• 20 Apr. 2023
  • 2 min

Angajări la stat. Câte joburi au scos în piață instituțiile publice

angajări la stat
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Angajările la stat continuă în ritm crescător față de primele două luni ale anului, în condițiile în care, pentru luna martie, instituțiile publice au postat anunțuri de angajare pentru peste 3.000 de poziții, la fel de multe cât pentru ianuarie și februarie la un loc.

Potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro, 90% dintre acestea sunt funcții de execuție. Aproape 1.900 de locuri de muncă au fost postate de instituții locale, peste 400 de primării și aproximativ 300 de instituții județene. Guvernul și ministerele au avut cel mai mic număr de poziții vacante în luna martie.

„Tiparul angajărilor din sectorul public este destul de liniar – se angajează aproape exclusiv în regim full time, iar angajații lucrează doar de la birou. Circa 15% din joburile postate sunt pe bază de proiect sau sezoniere. Aceste elemente consolidează ideea de stabilitate care a fost de-a lungul timpului asociată joburilor de la stat și care rămas, totodată, și principalul criteriu pentru care sunt atât de atractive pentru anumite categorii de candidați. Acestui argument extrem de puternic i se adaugă cel legat de creșterea salariilor din sectorul public din ultimii ani. Rămâne, totuși o zonă pe care candidații care au pregătire în domenii liberale și care sunt obișnuiți cu un anumit tip de flexibilitate la locul de muncă sau cu programul de lucru remote o privesc încă ușor sceptic”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Angajări la stat. În ce orașe sunt disponibile cele mai multe oferte de joburi

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 500, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 203 de oferte. Urmează Timiș, Constanța, Iași, Ilfov și Argeș, toate cu peste 100 de posturi scoase în piață. De cealaltă parte se află județe precum Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș Severin sau Călărași. „Sunt județe în care oferta nu este foarte generoasă nici din partea mediului privat și în care candidații ajung, de multe ori, să se uite către ofertele din județele învecinate pentru a-și putea găsi un loc de muncă”, spune Bogdan Badea.

Pozițiile pentru care s-au căutat cei mai mulți candidați au fost de îngrijitor, medic, muncitor calificat, asistent medical și referent de specialitate. Împărțite pe nivel de carieră, mai mult de 10% au fost pentru muncitori, aproape la fel de multe pentru debutanți și specialiști și doar 2% au fost destinate managerilor și directorilor.

„De la începutul anului și până acum, ritmul de evoluție a numărului de joburi noi din în sectorul public l-a depășit pe cel din privat, chiar dacă, în cifre absolute, vorbim de un număr de 10 ori mai mare de poziții care aparțin companiilor private. Cu toate acestea, faptul că în luna martie statul a scos în piață tot atâtea poziții vacante câte a avut în ianuarie și în februarie la un loc ne arată că angajările au început în mod real să se deblocheze și în această zonă și ne așteptăm ca și aplicările să fie pe măsură. Ce nu vedem însă deocamdată aici este publicarea salariilor în anunțul de angajare, element de care angajatorii din privat încep să țină tot mai mult cont”, încheie Bogdan Badea.

În timp ce pe parcursul lunii martie angajatorii din sistemul public au avut puțin peste 3.000 de joburi vacante, în mediul privat, numărul de joburi postate de angajatori pe eJobs.ro, pentru același interval de referință, a fost de aproape 33.000.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre angajări la stat? Citește și:

Vrei să-ți suplimentezi veniturile? Află mai multe despre oferta de angajare!

Cum te ajută vocea să obții jobul pe care ți-l dorești

3 capcane care-ți limitează dezvoltarea profesională și cum le depășești

A fost util articolul? 2
angajarijoburi la statoportunități

Leave a Reply