• 6 Feb. 2019
  • 3 min

Top 6 joburi pentru tineri în luna februarie

joburi pentru tineri
Autor
Iulia Vacaroiu
Iulia Vacaroiu Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orient... Arată mai mult

Niciun tânăr nu așteaptă cu drag momentul în care trebuie să-și scrie CV-ul și să aplice la primul job pentru că, invariabil, îl năpădesc toate întrebările acelea pe care n-ar vrea să și le pună niciodată:

  • Ce trec la experiență anterioară dacă n-am?
  • Ce fel de job mi se potrivește?
  • Ce-i spun recrutorului când mă-ntreabă ce salariu vreau?
  • Ce știu să fac cu adevărat?

 

Îmi sunt foarte cunoscute aceste întrebări, împreună cu temerile pe care le maschează. Ba chiar îmi amintesc momentul când am început să-mi caut primul job ca și cum ar fi fost ieri. Adevărul e că a fost acum cinci ani, dar resimțeam o anxietate atât de puternică încât n-am cum s-o uit nici ani de zile mai târziu.

Toate fricile astea apar pentru că tot timpul auzi că „e greu să găsești un job”, că „toți angajatorii sunt groaznici” și că „șefii nu te respectă”, dar adevărul e mult mai puțin sumbru decât te lasă lumea să auzi. Dacă-ți permiți să ieși din bula asta negativă pe care au construit-o cei din jur și te uiți la joburile disponibile pentru tinerii de astăzi, vei vedea că, de fapt, companiile sunt dornice să angajeze tineri fără experiență (ca să-i șlefuiască managerii), că oportunitățile sunt numeroase (în toate domeniile și industriile) și că multe abilități se învață fără nicio problemă direct la locul de muncă.

Așadar, dacă și tu îți cauți primul job sau vrei să vezi cam ce oportunități te-așteaptă mai încolo, atunci descoperă topul nostru!

 

Joburi pentru tineri în februarie

 

1. Asistent Manager la Napoca Rally Academy

Ești pasionat de raliuri sau de curse de mașini și ai vrea să faci parte din universul lor, chiar dacă nu tocmai de la volan? Atunci alătură-te companiei General Rally Consulting și bucură-te de un salariu motivant, plus bonusuri, un program flexibil și șansa de a te implica în proiecte pline de adrenalină precum „Transilvania Rally”.

 

Companie: General Rally Consulting

Locație: Cluj-Napoca

 

2. Cabin Crew la Emirates Group

Sigur ai auzit până acum de viața fascinantă a echipajelor de cabină a liniilor aeriene. Ei bine, cum ți-ar plăcea să trăiești și tu aceeași aventură, în fiecare zi, și, mai mult, să te muți într-un oraș exotic?  Emirates Group caută candidați dornici să exploreze lumea și să se mute în Dubai. Vezi dacă te potrivești profilului pe care îl caută și pregătește-te pentru interviu!

 

Companie: Emirates Group

Locație: București

 

3. Sales Consultant Vans, New Era & Super Dry

Dacă ești pasionat(ă) de modă și de branduri cool ca Vans, New Era și Super Dry, atunci acest job sigur ți se va potrivi ca o mănușă. Ai nevoie doar de o atitudine pozitivă și proactivă! Munca în vânzări este extrem de dinamică și vei avea ocazia să înveți abilități de negociere rapid, iar pe măsură ce te dezvolți, oportunitățile de avansare vor veni de la sine.

 

Companie: Fashion Lifestyle & Distribution

Locație: București

 

4. Decorator floral la Floria

Cum ți-ar plăcea să lucrezi printre flori toată ziua și să înveți să faci cele mai frumoase aranjamente florale? Rețeaua de florării Floria îți va oferi pregătirea de specialitate necesară, indiferent de nivelul tău de specializare, și un salariu atractiv, plus bonusuri. Tot ce-ți trebuie ție e un strop de creativitate în sânge.

 

Companie: Rețeaua Floria SRL

Locații: București, Ploiești, Otopeni

 

5. Echipa Mr. House angajează!

Îți plac la nebunie magazinele cu obiecte decorative și cadouri, și cauți să le vizitezi de fiecare dată când te duci prin mall? Atunci cum ți-ar plăcea să petreci cinci zile pe săptămână într-un astfel de loc? Mr. House caută un coleg creativ, optimist și atent la detalii pentru magazinul din Iași.

 

Companie: SC Mister Decoration SRL

Locație: Iași

 

6. Project Management Academy 2019

Te-ai simți mai confortabil să-ți începi cariera printr-un internship? Atunci aplică acum pentru Project Management Academy 2019, susținut de BCR, și învață totul despre planificarea proiectelor într-o bancă și metodologia Agile. Vezi dacă te potrivești profilului de candidați și felul în care se vor desfășura atelierele direct pe eJobs.ro!

 

Companie: Banca Comercială Română

Locație: București

 

Pentru mai multe joburi pentru tineri, intră pe eJobs.ro și descoperă toate locurile de muncă entry level!

 

Citește și:

Caută mai degrabă oferte decât locuri de muncă

Cum să deprinzi competențe digital pentru primul job

Să mă angajez din timpul facultății?

A fost util articolul? 3
  • AvatarPorumb Bogdan zice

    Doresc sa lucrez in agricultura ca tehnician agronom sau mecanizare agricol

  • AvatarMarian sima zice

    De -lungul timpului am lucrat în prima ucenicie strungar(scoala liceala prelucrator. Prin aschiere ,dupa. Am continuat cu școala profesionala auto ,mecanic conducator auto bce +D am toate atestatele prof card tagoraf la zi am lucart ultima perioda pe autocar la saiz tur. De aceia sunt interes tot ca sofer de transp persoane. Pot lucra în domeni ca mecanic auto ,sofer ,cunostințe de electrica auti și electronica {hobi} multe cunostințe în domeniu auto.

Leave a Reply