• 10 Sep. 2018
  • 3 min

6 tehnici pentru gestionarea conflictelor la job

gestionarea conflictelor la locul de muncă

Majoritatea joburilor presupun, într-o anumită măsură, interacțiune cu alți oameni, fie că sunt colegi, superiori ierarhici sau clienți.

Pentru că fiecare dintre noi este diferit este firesc ca pe parcursul timpului să apară situații tensionate și chiar conflicte.

Discutând pe marginea acestui subiect cu diferite persoane, am remarcat faptul că, situațiile conflictuale sunt privite într-un mod negativ. Din punctul meu de vedere însă, conflictul are și o importantă latură pozitivă. Aceasta constă în faptul că situațiile tensionate pot fi o oportunitate de a identifica atât propriile nevoi și așteptări, cât și pe ale celorlalți.

De asemenea, am observat faptul că majoritatea oamenilor se blochează atunci când se află în mijlocul unei situații tensionate la locul de muncă și nu știu cum este potrivit să reacționeaze.

Evident că fiecare dintre noi își dorește să nu fie implicat(ă) într-un conflict. Însă, dacă există un astfel de context, vă recomand să nu evitați confruntarea cu această situație, ci să o gestionați astfel încât să fie identificate soluțiile necesare.

În acest sens, vă pot fi de ajutor următoarele aspecte:

Stabilește natura nemulțumirilor

Tu ești cel/cea care are o nemulțumire? Consideri că altcineva are o nemulțumire la adresa ta? Ai constatat faptul că există o nemulțumire de ambele părți?

Acest tip de analiză te va ajuta să abordezi situația într-un mod eficient.

Discută despre respectivele nemulțumiri

Indiferent de natura nemulțumirilor și de persoanele implicate, cea mai eficientă cale este să discuți despre ceea ce se întâmplă. De cele mai multe ori, lucrurile nu se rezolvă de la sine, ci dimpotrivă există riscul să devină mai greu de gestionat.

Totuși este important sa alegi un moment potrivit pentru discuție, în care să nu existe presiune de timp.

Expune-ți punctul de vedere și ascultă activ

În momentul în care prezinți situația din punctul tău de vedere, îți recomand să vorbești despre ceea ce crezi și simți tu, și despre nevoile și așteptările tale. De asemenea, îți recomand să eviți reproșurile, pentru că cel mai probabil interlocutorul tău va deveni defensiv și în acest fel, va fi dificil să găsiți impreună soluții.

La fel de important este să asculți și să te asiguri că înțelegi perspectiva celuilalt. De cele mai multe ori conflictele au la bază probleme de comunicare, astfel încât în rezolvarea acestora este esențial să eliminăm riscul de a transmite altceva decât ne dorim sau de a înțelege altceva decât ni se transmite.

Comunicarea așteptărilor și stabilirea limitelor

Pentru a construi relații armonioase la locul de muncă, dar nu numai, este necesar sa conștientizăm care sunt așteptările pe care le avem de la ceilalți și să le comunicăm. De asemenea, este important sa transmitem care sunt acele lucruri care ne deranjează.

Consecvența

Din momentul stabilirii limitelor, este recomandat să atragem atenția în situația în care acestea sunt depășite. Este posibil ca oamenilor cu care lucrăm să le fie dificil sa se acomodeze încă de la început cu faptul că ne deranjează o anumită abordare. Tocmai de aceea este util să le reamintim într-un mod constructiv lucrurile agreate.

Totodată, este la fel de important să ținem seama de așteptările celor din jur în relația cu noi.

Asumarea responsabilității

În orice relație, indiferent de natura acesteia, responsabilitatea pentru lucrurile care se întâmplă aparține ambelor persoane. În consecință, vă recomand să identificați care este partea voastră de responsabilitate și să faceți schimbările necesare.

În orice plan al existenței ne putem confrunta cu situații mai puțin confortabile, însă tocmai acestea, ne pot ajuta să fim într-un mai bun contact cu noi înșine și să-i cunoaștem mai bine pe ceilalți, astfel reușim să evoluăm și să devenim mai maturi în raporturile interpersonale.

 

Citește și:

5 recomandări pentru integrarea la un nou loc de muncă

Angajații sunt responsabili de starea lor de bine

De ce pasiunea e mai presus decât orice scuză

A fost util articolul? 13
cariera
  • AvatarConstantin Puiulet zice

    Multumesc pentru aceste informatii despre evaluarea anuala si stabilirea obiectivelor pentru anul 2019.

Leave a Reply