• 12 Apr. 2023
  • 6 min

Cum să-ți descrii obiectivul profesional în CV

obiectiv profesional

Este important ca un obiectiv profesional să reiasă în mod clar din CV și să incluzi informații care îl conving pe angajator că ești persoana potrivită pentru job. Uite mai jos câteva informații despre cum ar trebui să arate un obiectiv profesional!

Ce înseamnă un obiectiv profesional pe termen lung

Trebuie să faci o diferență foarte clară între un obiectiv profesional pe termen lung și țelurile pe care intenționezi să le atingi în perioada imediat următoare.

Primele dintre ele sunt orientate către viitor și nu includ pașii efectivi pentru realizarea obiectivului. De exemplu, la primul meu job, care a fost în call-center, mi-am propus să ajung cea mai bună din echipa mea de vânzări. Aveam 19 ani și fiind într-un mediu cu mulți oameni tineri mă simțeam ca într-o competiție atunci când eram la muncă. Iar acesta era scopul meu pe termen lung. Nu era tocmai cel mai rafinat, însă la momentul respectiv mă ajuta să-mi găsesc motivația pentru a merge și la job după multe ore petrecute la facultate.

Însă dorința mea de a ajunge cea mai bună din echipa de vânzări nu descria cum va fi realizat obiectivul profesional. Avea nevoie de niște etape premergătoare, iar aici intervin țelurile pe termen scurt. Acestea sunt realizări specifice care te vor ajuta în timp să atingi obiectivul mult visat. De obicei, acestea sunt măsurabile și se desfășoară pe o perioadă bine determinată. Un obiectiv pentru a ajunge cea mai bună din echipă era să-mi îmbunătățesc cunoștințele despre produsele pe care le vindeam, în cazul meu abonamente la reviste internaționale. Nu poți face performanță dacă nu știi cele mai mici detalii despre fiecare publicație în parte și e important să ai răspunsul potrivit la orice întrebare cu care te-ai putea confrunta la telefon. Cu astfel de pași mărunți, dar esențiali, vei fi mai aproape de îndeplinirea obiectivului pe care ți l-ai setat.

Stabilirea unui obiectiv profesional cu ajutorul principiului SMART

SMART este un acronim pe care îl poți utiliza cu succes în setarea obiectivelor. Criteriile sale sunt atribuite în mod obișnuit conceptului Management prin Obiective dezvoltat de Peter Drucker. Prima folosire a termenului apare în numărul din noiembrie 1981 al revistei Management Review într-un material semnat de George T. Doran. După acel moment, profesorul Robert S. Rubin (Universitatea Saint Louis) a scris despre SMART într-un articol pentru The Society for Industrial and Organizational Psychology. El a spus că obiectivele SMART înseamnă lucruri diferite pentru persoane diferite.

Pentru a te asigura că obiectivele tale sunt clare și accesibile, fiecare țel predefinit trebuie să fie:

Specific
Măsurabil
Accesibil
Relevant
Temporal

Profesorul Rubin remarcă, de asemenea, că definiția acronimului SMART poate necesita o actualizare pentru a reflecta importanța eficacității și a feedback-ului. Unii autori l-au extins pentru a include zone suplimentare de focalizare; SMARTER, de exemplu, include evaluare și revizuire.

De ce ar trebui să te ghidezi după folosirea cadrului de obiective SMART? Acesta stabilește granițele și definește pașii pe care trebuie să-i urmezi, resursele necesare pentru a ajunge acolo și reperele care indică progresul de-a lungul drumului. Cu obiectivele SMART, aveți șanse mai mari să vă atingeți țelurile profesionale rapid și eficient.

obiectiv profesional cv

 

Exemple de obiective profesionale:

CV-ul tău atrage atenția angajatorului dacă începe cu un obiectiv profesional. Iată câteva exemple de obiective formulate clar:

Exemplu (1): Vreau să-mi continui cariera în achiziții la un job cu program full-time.

Fii cât mai explicit ca și angajatorul să înțeleagă ce-ți dorești și dacă ești potrivit pentru rolul scos la bătaie.

Exemplu (2): Doresc un loc de muncă cu jumătate de normă.

Acesta este un exemplu expus într-un mod clar și care nu induce recrutorul în eroare.

Cum NU ar trebui să arate un obiectiv profesional? 

Exemplu (1): Vreau un job cât mai bine cotat în cadrul unei companii mari.

Logica? Cât mai bine cotat nu spune nimic. Cotat din ce punct de vedere? Mai mult, o companie mare poate fi chiar și o companie mică. În funcție de cifra de afaceri, filiale, număr de clienți ș.a.m.d. Încearcă să fii cât mai explicit atunci când îți descrii obiectivul profesional. Iar asta îți va crește șansele de a fi chemat la interviu.

Exemplu (2): Vreau să mă dezvolt profesional lucrând pentru o companie care să-mi valorifice abilitățile.

Logica? Din acest obiectiv rezultă că respectivul candidat are multe cereri. Să se dezvolte profesional și angajatorul să-i valorifice și abilitățile. Însă ce oferă în schimb? De preferat este să începi cu ce poți oferi tu companiei respective, iar la interviu să discuți despre cerințele tale.

Corect este: Vreau să mă dezvolt profesional într-o companie unde pot lucra în echipă și contribui alături de colegii mei la îndeplinirea obiectivelor periodice. Angajatorii apreciază candidații care se aliniază valorilor  și obiectivelor companiei.

Alegerea unui obiectiv profesional potrivit pentru tine

Deși multe persoane caută în online exemple ale unui obiectiv profesional potrivit pentru a fi trecut în CV, acesta ar trebui ales în funcție de personalitatea și dorințele fiecărui om în parte, nu cu scopul de a cuceri un potențial angajator. Iată și câteva recomandări prin care îl poți găsi pe cel adecvat ție:

Onestitatea pe primul loc

Sinceritatea este într-adevăr cea mai bună politică atunci când vine vorba de cariera ta, iar această maximă se aplică și-n privința redactării unui obiectiv profesional.

Să fii clar și cinstit în legătură cu ambițiile tale este o soluție reciproc avantajoasă atât pentru tine, cât și pentru potențialul tău angajator. Nu numai că eviți conversațiile incomode cu viitorii colegi și manageri, dar astfel vei obține oportunități de învățare și dezvoltare în acord cu prioritățile tale.

Contribuția la o scară mai largă

Oricare ar fi poziția pe care o ocupi, îndeplinirea unui obiectiv profesional poate contribui și la îmbunătățirea productivității echipei. Acest lucru poate fi ușor pierdut din vedere când ești îngropat în sarcinile de zi cu zi, dar timpul petrecut gândindu-vă la un obiectiv profesional este o ocazie bună să-ți amintești cum poți face o diferență.

Analizează pe toate părțile obiectivul considerat

Merită să petreci ceva timp gândindu-te nu doar la ceea ce arată bine în CV, ci și la ceea ce încerci să realizezi prin intermediul lui. Înainte de decizia finală ar trebui să-ți pui întrebări precum:

  • Care sunt prioritățile esențiale ale jobului?
  • Ce este necesar pentru tine și ce ar fi frumos să ai?
  • Ce crezi că este cel mai important cu privire la munca pe care o faci?

Alege obiectivul profesional care te va ajuta să obții un bun echilibru

În mod ideal, obiectivele tale vor contribui la desăvârșirea ta profesională fără să-ți mănânce timpul liber sau să-ți afecteze relația sentimentală. Vei fi nevoit să păsești pe teritorii neexplorate, dar nu vei părăsi complet zonele cu care ești deja familiarizat. Poate fi tentant să rămâi bine mersi în interiorul zonei de confort sau, dimpotrivă, să te aventurezi prea mult în afara ei. Recomandat este un mix între cele două zone de confort și provocări.

Fii cu ochii pe progresul tău

Este foarte ușor să-ți scrii obiectivele la începutul anului și apoi să le examinezi la mijlocul perioadei și la finalul acesteia. Ideal ar fi să le revizuiești și actualizezi pe măsură ce prioritățile se schimbă.

Scrie obiectivele profesionale în stilul tău

Unii oameni preferă obiectivele mai lungi, mai detaliate; alții pe cele scurte. Eu una, prefer un mix între cele două. Încep cu o propoziție care descrie rezultatul pe care încerc să-l ating și apoi scriu câteva etape pe care plănuiesc să le parcurg pentru a-mi îndeplini scopul.

obiectiv profesional exemple

Stabilirea obiectivelor personale

Nu te limita doar la setarea unor obiective profesionale. Și stabilirea unor țeluri pentru viața personală te va ajuta pe viitor. Poți seta astfel de obiective personale pentru a progresa în mai multe categorii care-ți definesc stilul de viață (hobby-uri, sănătate, educație). În plus, stabilirea de obiective personale te poate ajuta să obții succesul și în carieră.

Bonus: o parte dintre plăcerile personale pot fi incluse și în CV, mai ales dacă sunt relevante pentru jobul la care aplici. Dacă-ți îmbunătățești felul în care-ți petreci timpul, vei avea suficientă energie și vei fi mai concentrat și la locul de muncă.

Iată câteva exemple clasice de obiective personale:

  • Să devii mai bun la un sport pe care-l practici
  • Să-ți îmbunătățești o abilitate care-ți poate fi ulterior utilă și în carieră (design grafic, public speaking)
  • Să-ți lărgești aria de cunoștințe pe un anumit domeniu cu ajutorul unor cursuri de dezvoltare profesională
  • Să te concentrezi pe ameliorarea anumitor relații problematice
  • Să economisești bani pentru o achiziție majoră
  • Să te pregătești fizic pentru un maraton

Ce impact va avea atingerea unui obiectiv profesional asupra vieții tale

Stabilirea corectă a obiectivelor profesionale va avea nenumărate avantaje pentru tine. Ele nu vor avea impact pozitiv doar asupra carierei tale, ci și asupra vieții personale. Și tocmai de aceea nu ar mai trebui să amâni nicio secundă stabilirea lor. Iată câteva dintre efectele lor:

Te vei concentra mai bine

Având un obiectiv specific de urmat înseamnă că trebuie să rămâi concentrat pe el suficient de mult timp pentru a-l realiza. Însă spre deosebire de unul pe termen scurt, acesta își va pune amprenta asupra întregii tale vieți și asupra felului în care-ți manageriezi timpul.

Vei avea mai multă încredere în tine

Încrederea este ceva de care ai neapărată nevoie pentru a avea curajul să ceri ce-ți dorești în viață. Dacă respectul de sine este de obicei scăzut, setarea câtorva obiective profesionale va schimba complet situația. În momentul în care aduci o nouă prioritate în viața ta, nu vei mai aștepta lucrurile să se întâmple și nu te vei mai lăsa ghidat de îndoieli și temeri.

Vei da un sens în plus vieții tale

Fără a avea un scop în minte, probabil că nu ești foarte încântaț când te trezești dimineața ca să-ți începi ziua. Sunt șanse mari să te simți blocat într-o rutină din cauza lipsei de progres în munca ta. Iar acest lucru, în timp, poate conduce cu ușurință către depresie.

Vei performa mai bine

S-a dovedit că stabilirea unor obiective profesionale îmbunătățește performanța la locul de muncă. Du-te la locul de muncă la timp, cu o mentalitate care te va ajuta să-ți menții nivelul de energie ridicat până când se termină ziua de lucru. De asemenea, nu te simți copleșit de proiectele și sarcinile noi, ci așteaptă-le cu nerăbdare pentru că fiecare dintre ele poate conduce către ceva semnificativ. Mai multă responsabilitate nu ar trebui să te sperie pentru că ea este necesară dacă-ți dorești să ajungi la vârf.

Ți-a plăcut articolul? Iată și aici câteva exemple despre cum să menționezi obiectivul în CV!

Află cum să-ți mărești șansele de a fi chemat la interviurile de angajare

Career Hacking: CV, Interviu + tot ce trebuie să mai știi

Cinci actualizări pe care le poți face rapid în CV

A fost util articolul? 34
curriculum vitaeCVobiectiv profesional
  • AvatarDany zice

    Offff Dumnezeule, cu cat citesc mai multe “sfaturi” cu atat realizez cat de mult este placuta de catre “angajatori” situatia clasica de promovare prin pupatul in do$ sau pupatul ghiulului viitorului tatuc. De ce nu realizam ca angajarea e o COLABORARE intre doua “entitati” care au ACELASI INTERES (banul) DAR SKILL-URI DIFERITE (unul e cu investitia ce-i aduce profit, celelalt e cu puterea de munca) Si peste toate astea UITAM ca aplicam la un job DUPA CE ANGAJATORUL PUBLICA ANUNTUL ! **Pot interpreta usor situatia gen: Angajator aflat in deriva pe o barca in oceanul muncii trimite un mesaj S.O.S pe care un pescar in campul muncii il receptioneaza si se hotaraste sa-l salveze in schimbul unei galeti cu peste. Deh toate bune si frumoase, angajatorul isi salveaza investitia si profitul iar de cealalta parte pescarul este platit cu o galeata de peste garantat si nu mai sta la pescuit pierzand timpul, de unde atata auto-umilire nu inteleg, probabil din timpurile cu stapani si sclavi dar eu… eu credeam ca s-au abolit. De retinut ca Singurul Stapan al omului este Dumnezeu iar munca este doar o activitate din care faci banii necesari traiului SI NU TRAIUL IN SINE. Munca e ca somnul, un timp aproape pierdut din viata dar necesar vietii ! Ganditi, ganditi, ganditi, nu va lasati spalati pe creier de cutume stiu ca probabil primele generatii ce vor aborda corect problema muncii vor aparea peste cativa zeci de ani, asta e ii voi saluta din baston sa ma voi gandi ca eu m-am nascut mult prea devreme dar voi zambi satisfacut pe sub mustata si-mi voi zice “ba, daca astia erau si pe timpul meu, altfel de jucam meciurile in campul muncii” Oricum, HAI AI NOSTRII, oriunde sunt ei prin lume!

    • AvatarGeorge A. zice

      “Munca e ca somnul” adevarat 🙂

  • AvatarCoco zice

    Mie mi-au cerut “tinută”… tuns, cravată, cat mai putin caracter si multă obediență

Leave a Reply