• 9 Nov. 2020
  • 3 min

Cum poți da dovadă de flexibilitate când negociezi oferta de job

negociere

Mutarea în alt oraș, în altă țară, un job part time sau reconversia profesională sunt schimbările pe care mulți dintre candidați le iau în calcul în următoarele luni pentru a-și găsi cu mai multă ușurință un loc de muncă, arată cel mai recent studiu eJobs.

CEO-ul eJobs, Bogdan Badea, spune că oamenii încep să dea dovadă de mai multă flexibilitate, cel puțin temporar, pentru că au o serie de obligații care nu le permit să stea o perioadă îndelungată fără un venit stabil.

Flexibilitatea nu ar trebui înțeleasă ca o renunțare la drepturile care ți se cuvin, ci ca o regândire a planurilor în carieră ținând cont de contextul actual și de oportunitățile avantajoase de angajare sau dezvoltare profesională din această perioadă. Descoperă cum îți poți arăta flexibilitatea în negociere la interviu și ce beneficii îți poate aduce.

 

Fă-ți temele înainte de negociere

Înainte de a merge la interviu, caută informații despre companie, despre situația sa financiară, despre angajările efectuate în acest an. De asemenea, verifică care este salariul mediu în piață pentru jobul la care ai aplicat. Această documentare îți va permite să știi cum să te poziționezi în negocierea ofertei de job și cât de flexibil să fii. Contează mult percepția ta asupra negocierii, ar trebui să o abordezi ca pe colaborare cu angajatorul. Vorbește despre valoarea pe care o poți aduce echipei și despre acele beneficii salariale care consideri că ar reflecta cel mai bine munca ta, dar denotă și înțelegere față de situația actuală a companiei. Dacă ai și perspective de creștere, atunci și flexibilitatea în negocierea ofertei este o decizie bună. 

 

Nu te bloca în planurile de acum un an

Companiile resimt tot mai mult lipsa unei perspective economice. Cu toate acestea, fac eforturi pentru a atrage specialiști în echipele lor. Numărul de anunțuri pentru locuri de muncă postate pe eJobs.ro în septembrie și octombrie a fost cel mai mare din ultimele 12 luni, dar numărul de aplicări a atins în luna octombrie 1,4 milioane, recordul din ultimii 21 de ani. Prin urmare, e de la sine înțeles că joburile se ocupă ceva mai rapid. Și tocmai de aceea, merită să-ți lărgești puțin perspectiva și să fii deschis și pentru:

Mutarea în alt oraș. Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile în București, peste 12.000, dar și orașele mari, reședințe de județ, stau bine. Clujul are peste 7.400 de locuri de muncă, Timișoara – peste 6.900 de locuri de muncă, Brașov – peste 6.600 de locuri de muncă. O altă opțiune este să te relochezi peste hotare. Aplicările pentru joburi în străinătate au scăzut de la 20%, în alți ani, la 2% anul acesta. Scăderea concurenței pentru joburile în străinătate poate fi un lucru îmbucurător, însă asigură-te că în ofertă ai și o asigurare medicală cu beneficii consistente. Cele mai multe oferte sunt în construcții, service/reparații, transport, medicină. 

Job cu jumătate de normă. Peste 4.300 de locuri de muncă part-time sunt acum disponibile pe eJobs.ro în call-center, transport, alimentație, comerț/retail. Partea bună este că la unele joburi îți poți alege în ce moment al zilei să lucrezi și te bucuri de beneficii similare cu cele pentru un job cu normă întreagă: tichete de masă, creșteri salariale, oportunități de dezvoltare profesională.

Reconversie profesională. Peste 10% dintre angajații români au schimbat domeniul de activitate în această perioadă și au deprins abilități în domenii care le oferă perspective profesionale și salariale. Aceștia spun că acum le este mai ușor să-și găsească un job sau sunt mai aproape de jobul dorit, conform datelor eJobs. 

 

Explorează beneficiile care te ajută să câștigi mai mult în negociere

Chiar dacă e o perioadă dificilă din punct de vedere economic, faci o impresie bună angajatorului dacă dai dovadă de flexibilitate și ceri acele beneficii pe care și el e dispus să le ofere în această perioadă: decontarea transportului, lucru de la distanță, zile suplimentare de concediu, un mentor, cursuri, un titlu de job care să te ajute pe mai departe.

Pe www.ejobs,ro găsești acum peste 23.000 de locuri de muncă, iar angajatorii dau la rândul lor dovadă de flexibilitate. Munca de acasă, programul la alegere, joburile cu jumătate de normă sau  sezoniere sunt doar câteva dintre opțiunile pe care le scot în fața candidaților.

 

Ți-a plăcut articolul despre negociere ofertă job cu flexibilitate? Citește și:

Cum să-ți negociezi salariul potrivit în pandemie
Cum se face un CV care să te ajute să obții un salariu mai mare

A fost util articolul? 1

Leave a Reply