Când te afli la început de drum în carieră, e normal să-ți pui întrebări despre viitorul tău profesional. Dacă meseria pe care ți-ai ales-o este cea de kinetoterapeut, îți răspundem noi la o mare parte dintre întrebările ce ar putea să apară.
Ce presupune un astfel de job? Spre ce facultăți te poți orienta? Cum arată oferta de joburi pentru kinetoterapeuți? Ce salarii pun la dispoziție angajatorii din această arie de activitate? Despre toate acestea vorbim în continuarea acestui articol!
Cea mai importantă misiune a unui kinetoterapeut este de a menține sănătatea celor care apelează la serviciile acestuia.
Kinetoterapia se folosește pentru recuperarea medicală și constă într-un ansamblu de tehnici și metode având în centru exercițiul fizic.
Ca să înțelegi mai bine ce ar trebui să faci dacă vrei să te orientezi către un astfel de job, trebuie să cunoști tipurile de kinetoterapie. Câteva dintre acestea sunt: profilactică, de recuperare și curativă.
Kinetoterapia profilactică este menită să îmbunătățească atât sănătatea fizică, cât și cea emoțională a pacientului. Această metodă presupune practicarea exercițiilor fizice, masajul de tip medical, dar și diverse tehnici de relaxare. Printre principalele efecte a acestui tip de kinetoterapie sunt îmbunătățirea posturii corporale, creșterea tonusului muscular, menținerea unei greutăți adecvate, dar și prevenirea apariției unor afecțiuni respiratorii, cardiovasculare sau locomotorii.
Kinetoterapia de recuperare
Aceasta presupune restabilirea unor funcții diminuate, în cazul în care pacientul a trecut prin anumite traumatisme sau afecțiuni. Practic, kinetoterapeutul construiește un program de gimnastică pentru recuperare care să ajute mușchii afectați ai pacientului să-și reia funcțiile parțial sau în totalitate.
Kinetoterapia curativă
Acest tip de kinetoterapie include un mix între cele de mai sus. Mai exact, astfel de programe sunt axate atât pe refacerea anumitor funcții care sunt afectate, cât și pe evitarea evoluției afecțiunilor din stadiul acut în cel cronic.
Cei care doresc să-și construiască o meserie în kinetoterapie, trebuie să știe că pe piața muncii există o paletă largă de oportunități de angajare. Aceștia se pot angaja atât în spitale, aziluri de bătrâni, centre de îngrijire sau cabinete de masaj, organizații de caritate, cluburi sportive, cât și în diverse centre de reabilitare. Pe platforma de recrutare eJobs.ro, poți găsi mai multe detalii despre joburile disponibile în acest moment în Sport/Wellness/Frumusețe. De partea ta rămâne să-ți updatezi CV-ul și să aplici la joburile ce se potrivesc cu nivelul tău de experiență.
Mediul de lucru al kinetoterapeuților depinde de tipul de îngrijire pe care îl oferă. Spre exemplu, terapia acvatică are loc în bazine, de exemplu, iar terapia pentru pacienții care primesc îngrijiri psihiatrice este în mod normal oferită în spitale. Numărul pacienților și programul variază, de asemenea, în funcție de locație. În clinici, spitale și alte instituții, kinetoterapeuții pot avea un program de lucru standard, într-un interval fix și să lucreze pe parcursul întregii zile din același loc. Kinetoterapeuții care-și îngrijesc pacienții la domiciliu călătoresc pentru a-și vizita pacienții în loc să lucreze la o adresă fixă, iar în cazul acestora și programul poate să difere de la o zi la alta.
Deși poate fi tentant să mergi către o astfel de meserie, trebuie să știi că studiile celor care devin kinetoterapeuți nu se termină niciodată. Pe tot parcursul carierei, e important să fii la curent cu update-urile din domeniu și să-ți perfecționezi constant cunoștințele și abilitățile.
Mai mult, dacă vrei să excelezi în această meserie, trebuie să deții studii superioare de licență, urmate de un program de masterat.
Spre exemplu, te poți orienta către cursurile facultății de kinetoterapie din cadrul Facultății de Medicină sau al Facultății de Educație Fizică și Sport. Iată câteva facultăți spre care te poți orienta:
Facultatea de Kinetoterapie din cadrul Universității de Educație Fizica și Sport din București
sau
Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza„ din Iași
Facultatea de Educație Fizică și Sport oferă studenților săi un mix de cunoștințe, abilități practice și competențe interdisciplinare. Câteva dintre specializările pe care le poți alege sunt: Educație Fizică și Sportivă, Kinetoterapie și Motricitate Specială sau Sport și performanță motrică.
În ceea ce privește programele de masterat, îți poți alege ceva mai nișat, precum Fitness și estetică corporală sau Kinetoterapie și Traumatologie Sportivă.
Totuși, dacă urmezi o facultate de Kinetoterapie, studiile nu te limitează doar la această meserie. Dacă spre exemplu, în timp îți dai seama că nu ți se potrivește un astfel de job, poți opta pentru alte roluri conexe precum profesor de educație fizică, instructor sportiv, instructor de fitness & aerobic, monitor în tabere pentru copii, adolescenți și adulți, antrenor sau animator sportiv, ghid sportiv.
Ca în orice meserie, e important să știi dacă ai abilitățile care te pot ajuta să excelezi la job. Iată câteva dintre skill-urile ce te vor ajuta să faci față cu brio meseriei de kinetoterapeut.
Este important să poți construi relații de încredere cu ai tăi pacienți, iar pentru asta trebuie să fii un bun comunicator. Această abilitate te va ajuta să transmiți instrucțiuni cât mai clare în ceea ce privește programul de recuperare.
Pacientul trebuie să înțeleagă de ce trebuie să urmeze programul, deoarece aceasta este o parte esențială a reabilitării acestuia.
Adesea munca unui kinetoterapeut presupune și o parte semnificativă de muncă fizică. O condiție fizică te ajută atât să faci față unor exerciții mai complexe pe care trebuie să le urmeze pacientul, cât și să dai un exemplu celor care apelează la serviciile tale.
Abilitatea de a observa mai mult decât suprafața oamenilor este ceea ce ar califica un kinetoterapeut bun. Totodată, în calitate de specialist în domeniu, va trebui să fii atent la mișcările și evoluția sănătății pacienților. Astfel, vei putea să personalizezi planul pacientului pe nevoile acestuia.
Aceasta este probabil una dintre cele mai importante calități pe care trebuie să le ai dacă vrei să reușești în meseria de kinetoterapeut. Vei lucra cu mulți pacienți care se confruntă cu diverse probleme de sănătate, iar acestea au un impact important în viețile lor. Astfel, trebuie să înțelegi cum se simt pacienții – nu este vorba doar despre partea fizică, ci și cea emoțională.
Tratamentul unor pacienți poate dura luni sau chiar ani. Iar ca aceștia să-ți urmeze sfaturile, trebuie să simtă că empatizezi cu provocările lor și să îi încurajezi să rămână pozitivi și răbdători.
Un kinetoterapeut din România câștigă în medie 2.400 de lei net pe lună, potrivit Salario, comparatorul de salarii marca eJobs România. Media salarială pentru această poziție se află printre cele mai mici din domeniul Sport & Wellness, alături de cele ale instructorilor de fitness sau ale asistenților nutriționiști.
Cel mai mare salariu introdus de un kinetoterapeut este de 5.850 de lei net pe lună. La polul opus, cel mai mic salariu a fost de 1.413 de lei pe lună, mai arată datele Salario.
„Candidații care doresc să-și construiască o carieră în kinetoterapie, trebuie să știe că au nevoie de studii superioare în domeniu sau în sectoare conexe. De asemenea, angajatorii cer experiență anterioară în clinici sau centre SPA, unde s-au ocupat de recuperare medicală. La salariile de bază ale kinetoterapeuți se mai adaugă și ședințele particulare, care îi pot ajuta să-și rotunjească veniturile, mai ales dacă este vorba de deplasarea la domiciliul pacienților”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.
Cele mai mari salarii pe care le câștigă kinetorepeuții sunt în București și Brașov, cu o medie de 2.500 de lei pe lună, urmate de Timișoara, cu 2.200 de lei net, și Cluj-Napoca, cu 2.164 de lei pe lună. Pe de altă parte, cel mai puțin în acest domeniu câștigă cei din Caransebeș, cu o medie de 1.420 lei, și Petroșani, cu 1.500 lei pe lună.
Kinetoterapeuții lucrează în medii diferite precum școli, spitale, clinici, cabinete private sau aziluri de bătrâni. Avantajul de a fi kinetoterapeut este că oricând simți nevoia de o schimbare îți poți alege un alt job într-un alt mediu.
Prin orice meserie poți să-i ajuți pe alții, chiar dacă într-un mod mai indirect. În cazul kinetoterapeuților, aceștia au avantajul de a vedea impactul muncii lor în mod direct. Kinetoterapeuții lucrează cu pacienții pentru a-i ajuta să-și îmbunătățească mișcarea și echilibrul de care au nevoie în viața de zi cu zi. Astfel, cel mai interesant este că poți vedea pacienții excelând. Le faci viața mai ușoară, le îmbunătățești independența și îi ajuți să depășească provocările ce li se păreau imposibile.
Plictiseala este ceva ce nu vei simți în cariera ta de kinetoterapeut. Ziua de lucru constă interacțiunea cu diverși oameni, nicio zi nu seamănă cu alta, având în vedere că fiecare pacient are nevoi unice.
O mare parte dintre angajatori preferă ca terapeuții lor să fie autorizați și să-și perfecționeze constant cunoștințele în domeniu. Obținerea certificărilor în domeniu îți va solicita resurse importante de timp, dar și de bani.
În calitate de terapeut ai rolul de a ajuta oamenii să-și îmbunătățească sănătatea după diverse leziuni sau intervenții chirurgicale. Munca ta nu va fi întotdeauna ușoară, mai ales că poți lucra și cu pacienți mai dificili sau demotivați.
Munca unui kinetoterapeut poate deveni epuizantă din punct de vedere emoțional. E important să empatizezi cu pacienții tăi, dar în momentul în care părăsești locul de muncă, ar fi bine să lași toate programările acolo unde le este locul, la birou.
Înainte să începi specializarea către un anumit domeniu, este important să știi toate detaliile despre acesta. Ca să-ți fie mai ușor să iei decizii în privința carierei tale, îți punem la dispoziție constant informații și despre alte meserii pe cariera.ejobs.ro!
Cum devii designer vestimentar și cum ajungi să îmbraci celebrități