• 22 Oct. 2018
  • 2 min

Află ce salariu să ceri ca electrician în București!

Electrician in Bucuresti

Un electrician în București, cu liceu profesional, ajunge să câștige cât un angajat cu studii superioare. Iată care sunt salariile și în alte orașe din România.

Lipsa meseriașilor este una dintre cele mai mari provocări pe care le întâmpină piața muncii în momentul de față. În acest fel, România a ajuns pe locul al doilea în topul ţărilor în care angajatorii găsesc cel mai greu angajaţi calificaţi, potrivit unui studiu Manpower. Astfel, 81% dintre companiile de la noi susţin că întâmpină dificultăți în recrutarea acestor candidaţi.

Dacă te numeri însă printre absolvenții unui liceu profesional și ai calificare de electrician află că te poți angaja destul de repede. Cu un contract de muncă ai stabilitate financiară, iar salariul tău este la nivelul celor oferite pentru studii superioare. Numai în acest moment, pe ejobs.ro, sunt aproape 1600 de locuri de muncă pentru poziția de electrician.

Iar dacă nu ai pregătire ca electrician, dar îți dorești un job în domeniu, odată ce începi studiile poți ajunge imediat în perioadă de practică pentru că tot mai multe școli încheie parteneriate cu angajatorii.

 

Un electrician în București câștigă 2.744 lei

Salariul mediu, la nivel național, al unui electrician cu o experiență de muncă de 3-5 ani și studii liceale este de 2.597 de lei. Vorbim, așadar, despre câștiguri care se apropie de cele ale angajaților cu studii superioare. Electricienii cel mai bine plătiți sunt cei care lucrează în București și Ilfov, a căror medie lunară este de 2.744 de lei. Un salariu similar au și electricienii din Galați, Constanța, Sibiu, Brașov sau Târgu Mureș care primesc lunar 2.700 lei/net.

 

Ce salariu câștigi cu studii superioare

În orașele mari din Vestul țării, precum Cluj Napoca sau Timișoara media salarială este de 2.500 de lei, iar în Iași, Ploiești sau Râmnicu Vâlcea, electricienii câștigă puțin peste 2.400 de lei. Cei care au studii superioare de specialitate absolvite primesc cu aproximativ 200 de lei mai mult la salariu față de cei care au doar liceul profesional.

 

Salario îți permite să-ți compari salariul

Poți afla mai multe date salariale comparative pentru jobul tău prin intermediul Salario, comparatorul de salarii, lansat de eJobs, liderul pieței de recrutare din România, care continuă demersurile pentru transparentizarea veniturilor. Salario oferă informații pentru peste 800 de poziții diferite, din 62 de domenii de activitate, atât de la privat, cât și de la stat.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și alte articole pe aceeași temă:

Cum sunt pregătiți viitorii meseriași? Descoperă meseria de electrician!

Cum să ai o meserie și un job asigurat

 

A fost util articolul? 7
electriciannegociere
  • AvatarNeagu iulian zice

    Pina in 31 decembrie 2018 aveam un salariu brut de 3319 lei plus bonuri de masa ,cca 300 lei,adica 15 lei per zi.de la 1 ianuarie 2019,de cind nu se mai plateste in constructii sanatatea 15 la suta si impozitul pe net de 10 la suta,nu mai primesc bonuri si am acelasi brut de 3319 lei.deci cine incaseaza scutirea de la sanatate si impozit,patronul sau eu ca angajat?cit ar trebui sa incasez corect,tinind cont ca in 2018 bonurile de masa imi erau impozitate?

Leave a Reply