Pe eJobs.ro sunt peste 20.000 de joburi în vânzări, pază și protecție, call-center, transport, companiile din aceste domenii fiind cele mai flexibile atunci când vine vorba de angajări. Aplica fara frica! Joburile pe care le au deschise se adresează tuturor candidaților din piață, indiferent de vârstă, experiență sau pregătire.
Ai 20 sau poate chiar 30 de ani de experiență și îți cauți un job nou. Fie că vrei să schimbi domeniul după ani buni petrecuți într-unul care nu mai este de actualitate, fie că îți dorești un job part-time care să-ți suplimenteze veniturile, întâmpini de multe ori bariere la angajare. Ori ești supracalificat, ori nu corespunzi profilului căutat de angajatori. Mai mult decât atât, schimbarea jobului, cu toate etapele pe care le presupune, poate fi una dintre cele mai stresante etape din viața ta profesională. eJobs îți este alături în realizarea CV-ului și îți recomandă joburi și companii deschise angajării persoanelor peste 50 de ani.
Cea mai mare temere pe care o ai la peste 50 de ani
Procesul de găsire a jobului și cel de aplicare sporesc de multe ori nivelul tău de stres, dar, după ce ai trecut de ele, vin alte emoții odată cu interviul de angajare. Ca orice candidat, ai temeri. Și nu ești singurul. Întrebați de ce se tem cel mai mult atunci când merg la un interviu de angajare, 20% dintre respondenții unui studiu eJobs se așteaptă să fie discriminați pe criterii care țin de vârstă, sex sau aspect fizic. Frica de discriminare atinge cote maxime la 65,7% dintre candidații peste 56 de ani și la 54,2% dintre cei între 45 și 55 de ani . O sursă a acestei frici este reprezentată, din păcate, de experiențele pe care candidații le-au avut de-a lungul timpului, atunci când au vrut să-și schimbe joburile. Pentru a evita astfel de experiențe, ia în calcul cum te prezinți la interviu.
Aplica fara frica și la interviu pune în valoare avantajele tale:
- Ești o persoană stabilă, dispusă să se implice pe termen lung în noul job. Angajatorii te pot întreba cât timp ai de gând să lucrezi, așa că entuziasmul tău contează. Poți menționa că îți place să fii o persoană activă, să înveți continuu și te vezi făcând asta pe termen lung.
- Ai trecut prin multe experiențe de lucru și nu renunți la prima piedică pe care o întâmpini în activitatea ta. Mai mult decât atât, poți folosi experiența ta pentru a forma oameni.
- Experiența profesională și de viață îți dau viziune asupra sarcinilor de lucru și chiar situațiilor de criză întâmpinate la job.
- Ești informat despre industrie și despre tehnologia folosită. Angajatorii vor să vadă că ești în temă, că te simți confortabil să folosești anumite programe de lucru. Ai de câștigat și dacă recunoști că nu te pricepi, dar ceri ajutorul celor apropiați pentru a învăța.
- Ești dispus să te adaptezi. Cea mai mare temere a managerilor este lipsa de flexibilitate a angajaților, așa că merită să vii cu exemple în care să demonstrezi abilitatea ta de a face față schimbărilor.
- Ai mai mult timp pentru a te dedica lucrului, familia ta fiind deja realizată.
Aplica fara frica! Iată cum te ajută echipa eJobs:
- Îți redactează CV-ul. Un speciliast eJobs completează joburile pe care le-ai avut, cu accent pe cele mai recente, pe competențele dobândite și realizările pe care le-ai avut. Pentru joburile din urmă cu 15-20 de ani, precizează doar funcția, compania, perioada. În situația în care ai avut 10 joburi în 10 ani, e bine să le menționezi, iar specialistul eJobs le va specifica în CV-ul tău. Cu sinceritatea și corectitudinea nu ai cum să dai greș în fața recrutorilor.
- Îți răspunde la orice întrebare legată de căutarea unui job și îți recomandă companiile care angajează persoane peste 50 ani. Echipa eJobs interacționează zilnic cu angajatorii și cunoaște cerințele și nevoile acestora în angajare, așa că te poate ghida spre domenii deschise angajării persoanelor +50 de ani, dar și spre tipul de job dorit (full time, part-time). Mai mult decât atât, echipa eJobs cunoaște mediul de lucru al companiilor și te poate îndruma către cea care ți se potrivește cel mai bine.
- Te ajută să aplici. Pentru 30,5% dintre românii între 45 și 55 de ani, lipsa digitalizării este cea mai mare frică care i-ar împiedica să primească jobul dorit, conform studiului eJobs. De aceea, specialișii eJobs te ajută în căutarea și filtrarea joburilor, în funcție de distanță, relevanță, dată, domeniu, astfel încât să ajungi la jobul care corespunde profilului tău.
Tot ceea ce trebuie să faci pentru a primi asistență din partea echipei eJobs este să suni la numărul cu tarif normal 021.9124, de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:00.
Ți-a plăcut articolul din campania eJobs Aplica fara frica? Citește și:
Aplică fără frică! eJobs verifică anunțurile de joburi
Aplica fara frica chiar daca ai temeri la angajare
Model CV 2019. Tot ce trebuie să știi în redactarea CV-ului