• 14 Nov. 2017
  • 2 min

Aventură ciclistă în codrii Vlăsiei

Haiduci și Domnițe Runfest 2017 Riders Club
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Ultima competiție din acest sezon Riders Club le-a oferit concurenților o „haiduceală” adevărată, vremea frumoasă sporind pofta de mișcare în natură.

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, am avut parte de o experiență ciclistă deosebită, la numai câțiva kilometri de București. Competiția Haiduci și Domnițe, care marchează și încheierea sezonului Riders Club 2017, a adus la start sute de cicliști, adulți dar și copii, dornici să trăiască o ultimă aventură înainte de a se pregăti oficial de perioada friguroasă a anului.

 

Începutul de zi a fost unul specific acestei luni de toamnă târzie. O pătură groasă de ceață putea fi zărită deasupra câmpiei și lângă pădurea Surlari în zori, cu vizibilitate doar la 10 metri distanță. Ușor, stratul de pâclă s-a risipit și culorile vii ale toamnei au fost dezvăluite în lumina soarelui, iar cerul senin a deschis drumul larg aventurii în natură.

 

Startul concursului Haiduci și Domnițe, susținut de Gatorade, s-a dat la ora 10:00, în curse pornind riderii înscriși pe traseul Scurt – 17 km, respectiv copiii însoțiți de părinți la cursele Family, cu vârste între 5 și 12 ani, dar și adulții aflați la primele experiențe sportivă de acest fel. Pe celălalt traseu, Standard – 28 km, s-a pornit în valuri la ora 11:30. Aici au fost prezenți și cei mai mulți rideri, majoritatea cu multă experiență în concursuri MTB, care au dorit fie să exploreze cât mai mult codrii Vlăsiei, fie să își testeze din plin rezistența și viteza. Temperatura zilei, 14 grade Celsius, a fost numai bună pentru o astfel de expediție pe două roți a domnițelor și haiducilor.

 

Atmosfera a fost deosebită, în zona de Start/Finish a evenimentului predominând voia bună și veselia. Familii, prieteni, colegi, toți au fost reuniți de această pasiune pentru sport și s-au bucurat de o zi de toamnă autentică la ultimul concurs din calendarul Riders Club 2017. În curând, echipa MPG va anunța noutățile anului viitor, așadar fiți cu ochii pe www.ridersclub.ro!

 

Citește și:

Bucură-te din plin de jocurile copilăriei la Fuga pe uliță

Vino la ultima ediție Runfest 2017

Iubitorii de ciclism au avut parte de o aventură la Carpathian MTB Epic 2017

A fost util articolul? 0

Leave a Reply