• 21 Oct. 2019
  • 4 min

6 cauze ale demotivării la locul de munca

6 cauze ale demotivării la locul de munca

Poate deja ai întâlnit această situație în cariera ta: ești selectat pentru locul de munca pe care ți-l doreai de mult timp, la o companie cu renume. Nimic nu poate fi mai minunat. Ar putea fi jobul visurilor tale și pe hârtie chiar este. Munca în sine este interesantă, salariul pare potrivit și organizația oferă numeroase beneficii

Și totuși, după ceva timp, lucrurile nu se leagă. Începi să te simți încet-încet nesatisfăcut și deziluzionat la locul de munca. Parcă ți-ai dori altceva sau te așteptai la altceva, dar nu poți spune exact care ar fi cauza pentru starea ta.

Cauzele demotivarii, în general, sunt foarte numeroase și depind foarte mult, de la persoană la persoană, însă o mare parte dintre ele pleacă de la relația cu managerul direct. Într-un studiu realizat de Gallup în 2014, în America, a reieșit că mai puțin de o treime dintre angajați se simt motivați și inspirați la locul de munca. Dacă mai luăm în considerare și faptul că peste două treimi din cauzele demotivarii sunt un rezultat direct al relației cu managerul, e foarte ușor să observăm că una dintre cele mai apreciate skill-uri ale oricărui lider și manager este cum să își țină echipa mulțumită.

Demotivarea merge și mai departe de relația cu managerul, cauzele fiind multiple, așa că voi enumera pe rând, mai jos, câteva dintre ele.

 

1. Micromanagement

Poate cea mai întâlnită cauză a demotivării, micromanagementul are puterea de a face orice angajat competent să-și dorească să-și dea demisia. Deși managerii care recurg la micromanagement au intenții pozitive (vor să se asigure că sarcina a fost făcută corect și la timp), acest lucru poate avea un ecou puternic în ego-ul oricărei persoane. De obicei, această verificare constantă a calității muncii produce reacții negative, cel mai adesea de frustrare, lipsă de apreciere la locul de munca și neîncredere.

 

2. Salariu mic sau sub nivelul pieței

Se poate întâmpla să accepți un salariu sub nivelul pieței pentru că ai avut un interviu plăcut sau îți dorești foarte mult să începi orice fel de job pentru a nu mai sta acasă. Acest lucru ar trebui să fie în regulă atâta timp cât îți dorești asta și ți-o asumi. Dar se poate întâmpla că după câteva luni să afli din piață (prieteni, cunoștinte, rude) că situația nu e așa neagră pentru toți din companie și dacă mai cuplezi acest lucru și cu alte eventuale complicații (colegi dificili, job care nu e chiar ce ți s-a promis sau un manager toxic), cel mai probabil vei deveni demotivat și vei caută noi oportunități pe piață.

 

3. Colegi agresivi sau manageri fără etică la locul de munca

Ceea ce se mai poate întâmplă este ca noul job să fie foarte bun din multe puncte de vedere, mai puțin colectivul și echipa din care faci parte. Dacă există astfel de situații, trebuie să te întrebi ce menține această problemă. Ar putea fi niște colegi invidioși care și-au dori jobul tău sau poate doar îi deranjează ceva la tine. Dacă ei se folosesc de orice ocazie să o arate, este nevoie să impui niște bariere și limite. Nimeni nu trebuie să meargă la job temându-se de colegi sau de un manager care se pare că nu și-a însușit niște reguli de etică profesională.

 

4. Dezorganizarea sau lipsa leadershipului la locul de munca

O altă mare problemă despre care am auzit frecvent este lipsa de organizare la locul de munca și sentimentul că lucrezi mereu din mijlocul haosului. Chiar și eu am trăit acest sentiment și nu a fost ușor de gestionat. Acum, uitandu-mă înapoi, îmi dau seama cât de greu ne-a fost tuturor din echipă să nu știm niciodată unde să găsim informațiile de care am avut nevoie, sau să existe în fiecare lună un tool nou pe care trebuia să îl învațăm imediat, ca mai apoi peste 2 luni să ni se prezinte un alt tool intern.

În același timp, au avut loc schimbări frecvente de management, oamenii-cheie plecau o dată la câteva luni și în plus peste toate, chiar și rolul pe care am fost angajată s-a schimbat și am fost nevoită să accept asta. Când sentimentul de instabilitate și frică pentru ziua de mâine se instalează este greu să fii productiv și să faci performanță la job.

 

5. Lipsa de oportunități în dezvoltarea carierei

Poate cea mai comună cauză a demotivării pentru persoanele cu câțiva ani de experiență este lipsa de oportunități de creștere personală sau în carieră. Pentru angajații care sunt top performeri sau high-achievers, lipsa interesului în dezvoltarea profesională este calea cea mai sigură de a-i pierde rapid. Nimeni nu își dorește să își irosească talentul și timpul la un loc de munca unde nu există programe de creștere profesională, traininguri, oportunități de angajare sau manageri care nu știu să își aprecieze echipa.

După câțiva ani buni pe piață ajungi la un nivel la care salariul nu mai reprezintă o sursă de motivare, ci îți dorești alte forme de apreciere la locul de munca: o promovare, traininguri, oportunități și proiecte noi care să te stimuleze.

 

6. Angajații sunt tratați ca niște simple resurse

Oamenii și inteligența colectivă sunt cea mai importantă resursă a oricărei companii, iar tratarea lor ca pe niște bunuri va determina demotivarea lor. Cu toții avem emoții, interese, hobby-uri, avem familii care poate reprezintă prioritatea noastră. Faptul că nu suntem lăsați să ne exprimăm în voie sau managerii nu ne vor sprijini deloc, când avem nevoie de câteva ore la medic, la serbarea copilului sau la un concurs din afara jobului, ne va afecta direct motivația.

Poți avea jobul ideal, însă dacă ești nevoit să fii acolo 100% din timp, fără emoții în timpul prezentărilor, mereu productiv și într-o condiție fizică și mentală bună, să îți depășești mereu targetul și să dai mereu 300% e calea sigură către burnout. Inhibarea și anularea emoțiilor proprii de către noi înșine sau manageri reprezintă un mediu de lucru toxic din punct de vedere emoțional care ne va afecta mai devreme sau mai târziu.

Așadar, cel mai bun lucru de făcut este să fii conștient de propriile sentimente față de locul de munca, sa analizezi de unde vin supărările și să le aduci în discuție cu managerul, cu un mentor sau poate chiar cu cineva din departamentul de resurse umane.

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Ai primit o ofertă de lucru mai bună. Cum îți dai demisia?

Ce salariu primești ca asistent medical debutant în sistemul privat de sănătate

A fost util articolul? 32

Leave a Reply