May. 2016
  • 5 min

Vinde cafele la 5 lei și încurajează tinerii antreprenori prin franciză

Radu Savopol are 42 de ani, este designer, dar de 15 ani ani face ce-i place cel mai mult: se ocupă de aspectul propriilor cafenele, cele mai recente cu preț fix. Iar, mai nou, oferă și tinerilor șansa să devină antreprenori sub brand-ul său „5 to go”.

„Smile, There’s Coffee și ai de unde alege la prima oră a dimineții: espresso, macchiato, latte sau cappuccino, cafea cu mai multă spumă sau neagră, pentru o zi lungă. Așa își întâmpină Radu Savopol și echipa sa cei aproximativ 5.000 de clienți care își încep diminețile cu zâmbetul pe buze în una dintre cele 21 de cafenele 5 to godin București, Iași și Ploiești.
A ales drumul antreprenoriatului în urmă cu 15 ani, când a lăsat Capitala pentru Sinaia, orașul natal, unde a decis să-şi  deschidă prima afacere – Old Nick Pub, inspirat din povestea bunicului său comandant de navă, care obișnuia să comande faimosul whisky de secară.
Între timp, în portofoliul antreprenorului s-au strâns pub-urile Old Nick din Sinaia şi Bucureşti, cafeneaua La Cafenea din Sinaia, firma de design interior no.9 și lista proiectelor a fost completată cu ceva nou pentru piața din România. În 2014, după un studiu atent realizat în zona HoReCa, Radu Savopol și-a dat seama că românilor le lipsesc cafenelele cu preț fix, un concept popular în orașele europene, unde pe lângă o băutură caldă poți savura și o gustare, fiecare la același preț: 5 lei.
A pornit la drum cu un buget de dezvoltare de 50.000 de euro pentru trei locații, iar banii i-a obținut din afacerile deschise în domeniul HoReCa și design, precum și din economii.

„Smile, There’s Coffee” și ai de unde alege la prima oră a dimineții: espresso, macchiato, latte sau cappuccino, cafea cu mai multă spumă sau neagră pentru o zi lungă. Așa își întâmpină Radu Savopol și echipa sa cei aproximativ 5.000 de clienți care își încep diminețile cu zâmbetul pe buze în una dintre cele 21 de cafenele „5 to go” din București, Iași și chiar din Paris.

Radu Savopol a ales antreprenoriatul în 2001, odată cu deschiderea localului Old Nick Pub din Sinaia.

 

Radu Savopol s-a ocupat personal de amenajarea cafenelelor pentru care a ales un design prietenos, de influență scandinavă și tonuri de verde care dau startul unei zile relaxante.
În 2016, are în plan să ajungă la 40 de locații, iar pe termen mediu, în doi-trei ani își propune să aibă 80 de cafenele cu tot cu francize, în țară și în orașele europene. Cifra de afaceri pentru perioada septembrie-decembrie 2015 a fost de 150.000 euro pentru întreaga rețea de cafenele 5 to go, iar anul acesta, Radu Savopol estimează să ajungă la 1.000.000 euro. Creșterea cifrei de afaceri este influențată și de francizarea cafenelelor către tineri, absolvenți de studii superioare, care vor să aleagă drumul antreprenoriatului și au bugete mici.

eJobs: Cum v-a venit ideea unui business unde totul costă 5 lei?

 

Radu Savopol: Conceptul „5 to go” a prins contur după ce în anul 2014 am făcut un studiu de piaţă în zona HoReCa împreună cu unul din importatorii principali de cafea în România și am ajuns la concluzia că românilor le lipsesc cafenelele cu preț fix. Conceptul de „fixed price” există de ani de zile în alte țări precum Anglia, Franța, Olanda, însă în România nu a fost implementat în zona HoReCa. Ideea principală într-un „coffee to go” este rapiditatea de servire, simplitatea meniului, diveristatea produselor pe bază de cafea și ambiția de a crea o stare de spirit mai bună încă de dimineață. Am mizat mai mult pe atmosferă și pe un câștig mai mic, dar pe termen lung. Publicul cafenelelor este variat, format din persoane între 12 și 50 de ani, oameni care se opresc cu maşina spre serviciu pentru a-și lua o cafea, dar şi locuitorii cartierelor bucureștene. Sunt plini de viață, dinamici, cunoscători ai cafelei. Comanda lor e întotdeauna mai mare de 5 lei, media fiind între 9 și 13 lei.

Screen Shot 2016-05-17 at 15.59.46

Fiecare produs „5 to go” costă 5 lei și îți aduce zâmbetul matinal.

 

eJobs: Care este strategia prin care reuşiţi să păstraţi preţurile atât de mici?

 

Radu Savopol: Am o experienţă de 15 ani în domeniul HoReCa. Am reuşit să prezint perspectiva conceptului 5 to goşi am făcut parteneriate cu actualii furnizori de produse pe termen lung . Ei au oferit preţul corect pentru cafeaua și gustările pe care le vând în reţeaua 5 to go. Acum, lucrurile sunt mult mai simple şi pot obţine reduceri suplimentare pe măsură ce dezvolt conceptul. Am lansat și pachetele speciale pentru lanțul de cafenele 5 to go şi apar noi producători ce vor să îşi listeze produsele în reţeaua creată.

 

5 to go

„5 to go”, strada Paris

 

eJobs: Sunteți designer de interior la bază. Ce idei aţi pus în practică în propriile cafenele?

 

Radu Savopol: Design-ul este ceea ce am făcut încă din facultate, dar, de aproximativ 20 de ani am împletit design-ul cu zona HoReCa. Am început prin renovarea primului spaţiu pentru conceptul „5 to go”! În cafenele pe care le-am deschis sub acest brand, activitatea principală se desfăşoară cu preponderenţă dimineaţa când majoritatea dintre noi nu suntem foarte activi. Prin urmare, am căutat să creez spaţii care să te facă să te simţi bine, să te încarce cu energie. Un loc în care să te regăsești. Am ales un design cu influenţe scandinave, în tonuri relaxante de verde, dar fiecare locaţie are personalitatea sa. Am adaptat cafenelele la zona şi cartierul unde sunt amplasate. De exemplu, locația din strada Paris are un aer parizian ușor boem, iar locația din Moxa este cea mai confortabilă, am păstrat aici chiar și o sobă veche de 60 de ani. În cafeneaua de pe Calea Victoriei sunt influențe londoneze, iar locația din Buzești are o tentă scandinavă. În fiecare cafenea realizez o pictură autentică și adaug mobilier handmade realizat în atelierul de design din Sinaia.

eJobs: Care sunt condiţiile de francizare a cafenelelor „5 to go”?

 

Radu Savopol: Mi-am propus să continui în România dezvoltarea conceptului de francizare cu un plan pe doi ani de zile. Pe termen mediu, vreau să ofer francize și în exteriorul României. „5 to go” este o franciză cu un cost mic , un coffee shop la cheie ajunge la între 12.000 – 15.000 euro cu toate taxele şi amenajările .
Alături de echipa mea, voi merge în continuare cu sistemul de franciză, dar, în paralel am şi locaţii ce sunt în administrarea directă a companiei.

eJobs: Ce ne puteți spune despre francizați?

 

Radu Savopol: Francizații, în general, au studii superioare, o parte provin deja din lumea antrepenoriatului, iar alţi sunt la început de drum. Sunt oameni care se implică. Se conturează şi un alt profil foarte interesant, apar oameni care deţin mai multe francize precum: Remax, ING Bank, Vodafone şi cunosc bine acest sistem. Majoritatea sunt din orașele mari, precum Iași, Constanța, Cluj.

eJobs: Ce rezultate aţi avut din francizare?

 

Radu Savopol: Am vândut 15 francize, iar sumele încasate ne-au ajutat la dezvoltarea şi perfecţionarea conceptului „5 to go”! Cea mai mare satisfacţie a fost când am semnat primul parteneriat (franciză) din România între o universitate (Româno-Americană ) şi o companie privată în domeniul HoReCa. Universitatea Româno-Americană este prima insitituție de învățământ care a avut curajul şi a adus o franciză în cadrul facultăţii. Astfel, a creat pentru studenţii săi un confort suplimentar şi servicii de calitate.

eJobs: Cum ați obținut mai multe informații despre franciză?

 

Radu Savopol: Și pentru noi, sistemul de franciză este un lucru nou, de aceea am apelat la o firma de consultanţă specializată pe dezvoltarea în sistem de franciză (franciza.ro ) după care am creeat un departament intern care se ocupă de dezvoltarea sistemului.

Radu Savopol2

„5 to go” Scala

eJobs: Cum vă fidelizaţi angajaţii?

 

Radu Savopol: Pentru companie am căutat oameni energici, dispuși să se trezească dimineața, să zâmbească și să socializeze. Chiar să ajungă să cunoască felul preferat de cafea al clienților. Nu e nevoie de experiență, avem o persoană care se ocupă de trainingul lor. În fiecare cafenea, avem câte doi barista de meserie care prepară în fiecare zi băuturi pe bază de cafea, fresh-uri sau iaurturi cu cereale. Nu vreau să funcționăm pe baza rulajului de personal, mizez pe salarii onorabile, iar oamenii buni și dedicați sunt promovați în cadrul departamentelor „5 to go”. De asemenea, avem și o competiție internă. Constă în analize și rapoarte de mistery shoper (client misterios – trad.) și se concretizează în bonusuri, premii și diplome.

eJobs: Ce model de antreprenor aveţi?

 

Radu Savopol: Îi admir mult pe cei cei ce au dezvoltat în România branduri româneşti: Dan Șucu – MOBEXPERT, Dragoș Petrescu – CITY GRILL, Dan Balaban – DAVINO.

eJobs: Ce parteneri de încredere aţi găsit pe drumul antreprenoriatului?

 

Radu Savopol: În general, mediul privat este foarte receptiv la conceptele inedite şi la revoluţionare. Furnizorii de cafea au fost cei mai receptivi și principalii parteneri.

eJobs: Ce aţi învăţat din experienţă antreprenoriatului?

 

Radu Savopol: Experienţa antreprenoriatului este frumoasă şi plină de satisfacţii, dar, din păcate, birocraţia din sistemul de stat descurajează foarte mulţi tineri care ar vrea să intre în această zonă. E nevoie de răbdare şi nervi de oţel.

eJobs: Care este principala provocare întâmpinată în business?

 

Radu Savopol: Provocarea este încă foarte prezentă în viaţa mea. Planul pentru dezvoltare este provocarea cea mai frumoasă din ultimul timp. Pentru 2016, îmi propun atingerea unui număr de 40 de coffee shop-uri: 30 în Bucureşti şi zece în ţară. Pe termen mediu, în doi-trei ani, alături de echipa mea vreau să ajung la 80 – 100 locaţii în România cu tot cu francizele și să dezvolt în străinătate conceptul „5 to go”.

A fost util articolul? 2
antreprenoriat

Leave a Reply