Există mai multe motive care te pot determina să scrii o descriere personala. Aceasta poate fi trecută în cadrul CV-ului tău, pe site-ul companiei sau pe cel pe care-ți prezinți portofoliul.
S-ar putea să crezi că nu e necesar să adaugi o descriere personala în CV-ul tău, deoarece ai deja experiența și abilitățile clar menționate în acesta. Da, experiența și abilitățile tale sunt strecurate printre rânduri, dar n-ar fi util un rezumat isteț așezat în cuvinte al acestora?
CV-ul tău se poate pierde în marea de aplicații dacă nu vii cu un text atractiv, menit să-l facă pe recrutor să-și dorească să afle mai multe despre tine. Dacă nu ești încă sigur de ce ar trebui să faci acest efort suplimentar și să scrii o descriere personala în CV, poți parcurge textul de mai jos care-ți va oferi atât suficiente motive pentru a o face, cât și sfaturi pentru a reuși în acest demers.
Ce ar fi indicat să conțină o descriere personala? Ea ar trebui să enumere succint cele mai importante realizări, trăsături și calificări. O descriere personala poate fi scrisă în diverse moduri în funcție de rolul pe care-l ai și există mai mulți pași pe care îi poți urma pentru a crea un text memorabil, ce se poate adapta unui număr generos de situații.
În mod tradițional, aproape toate tipurile de CV includ o scurta prezentare personala, dar în ultimii ani a apărut o oarecare dezbatere dacă aceasta e necesară. Unii cred că descrierile personale oferă o imagine de ansamblu, ușor accesibilă, asupra capacității candidatului, în timp ce alții consideră că ele reprezintă o pierdere de spațiu și timp.
În timp ce CV-ul tău nu are neapărat nevoie de o descriere personala, studiile arată că, în medie, angajatorii petrec doar opt secunde uitându-se la CV-uri. Având în vedere acest lucru, o descriere profil CV îți poate oferi o oportunitate neprețuită de a-l face să iasă în evidență. Descrierile personale sunt utile și dacă încerci să te înscrii într-o industrie competitivă, cum ar fi publicitatea, media, artele creative sau IT. Dacă vrei să incluzi o descriere personala in CV, cel mai bine ar fi, în cazul în care ești proaspăt absolvent, să te concentrezi pe pregătirea ta profesională și pe calea pe care vrei s-o urmezi. Ai experiențe relevante? Atunci folosește-le pentru a face descrierea personală unică.
Contextul joacă un rol important în această decizie. În multe cazuri, o descriere personala profesională (pentru un site-ul companiei, de exemplu) este scrisă la persoana a treia, în timp ce cele personale (pentru un profil online, de exemplu) sunt redactate la persoana întâi. Dacă scrii o descriere personala, cere un sfat și managerului direct. Te poți ghida, de asemenea, și după textele deja existente pe site-ul companiei. Astfel am procedat și eu în urmă cu cinci luni, când m-am alăturat echipei eJobs. De-a lungul timpului am avut de scris mai multe astfel de descrieri personale pentru publicațiile cu care am colaborat și de fiecare data provocarea a fost să vin cu ceva nou, într-o notă diferită de cea anterioară, care să denote totodată și o maturizare profesională. Pentru eJobs, am venit cu această variantă scrisă la persoana a treia, care nu merge pe un ton formal, însă aduce totodată și câteva informații pe care le consider relevante pentru locul actual de muncă.
Dacă vei crea o descriere personală în timp ce ești angajat, vorbește un pic și despre poziția ta curentă sau rolul pe care-l ai la locul de muncă. Dacă ești în șomaj și scrii o descriere profil CV, poți vorbi despre roluri anterioare și expertiza ta curentă.
Dacă această descriere personala pe care o scrii nu se află pe site-ul firmei la care lucrezi ar fi bine s-o menționezi tu în cadrul textului. Astfel, cel care o citește își va face o idee despre experiența ta și industria în care activezi. După identificarea poziției, a titlului sau a rolului, a sosit momentul în care trebuie să menționați angajatorul. Dacă nu ai în prezent un angajator sau ești freelancer, poți sări peste acest pas.
Pentru pasul următor, întreabă-te „Ce fel de a lucra sau filosofie de viață mă ajută să reușesc la job?”. S-ar putea să iei în considerare includerea răspunsului în această descriere personala pentru a ajuta publicul să înțeleagă ce te motivează. De exemplu, dacă dezvoltarea relațiilor puternice este importantă pentru munca ta, ai putea scrie: „Dezvoltarea relațiilor puternice este fundamentul a tot ceea ce fac, atât pe plan profesional, cât și personal.”
În cele mai multe cazuri, nu e necesar să incluzi astfel de informații într-o descriere personala. Cu toate acestea, poate fi util în unele situații să îi ajuți pe oameni să te cunoască mai bine. Exemple de detalii pe care le poți include într-o descriere personala sunt:
• Hobby-uri
• Emisiuni TV, filme sau cărți preferate
• Informații despre viața de familie
• Detalii amuzante despre interesele tale
• Câteva amănunte din istoricul tău personal
Un exemplu de biografie scurtă care include detalii personale ar putea arăta ca următorul exemplu:
„Numele meu este Marius Istrate. Sunt un profesionist în domeniul resurselor umane, cu o experiență de 10 ani, și în prezent mă ocup de managementul forței de muncă. În timpul liber, ador să merg în drumeții cu prietenii și familia.”
Cu detalii precum hobby-uri sau interese, cei care-ți citesc descrierea personala o să se simtă mai conectați cu tine. Includerea unui hobby într-o descriere personala este o modalitate excelentă de a-l face mai prietenos.
Descrierea personala pe care o folosești trebuie adaptată pentru fiecare job la care aplici. Dar fiecare text ar trebui să includă următoarele elemente:
Uită-te cu atenție la anunțul pentru job și la orice altă specificație sau descriere pe care ai primit-o. Reține ce abilități ți se solicită și compară-le cu o listă generală a abilităților personale pe care ai creat-o. E important să incluzi doar abilitățile care sunt direct relevante pentru acest rol particular.
Indiferent dacă scrii la prima sau la a treia persoană contează tonul pe care vrei să-l folosești. Pentru profesiile creative, prima persoană dă o notă mai personală; pentru pozițiile care se bazează pe abilități măsurabile, cum ar fi ingineria sau contabilitatea, poate fi mai potrivită a treia persoană. Nu există niciun răspuns corect sau greșit. Doar asigură-te că ești consecvent pe parcursul întregului CV. Trebuie să suni profesionist în descrierea personala, dar, totodată, să nu pară un text generic, robotic. Adoptă un ton care-ți surprinde personalitatea și entuziasmul pentru jobul la care aplici.
După cum punctam și mai sus, descrierea personala nu trebuie să fie o poveste a experienței de muncă sau o listă cuprinzătoare de abilități. Acestea se vor găsi oricum în corpul CV-ului.
Cuvintele cheie sunt importante – dar folosește-le cu grijă. Strecurarea a 12 dintre ele într-o descriere personala de 100 de cuvinte poate păcăli diverse sisteme, dar sigur va face textul să pară stângaci și forțat în ochii unui recrutor uman.
Creează o concluzie care lasă o impresie de durată asupra potențialului angajator. Ar trebui să fie o declarație clară a motivului pentru care ai solicitat respectivul job și ce speri să obții cu experiența pe care o deții. Dacă e o descriere personala pentru site-ul firmei la care lucrezi finalul său ar trebui să puncteze rolul tău în companie.
În această secțiune finală a descrierii personale, poți include:
Extinderea obiectivelor tale profesionale: Amintește obiective relevante pe termen scurt și lung pe care intenționezi să le atingi sau unde te vezi peste 5-10 ani.
Rezumatul descrierii personale: Un scurt rezumat al principalelor puncte din descrierea ta poate fi o strategie eficientă pentru o concluzie.
Încheierea descrierii personale pentru un loc de muncă ar trebui să se rezume la o singură propoziție, deci ia în considerare să selectezi doar una dintre strategiile de mai sus.
Ca inspirație pentru sintagme pe care le-ai putea folosi în încheierea unei descrieri personale poți arunca o privire pe următoarele exemple de încheiere:
În prezent, caut să îmi lansez cariera în lumea IT-ului și să pun în practică tot ce am învățat în universitate.
Vreau să-mi găsesc următoarea provocare în lumea marketingului digital și să avansez în carieră într-o organizație de viitor.
Scopul meu este să îmi încep cariera de jurnalism într-o companie care mă va ajuta să-mi dezvolt abilitățile și alături de care voi contribui la procese inovatoare.
După ce ți-ai scris descrierea personala, acordă-ți timp ca să o citești și să o editezi. Citește-o cu voce tare pentru a afla cum sună textul tău și caută dacă există loc de îmbunătățiri când vine vorba de:
• Ortografie și gramatică
• Relevanţa informațiilor
• Construcția frazelor
• Alegerea unui vocabular simplu, ușor de înțeles
Examinează-ți descrierea personala pentru a găsi singur variante alternative și ia în calcul soluția de a ruga un prieten sau coleg s-o citească și să-și dea cu părerea. O persoană din exterior îți poate oferi un feedback util cu privire la îmbunătățirea ei.
• Nu minți. Neadevărurile au un mod de a te întoarce să te bântuie, deci mai bine te ferești de înfloriri. Chiar dacă îți pot câștiga un job, în momentul în care angajatorii vor descoperi că nu deții anumite abilități repercusiunile vor fi cu siguranță neplăcute.
• Nu include informații inutile. Informațiile personale precum starea civilă sau numărul de copii nu vor avea niciun impact asupra deciziei angajatorilor cu privire la competitivitatea ta pentru funcția respectivă. Cu cât vei introduce mai multe informații care nu sunt necesare, cu atât le va fi mai greu celor care recrutează să ajungă la detaliile care-i interesează cu adevărat.
• Nu include punctele tale slabe. Fiind vorba de un text succint despre tine e important să-ți scoți toate atuurile în față și să te prezinți în cea mai bună lumină posibilă pentru a-ți oferi o șansă concretă de a obține jobul.
• Nu copia o descriere generică scrisă de o altă persoană. Alocă-ți puțin timp pentru a veni cu un text original care va arăta celor din departamentul de HR că ai depus efort în realizarea CV-ului.
Ți-a plăcut acest articol? Citește și:
Aptitudini CV: tot ce trebuie să știi pentru a te angaja în 2020
Locuri de muncă în București pentru persoanele fără experiență. Ce trebuie să știi
Secretul vieții este munca și modernizarea la cel mai înalt nivel de cunoaștere și auto-dezvoltare