• 7 Dec. 2021
  • 4 min

Cum să înveți în mod eficient în timpul vacanței de Sărbători

invatare

După un an intens, poate mai așezat decât 2020, dar cu multe provocări și teste în carieră, aștepți probabil cu nerăbdare perioada sărbătorilor. Te gândești la relaxare și la timpul petrecut alături de familie și prieteni. Dar dacă ai în plan o reconversie în carieră, poate în domeniul IT, sărbătorile pot fi o bună oportunitate pentru invatare. Ai ocazia de a deprinde noi cunoștințe sau de a le consolida pe cele proaspăt dobândite.

Astfel te poți pregăti pentru noile provocări ale anului viitor și să fii mai aproape de obiectivele pe care ți le propui în carieră. Iată cum ar trebui să-ți planifici procesul de invatare în perioada Sărbătorilor pentru a avea un 2022 așa cum îți dorești în carieră.

 

Înscrie-te la cursuri gratuite în IT

eJobs organizează cursuri IT, printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Înscrie-te încă de pe acum pentru 2022 și alege ce curs ți se potrivește. Dacă ești atent la detalii și la identificarea erorilor în site-uri, poți alege Cursul de Tester. Dacă ai înclinație spre design, poți alege cursul de Programator JavaScript.

Cursul de Tester – Vei învăța cum să descoperi defectele website-urilor, aplicațiilor și programelor dezvoltate de programatori. Vei contribui la crearea celor mai tari website-uri. 

Cursul de Programator JavaScript – Vei învăța cum să creezi pagini web (cu ajutorul JavaScript, HTML, CSS), dar și aplicații web.

 

Informații practice despre cursurile în IT
  • Cursurile sunt 100% gratuite, finanțate prin fonduri europene
  • Au loc de luni până vineri, între orele 17:00 / 17:30 și 20:00 / 20:30 (ora de începere se stabilește la prima oră de curs)
  • Te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT
  • Se întâmplă 100% online
  • Te învață o abilitate practică, căutată pe piața muncii
  • Includ consiliere în carieră
Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Contact:

0729699505

 

2. Planifică timpul de studiu și încearcă să-l respecți


Gândește-te la orele tale cele mai bune, când ai energie și poftă de a studia. Poate ești productiv dimineața devreme sau noaptea. Programează-ți timpul de studiu în funcție de momentele în care simți că te concentrezi cel mai bine și ai rezultate. Pentru a fi sigur că respecți programul stabilit, creează evenimente și notificări în Google Calendar. Această practică îți va fi de ajutor și în menținerea unei rutine și în combaterea acelor tentații specifice sărbătorilor, cum ar fi aceea de a adormi mai târziu și de a te trezi mai târziu decât de obicei. Și nu uita ca pe lângă lucru și pasiune pentru IT, să incluzi în programul tău și activitățile de vacanță, pentru a crea un echilibru sănătos între muncă și viața personală.

 

3. Găsește un spațiu potrivit pentru studiu

În timpul sărbătorilor, acasă este o atmosferă de sărbătoare. Copiii, rudele și prietenii, dar și delicatesele culinare te pot distrage de la studiu. Când devine prea dificil să te concentrezi, alege să-ți muți biroul de studiu într-un hub sau într-o cafenea cu un spațiu mai retras. Câteva ore de studiu continuu, fără distrageri, te vor ajuta să finalizezi mai repede ceea ce ți-ai propus și să ai apoi timp și pentru cei dragi.

 

4. Limitează distragerile

Când stabilești un timp pentru studiu, ar trebui să i te dedici, fără a mai face și alte lucruri, cum ar fi să răspunzi la e-mailuri sau să vorbești la telefon. Ai nevoie doar de disciplină pentru a elimina distragerile. Un exercițiu eficient este să dai dezactivezi notificările de pe telefonul mobil și să dai log off de pe rețelele de socializare. Va fi dificil, însă rezultatele nu vor întârzia să apară!

 

5. Motivează-te cu recompense

Micile atenții funcționează atât de bine pentru copii și cu siguranță funcționează și pentru adulți. Recompensează-te atunci când ai terminat de învățat ceva ce ți se părea dificil. Poți alege să-ți cumperi ceva, să ieși la un restaurant sau să te bucuri de o zi liberă. Pentru realizări mai mari, poți stabili și recompense mai mari, pentru a te motiva suplimentar.


6. Inspiră-te

Studiul ar putea deveni plictisitor dacă nu ai și motivația necesară. Lideri din diferite domenii îți pot fi sursă de inspirație și de motivație. Caută pe TedTalks clipuri în care aceștia povestesc despre experiențele lor în carieră, despre ceea ce au învățat. Este o modalitate bună prin care îți poți recâștiga motivatia necesară pentru studiu. 

Îți recomandăm următoarele TedTalks pentru a deprinde tehnici de invatare:

1. How a Student Changed her Study Habits by Setting Goals and Managing Time –  Yana Savitsky , elevă de liceu, povestește cum metoda Pomodoro a schimbat modul în care gândește și învață, permițându-i să profite la maximum de timp și să-și atingă obiectivele.

2. How to Study to Maximize Performance Astăzi, invatarea este o abilitate necesară atât pentru studenți, cât și pentru adulți, având în vedere ritmul în continuă schimbare în care trăim. În discursul lor informativ, bazat pe cercetare, Elizabeth și Robert Bjork (profesori de psihologie la Universitatea din California) oferă tuturor celor care doresc să maximizeze performanța idei pentru studiu.

3. Tim Urban – Inside The Mind Of A Master ProcrastinatorAmânarea este o provocare continuă. Te confrunți poate cu ea nu numai când vine vorba de invatare, ci și în activitățile tale zilnice. Și, de multe ori îți consumi toată energia în preajma deadline-urilor? Află ce efecte, mai puțin plăcute, poate avea amânarea chiar și atunci când nu ai un deadline. 

4. Diana Laufenberg- How to Learn from Mistakes Toți facem greșeli. Când îți urmezi pasiunea, vei realiza că eșecul stă la baza succesului și nu notele mari de la teste. Află cum să preiei controlul asupra modului în care studiezi și învață mereu din greșeli!

5. Ben Dunlap: The Life-Long Learner – Ben Dunlap, autor american și profesor, folosește puterea storytelling-ului pentru a sublinia importanța învățării pe tot parcursul vieții. Învățarea nu se termină la absolvire; trebuie să-ți păstrezi mereu curiozitatea.

 

 

7.Menține echilibrul

Ai putea fi tentat să dedici studiului mai mult timp decât ți-ai propus, pentru că, în IT nu toate lucrurile îți ies din prima. Gândește-te însă că este important să menții echilibrul între invatare și timpul de calitate petrecut cu familia și prietenii. Cu obiceiurile potrivite de studiu, poți ajunge la acest echilibru și la acea doză de energie de care ai nevoie pentru a persevera în acest domeniu.

Dacă ți-ai propus să studiezi în vacanța de iarnă, aceste idei te vor ajuta să rămâi concentrat asupra limbajelor de programare sau asupra testării și vei avea și timp liber pentru a-ți încărca bateriile. Curaj! Să ai o vacanță productivă, cu timp bun pentru tine!

 

Ți-a plăcut articolul despre invatare eficientă in timpul vacanței de Sărbători? S-ar putea să-ți placă și: 

 

7 abilități în IT care nu trebuie să-ți lipsească din CV în 2022

5 motive pentru care merită să aplici la un job și în decembrie

 

 

A fost util articolul? 0
invatare

Leave a Reply