• 9 Mar. 2022
  • 4 min

5 strategii de urmat în învățare când vrei să-ți dezvolți noi abilități

5 strategii de urmat în învățare când vrei să-ți dezvolți noi abilități

Dacă visezi să crești profesional și să-ți atingi toate obiectivele de carieră, este important să deprinzi abilități specifice domeniului în care vrei să te califici.

De aceea, trebuie să acumulezi noi tehnici pentru a-ți face meseria mai bine, noi informații despre industriile conexe și noi abilități de leadership, ce pot fi aplicate în carieră și pentru dezvoltarea ta personală. Dar, oricât de puternică este determinarea ta de a învăța noi abilități, nu vei obține mare lucru fără o strategie adecvată de învățare. Mai jos găsești câteva idei în acest sens!

 

1. Stabilește obiective realizabile

E minunat că ai ambiția necesară pentru a deprinde noi cunoștințe și abilități în domeniul IT în doar câteva luni, dar este contraintuitiv să-ți imaginezi că poți ajunge să știi chiar totul despre acest domeniu în acest interval de timp. Este important să știi care este obiectivul final, dar nu ar trebui să te grăbești spre acel final. Poți împărți lecțiile în bucăți mici, pentru a aprofunda totul, asigurându-te totodată că te deplasezi constant în direcția atingerii obiectivului final.

Poți stabili diverse obiective mai mici pe parcurs pentru a te motiva. De exemplu, în cazul unei limbi străine, un prim pas ar fi să înțelegi în mare ce se discută într-un serial, fără subtitrare în română. După aceea, vă poți stabili un obiectiv un pic mai ambițios, să zicem, obținerea fluenței atunci când discuți cu un vorbitor nativ. Celălalt obiectiv poate fi acela de a învăța argourile și dialectele din limbă și așa mai departe.

 

2. Testează, testează, testează

Nu poți învăța cu adevărat dacă nu încerci să și aplici ce ai învățat. Dacă, de exemplu, alegi să înveți dezvoltarea web și SEO, cel mai bine este să începi să creezi un site cât mai curând posibil. Postează în mod regulat conținut nou și încearcă să îl optimizezi pentru Google. Cu cât optimizezi mai multe postări, cu atât îmbunătățești mai mult noul site web, cu atât mai bine vei stăpâni noua abilitate. Este mai bine să pui în practică teoria și să-ți permiți să faci greșeli decât să înveți pe dinafară niște informații pe care nu le testezi.

 

3. Caută să predai ceea ce înveți

Unul dintre cele mai surprinzătoare moduri prin care poți deprinde o nouă abilitate este să o predai altcuiva. S-au făcut multe cercetări asupra acestui fenomen, dar un studiu îl ilustrează excelent. În studiu, două grupuri de participanți studiază același pasaj, cu așteptări diferite. Un grup trebuia să-l predea mai târziu, celălalt se aștepta la un test. La final, ambele grupuri au fost în cele din urmă testate pe material. Ghici care grup s-a descurcat mai bine? Da, cel care urma teoretic să-l predea.

De ce este aceasta o modalitate atât de eficientă de a învăța? Pentru că atunci când învățăm cu intenția de a preda, împărțim materialul în bucăți simple și ușor de înțeles pentru noi înșine. De asemenea, ne obligă să examinăm subiectul mai critic și mai amănunțit, ajutându-ne să-l înțelegem mai bine.

Nu trebuie să fii un specialist în educație pentru a folosi acest truc. Încearcă să explici prietenilor sau colegilor ce înveți. Îți poți întreba chiar șeful dacă poți face o prezentare echipei tale despre asta. Vezi dacă poți răspunde la toate întrebările lor. Scrie postări regulate pe blog sau creează vloguri în timp ce înveți. Vezi dacă ești capabil să exprimi ceea ce înveți în cuvinte simple. Rezultatele te-ar putea surprinde.

 

4. Aprofundează aspectele pe care nu le stăpânești

Practica în sine este grozavă, dar dacă exersezi numai lucruri pe care le știi bine, nu vei putea progresa. Pentru a excela la orice abilitate, trebuie să ieși din zona ta de confort și să exersezi și lucruri la care nu excelezi. Acest obicei este cunoscut sub numele de practică deliberată și a fost popularizat de psihologul Anders Ericsson.

Ericsson și echipa sa au studiat sportivi profesioniști, violoniști și persoane cu o memorie incredibilă și au descoperit că aceștia au petrecut mult timp îmbunătățind zonele în care nu excelau.

Pe lângă faptul că petreci mai mult timp în afara zonei de confort, Ericsson subliniază, de asemenea, importanța concentrării în timp ce exersezi. Dacă exersezi în timp ce mintea ta este în altă parte, nu obții prea mult din asta. Așa că data viitoare când te apuci să deprinzi o nouă abilitate, încearcă să ieși din zona de confort și provoacă-te. Concentrează-te pe lucrurile care prezintă un grad sporit de dificultate pentru tine și, cu timpul, vei descoperi că-ți vei crește nivelul general de eficiență.

 

5. Urmează la un moment dat un curs de profil

Spre exemplu, „Proiectul Cursuri IT by eJobs” cuprinde mai multe etape: consiliere, cursurile propriu-zise, coaching. Iar după finalizarea acestor cursuri ai ocazia să aplici la posturi de tester. Pentru asta, echipa de coaching din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar. Detalii aici.

„Proiectul Cursuri IT by eJobs” este disponibil prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

 

În loc de concluzie

În tot ceea ce faci, evită să urmezi calea ușoară. Amintește-ți că, oricât de mult vrei să dobândești noi abilități pentru a-ți spori atractivitatea în câmpul muncii sau pentru a obține o promovare, semnificația acelor abilități nu se oprește aici. Este normal să întâmpini dificultăți pe parcursul procesului de învățare, dar nu ar trebui să renunți atunci când te confrunți cu ele. Fiecare sacrificiu pe care-l faci și fiecare obstacol pe care-l depășești va merita pe termen lung.

 

Ți-a plăcut acest articol despre strategiile de urmat în învățare când vrei să-ți dezvolți noi abilități? Citește și:

De ce e important să dezvolți acum reziliența

De ce este importantă perseverența în studiul online

Cum să parcurgi descrierile de joburi pentru a avea succes când aplici

 

A fost util articolul? 1
invatarestrategii de învățare

Leave a Reply