• 13 Sep. 2018
  • 2 min

Cinci pași simpli prin care să te remontezi la job după vacanță!

vacanță
Autor
Barbu Mădălina
Barbu Mădălina Trainer, facilitator de teambuilding, MC la evenimente, dar ... Arată mai mult

Vacanța reprezintă o perioadă de deconectare în care uităm de task-uri, e-mail-uri sau ședințe. Principala provocare pentru fiecare dintre noi este însă să ne remontăm după o vacanță prelungită. Cum putem să ne motivăm și să reintrăm în ritmul în care ne aflam înainte de concediu?

Uite câteva soluții pentru a te remonta după vacanță!

Primul pas este să ne reconectăm cu ce s-a întâmplat la birou înainte de concediu. Asta înseamnă să discutăm cu echipa, colegii despre ce s-a întâmplat cu task-urile în toată perioada în care am fost plecați. Discuțiile informale cu colegii ne pot ajuta să nu resimțim ca fiind atât de bruscă trecerea.

Al doilea pas este să reluăm situația task-urilor incomplete de dinainte de concediu. Dacă ele au rămas nefinalizate e bine să începem cu ele atunci când ne facem lista de „to do”. Crearea acestei liste ne va ajută să ne actualizăm cu situația de la birou.

Al treilea: ne facem curaj și verificăm mail-ul. Și asta este o metodă bună de a ne realinia cu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul în care am fost plecați. Dacă în concediu nu am avut posibilitatea să verificăm mesajele, acum avem ocazia să le revizuiești. Putem începe cu e-mail-urile care sunt prioritare pentru noi, adică cele care au legătură cu task-urile pe care le-am lăsat neterminate. După ce acestea au fost rezolvate, putem începe cu alte e-mail-uri care ne afectează în mod direct, putând să amânăm mesajele de informare sau în care suntem puși la CC doar că să fim informați de o situație.

Al patrulea pas: putem începe să lucrăm la task-urile care ne plac. Dacă de obicei în time management ni se spune ”Eat the frog first”, după concediu putem face o excepție. A ne implica în task-uri care ne plac poate fi motivația să reintrăm în ritmul nostru normal. Această strategie o putem aplică 1-2 săptămâni. Dacă depășim acest interval, obiceiul ar putea să ne afecteze perfomanța și organizarea.

Al cincilea pas: putem participă la ședințe, dacă este necesar, însă vom asculta mai mult. Este posibil că unele proiecte să fi suferit modificări în perioada în care am lipsit de la birou, astfel încât o trecere în revistă a tuturor acestor lucruri ne va fi de foarte mare ajutor.

Așadar, știm că vacanțele reprezintă perioade plăcute din viața noastră, în care de cele mai multe ori călătorim sau pur și simplu ne deconectăm de la activitățile de la job, însă nu trebuie să uităm că trebuie să ne întoarcem la birou cu forțe proaspete și chiar idei noi.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Șase tehnici pentru a gestiona conflictele la birou?

De ce pasiunea e mai presus decât orice scuză

Ce joburi vor apărea în maximum 20 de ani

A fost util articolul? 0
concediurevenirea la jobvacanță

Leave a Reply