
Sectorul medical privat continuă să recruteze, în timp ce spitalele publice se pregătesc să deblocheze mii de posturi. Pentru medici și asistenți, însă, străinătatea vine cu oferte care pot schimba rapid calculele.
Piața muncii din sănătate se află într-un moment complicat. Pe de o parte, clinicile și spitalele private continuă să caute oameni. Pe de altă parte, sistemul public se confruntă cu lipsa de personal și încearcă să recupereze terenul prin noi angajări.
De la începutul anului și până acum, angajatorii din sectorul medical privat au publicat peste 8.200 de joburi pe eJobs. Chiar dacă volumul este cu 15% mai mic decât anul trecut, domeniul rămâne unul dintre cele mai active din piață.
Pentru cei cu pregătire medicală, problema nu este, așadar, doar dacă există joburi. Ci unde merită să lucrezi și în ce condiții.
Cele mai multe oportunități disponibile în prezent se adresează asistenților medicali, dar și medicilor cu specializări diverse.
Printre joburile căutate se află:
Iar clinicile nu caută doar personal medical. În jurul lor există și o serie de joburi administrative, de la recepție și vânzări până la contabilitate.
Asta înseamnă că domeniul sănătății poate fi o opțiune și pentru candidații fără pregătire medicală, dar care au experiență în zona administrativă sau comercială.
Salariul este unul dintre cele mai importante motive pentru care un candidat poate lua în calcul o schimbare de job sau chiar plecarea din țară. Potrivit datelor Salario, salariul mediu net la nivel național este de aproximativ 6.000 de lei pentru un asistent medical din sistemul privat și ajunge la 12.000 de lei pentru un medic.
În străinătate, nivelurile pornesc de la aproximativ 2.500 de euro pentru un asistent medical. Pentru un medic specialist, veniturile pot începe de la 5.000 de euro și pot depăși 10.000 de euro pe lună, în funcție de specializare, program și forma de colaborare. De aici apare și presiunea asupra sistemului românesc. Pentru un profesionist care are deja calificarea și experiența necesare, o ofertă din afara țării poate însemna nu doar un salariu mai mare, ci și un proces de angajare relativ rapid.
Străinătatea nu este o alternativă doar pe hârtie. În acest an, joburile pentru personal medical din afara României au fost suficient de numeroase pentru a plasa domeniul pe locul al 5-lea în clasamentul recrutărilor internaționale de pe eJobs. Cele mai multe oferte vin din Germania, Irlanda, Franța, Belgia și Italia. Și aici, asistenții medicali sunt printre cei mai căutați. Se caută însă și diabetologi, cardiologi, medici de familie și specialiști în medicină internă.
Pentru cine este pregătit să plece, aceste oportunități pot fi mai ușor de accesat decât în cazul altor profesii.
În paralel, sistemul public de sănătate încearcă să-și rezolve problema de personal. Guvernul a aprobat un memorandum pentru deblocarea a peste 6.800 de posturi pentru medici și asistenți. Primele angajări sunt însă așteptate abia după parcurgerea etapelor administrative și a calendarului de recrutare.
Până acum, instituțiile medicale publice au scos aproximativ 1.600 de posturi noi pentru medici, asistenți, infirmieri și personal auxiliar. Pentru un candidat, diferența este importantă. Dacă vrei să te angajezi rapid, merită să urmărești simultan privatul, sectorul public și ofertele internaționale, în loc să aștepți o singură oportunitate.
În acest moment, sunt aproximativ 15.000 de locuri de muncă pe eJobs.ro și alte 8.000 pe iajob.ro, platforma dedicată celor care vor să se angajeze rapid, fără CV. Dintre acestea, puțin peste 1.000 sunt în domeniul medicină / sănătate.
Dacă lucrezi în domeniu sau vrei să faci o schimbare, nu te limita la o singură sursă. Verifică ofertele disponibile pe eJobs.ro pentru recrutarea clasică și iajob.ro dacă vrei să intri mai rapid în contact cu angajatorii.
Contract de muncă pe perioadă determinată. Tot ce trebuie să știi