• 7 Sep. 2020
  • 2 min

Cum să obții recomandari și care sunt cele mai apreciate de recrutori

Cum să obții recomandari și care sunt cele mai apreciate de recrutori

Când ești în faza finală a unui interviu, credibilitatea ta este susținută de recomandările pe care le oferi. De aceea, este important să rămâi în relații bune cu foștii angajatori. Ei sunt cei care te vor ajuta să obții un loc de muncă mai bun. 

Îți recomandăm să pregătești din timp aceste recomandari. O tactică bună este că atunci când pleci de la un loc de muncă să ceri și recomandari atât de la superiori, cât și de la colegi. Este cea mai bună soluție cât timp relațiile sunt apropiate. În general, sunt utile trei referințe venite de la persoane diferite. De asemenea, alege cu grijă persoanele care îți dau astfel de referințe. Ele trebuie să fie autorități în domeniul în care activezi, să fie deschise să vorbească pozitiv despre tine și, mai ales, despre realizările tale.

Dacă nu poți obține referințe de la fostul angajator, apelează și la profesioniști în domeniu pe care i-ai cunoscut la evenimente, training-uri și cărora le-ai lăsat o impresie bună. De asemenea, foarte utile sunt și unele recomandari de la profesorii din facultate (mulți dintre ei și lucrează în industria în care activezi și tu), precum și de la cei din departamentul de HR. Dacă ai un job în vânzări, sunt apreciate și recomandările de la clienți sau de la alți manageri de vânzări. Ia în considerare și referințele de la consilieri și coachi – sunt cei care pot vorbi despre spiritul tău de inițiativă, despre skill-urile tale interpersonale și despre calitățile tale de lider. De regulă, nu sunt apreciate recomandările care vin din partea familiei. Acestea nu au valoare, pentru că persoanele sunt mult prea subiective în evaluare.

 

Cum să ceri recomandari de la cei cu care ai lucrat

Cea mai potrivită abordare nu este să întrebi dacă îți poate scrie o scrisoare de recomandare. Oricine poate să scrie o astfel de scrisoare, problema este ceea ce va scrie despre tine în acea scrisoare. Este indicat să întrebi managerul sau colegul de birou dacă simte că te cunoaște bine pentru a-ți da o recomandare. Astfel, poți află, după tonul vocii, dacă persoană respectivă este entuziasmată sau ezită. Dacă refuză, nu te supără, ci mulțumește-i! Altfel ai fi avut o scrisoare de intenție care transmitea ezitare, deloc optimistă pentru angajare.

Dacă acceptă cu bucurie, vino în ajutorul persoanei respective și oferă o copie a CV-ului tău (pentru a fi informat despre skill-urile și experiența ta), precum și un job description. De asemenea, menționează-i pe ce calități ale tale să pună accent. La sfârșitul scrisorii de recomandare, pentru a da credibilitate, menționează și datele sale de contact. Foarte important este să-i mulțumești persoanei care ți-a oferit referințe și să o informezi cum a decurs recrutarea. Este posibil să ai nevoie de alte referințe și pe viitor.

Dacă nu ai o scrisoare propriu-zisă, sunt apreciate și e-mail-urile și numerele de telefon ale persoanelor în măsură să ofere recomandari. O companie sau o agenție de recrutare care își respectă candidații îți va cere permisiunea să contacteze persoana care a oferit recomandare pentru tine.

 

Sunt angajat, nu vreau să știe că vreau să schimb locul de muncă

În această situație, este indicat să ai deja recomandari anterioare din facultate, de la foști șefi direcți și de la colegi alături de care ai lucrat în mod direct. Dacă încă nu le-ai obținut și eșți în faza finală a unui interviu, ai tot dreptul să oferi numai numerele persoanelor care știi că sunt de încredere și care au un cuvânt important de spus despre tine.

 

Ți-a plăcut articolul? Iată și alte titluri care te-ar putea interesa:

Despre obiective în carieră și cum să le atingi

Schimbări neprevăzute la locul de muncă: cum te adaptezi

 

A fost util articolul? 4
scrisoare de recomandare

Leave a Reply