După doi ani în care unele domenii au supraviețuit cum au putut, altele au fost nevoite să-și restrângă activitatea, îți dorești ca în 2022 să găsești acel job stabil care să-ți aducă satisfacție. Să fie o alegere bună atât din punct de vedere profesional, cât și financiar. Sună bine, nu? Înainte de a aplica, descoperă care sunt acele meserii bine platite.
De multe ori, te uiți la cei din jur și apreciezi cât sunt de norocoși că au găsit acel job și bine plătit și poate completat și cu o suită de alte beneficii. Dar locurile de muncă bine plătite nu sunt atât de rare pe cât par. De multe ori, pentru aceste meserii bine platite sunt și multe poziții disponibile. Și explicația e simplă. Cât timp ai o specializare care răspunde unor nevoi actuale ale angajatorilor, cum ar fi digitalizarea, automatizarea sau inteligența artificială și ajuți business-ul să crească aceștia sunt dispuși să plătească salarii bune. Și atât timp cât există tot mai multe cereri din partea clienților pentru simplificarea anumitor procese de lucru sau pentru dezvoltarea unor produse și angajatorii sunt interesați să atragă tot mai mulți specialiști care țin pasul cu tendințele. Salariile sunt calculate în funcție de specializarea ta. Cu cât aceasta este mai rară, dar foarte căutată, cu atât vei avea câștiguri mai mari. Contează doar să știi spre ce domeniu să te îndrepți.
Domeniul IT ramâne în topul celor mai bine platite joburi. Deficitul de specialiști existent la momentul actual în piață determină creșterea constantă a salariilor în acest domeniu. Dar și noile tehnologii, care apar și presupun noi perfecționări ale angajaților, pot fi considerate un factor de creștere a remunerației. De asemenea, în rândul joburilor bine plătite putem include și meseriile pentru care specialiștii sunt pe cale de dispariție sau pentru care nu mai există un număr ofertant de școli profesionale. (Raluca Peneș, HR Manager Smartree România)
Conform datelor Institutului Național de Statistică, în luna octombrie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.773 lei, în octombrie 2021, cu 41 lei (+0,7%) mai mare decât în septembrie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.544 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 27 lei (+0,8%).
Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.596 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.907 lei).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net (între 3,5% şi 7,5%) la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN s-au înregistrat în:
În vara anului trecut, eJobs a lansat Salario, comparatorul de salarii ce conține în prezent peste 350.000 de date salariale. Iată care sunt cele mai mari salarii pe domenii:
Domeniile cu cele mai mari salarii medii nete
Câștigul salarial mediu brut în România pe anul 2022 este de 6.095 lei, conform Legii 318/2021. La un salariu mediu brut de 6.095 lei rezultă un câștig mediu net de 3.566 lei. Iată câteva dintre joburie bine plătite în lume, pentru care și în România sunt câștiguri mai mari, chiar și de 10 ori față de salariul mediu net.
Un director general din România poate să câștige și 40.000 lei/net/lună, conform Salario, comparatorul de salarii marca eJobs. Totuși, veniturile depind de experiența acestuia, de dimensiunea companiei, dar și de localitatea în care lucrează.
Este cea mai înaltă poziție executivă dintr-o companie și, de asemenea, cea mai bine plătită. Directorii generali sunt responsabili de dezvoltarea strategiilor de business, alinierea acestora cu obiectivele companiei, dar și de motivarea și dezvoltarea echipei. Directorul General este, de asemenea, imaginea companiei, fiind ales de consiliul de administrație și de acționarii companiei.
Un medic poate să câștige și 30.000 lei/net/lună, conform Salario.
Medicii diagnostichează și tratează diferite afecțiuni. Pot fi medici generaliști sau medici specialiști. Medicii generalişti au cunoștințe despre mai multe domenii, dar în cazul unor afecțiuni pe care nu le recunosc sau care necesită o atenție specială, îndrumă pacienții spre medici specialiști.
Pentru a deveni medic, trebuie să absolvi Facultatea de Medicină, să susții licența și apoi să urmezi rezidențiatul, în cadrul căruia te specializezi în domeniul în care dorești să lucrezi. Întreaga pregătire academică și practică poate dura 10 ani și este important să fie mereu completată cu participarea la conferințe și cursuri.
Un software Engineer poate să câștige și 30.000 lei/net/lună, conform Salario.
Un inginer software are responsabilități diferite, în funcție de companie. Acestea variază de la testarea și documentarea software-ului pentru aplicațiile clienților, îndrumarea inginerilor juniori și transpunerea cerințelor de afaceri în specificații tehnice. De asemenea, ei pot să gestioneze prioritățile proiectului și să ghideze echipa astfel încât să se încadreze în deadline-uri. Lucrează în aproape toate domeniile, în comerț, în domeniul medical, cercetare și dezvoltare, afaceri, apărare (armata, marină, aviație), asigurări, servicii bancare sau finanțe.
Pregătirea academică în informatică, inginerie și/sau dezvoltare web este importantă, dar nu obligatorie. Poți învăța pe cont propriu, dezvoltând un portofoliu de proiecte sau îți poți completa studiile (făcute poate în alt domeniu) cu o diplomă de master în informatică, cu o certificare într-un limbaj de programare sau în AI, pregătire care-ți oferă oportunități de carieră mai bune.
Un Data Protection Officer câștigă, în medie, 5.700 lei/net/lună, conform Salario.
Securitatea datelor pe care companiile le dețin despre clienții sau despre utilizatorii site-urilor este extrem de importantă în contextul GDPR. Companiile au nevoie de specialiști care să redacteze instrucțiuni, politici și proceduri în domeniul protecției datelor cu caracter personal și să efectueze analize de impact în cazul incidentelor de securitate ce implică date cu caracter personal.
Începe cu studiile la Facultatea de Drept, pe care le poți completa cu un program de masterat în domeniul protecției datelor. Contează mult să te angajezi în domeniu și să-ți dezvolți continuu cunoștințele juridice cu accent pe legislația privind protecția datelor cu caracter personal. Foarte importante sunt și cunoștințele solide de comunicare în limba engleză și certificarea DPO (Data Protection Officer).
Pentru a fi mai aproape de acele meserii bine platite si de viitor, este important să acorzi atenție nu numai abilităților hard precum digitalizarea, ci și abilităților soft. La joburi noi, se cer și abilități noi care te pot ajuta în orice domeniu, indiferent de ce schimbări vor avea loc. Iată care sunt acestea conform World Economic Forum:
Tehnologiile care apar determină aprofundarea sau asimilarea unor cunoștințe minime care să ne permită performanța în anumite joburi. Permanent trebuie să ne adaptăm unor procese de eficientizare sau de automatizare și să fim mult mai deschiși noilor tehnologii. (Raluca Peneș, HR Manager Smartree).
Ultimii doi ani ne-a arătat că nu putem face planuri pe termen lung și e mult mai eficient să ne adaptăm situațiilor pe care le întâlnim pe moment. Suntem într-o călătorie inedită. Candidații care se simt confortabili cu schimbarea și caută oportunități pentru a ține pasul cu ea sunt apreciați.
„E foarte important să poți să reacționezi la moment și să-ți transferi abilitățile pe care le ai dintr-un domeniu care nu mai merge (din motive independente de tine) către un domeniu conex sau chiar diferit.” Raluca Dumitra, Marketing Manager eJobs.
Mai mult de 36% din joburile din toate industriile cer abilități de rezolvare a problemelor. Nu te îngrijora! Asta nu înseamnă că angajatorii așteaptă să rezolvi problemele lumii, ci să ai flexibilitatea de a rezolva probleme într-un mediu în continuă schimbare. Să ai perspectivă și să te diferențiezi prin ceea ce faci.
Ai abilitatea de a gândi clar, dar și profund asupra unei probleme? În 2022 ar trebui să o evidențiezi în CV. Angajatorii apreciază candidații cu gândire logică, care analizează problemele și vin cu propuneri
Te aștepți ca o parte din joburi să dispară pentru că automatizarea se pricepe de minune să facă task-urile repetitive. Însă nu stă la fel de bine la capitolul creativitate. Poți investi în dezvoltarea acestei abilități pentru că, pe măsură ce nevoia de automatizare va fi mai mare, și nevoia de creativitate pentru a folosi datele oferite de noile tehnologii va fi mai mare.
Poate nu ești încă într-o poziție de coordonare, dar oricând poate apărea un proiect mic pe care să-l coordonezi. Și va fi nevoie să-ți faci o echipă care poate fi alături de tine sau la distanță. Cum gestionezi task-urile oamenilor astfel încât să nu fie copleșiți de volumul de muncă? Cum păstrezi motivația în echipă? Cum gestionezi emoțiile oamenilor care lcurează de la distanță? Interesul tău pentru a găsi și a pune în practică răspunsurile la aceste întrebări înseamnă și dobândirea unei abilități noi: managementul oamenilor.
Orice job ți-ai lua, nu ai cum să lucrezi singur, chiar dacă te-ai mutat cu laptopul pe o plajă exotică. Ca să ai viață bună cu echipa, este important să te coordonezi cu ceilalți. Și mai important de atât este să-ți înțelegi colegii și ei să te înțeleagă astfel încât să ajungeți la rezultatul dorit.
Știm că emoțiile îți dau mici palpitații chiar în momentele cheie, la un interviu sau la o prezentare. E important să știi cum să gestionezi propriile emoții înainte de a le gestiona pe ale celorlalți. Și da, inteligența emoțională este un skill important când ești liderul unei echipe și mai ales în contextul actual, când remote work a devenit noul normal.
Noii tăi colegi, roboții, de care poate te temi, nu au abilitatea de a judeca sau de a lua decizii. Poți avea un atu dacă dezvolți această abilitate, tot mai căutată de angajatori. Te vor aprecia dacă ai curajul de a lua decizii corecte și potrivite.
Să știi cum să vinzi gheață eschimoșilor nu este o glumă, ci o abilitate tot mai cerută de angajatori. Contează ca în negociere să ai obiective clare și să-ți prezinți ideile într-un mod cât mai atractiv.
Companiile de BPO, care oferă servicii de tip shared services pentru alte țări, au joburi care presupun cunoașterea unor limbi străine. Sunt joburi care nu necesită experiență, ci doar abilitatea de a comunica cu ușurință în una sau mai multe limbi străine. Cele mai mari oferte salariale sunt pentru limbile exotice. (Raluca Peneș, HR Manager Smartree)
Piața muncii se schimbă într-un ritm mai alert decât poate realizezi. Asta pentru că și tehnologia, dar și datele demografice se schimbă. Peste 7,1 milioane de joburi sunt prognozate să dispară în anii următori, majoritatea joburi white-color sau adminstrative, conform raportului The Future of Jobs, publicat de World Economic Forum. Vor fi schimbări radicale care poate nu se vor vedea anul acesta, dar cu siguranță le vei resimți în câțiva ani. Angajatorii vor căuta oameni cu anumite specializări. E important să știi care sunt acestea pentru că ele îți vor aduce și una dintre acele meserii bine platite:
Raportul The Future of Jobs arată că toate domeniile vor avea nevoie de analiști de date și cererea va fi tot mai mare. Explicația este simplă, angajatorii vor să dea sens informațiilor pe care le obțin din folosirea tool-urilor tehnologice.
Printre cele mai căutate vor fi: software developer și analist de securitate a informațiilor.
Cererea va fi tot mai mare pentru ingineri specializați în biochimie, nanotehnologie, robotică. Începând cu 2020, 2 milioane de joburi care cer cunoștințe de programare, matematică, arhitectură sau inginerie, vor fi create la nivel global, conform raportului The Future of Jobs, însă, în practică, este posibil ca această cifră să fi fost temperată de schimbările economice cauzate de pandemie.
Pe măsură ce tehnologiile continuă să revoluționeze tot mai multe domenii, este nevoie și de oameni specializați în vânzări care să explice ofertele companiilor unui public divers format din clienți, oameni de afaceri, autorități. De exemplu, oamenii citesc conținut mai mult pe mobil, iar o companie de digital media va fi interesată să angajeze oameni de vânzări care au cunoștințe de publicitate pe mobil.
Una dintre abilitățile care se menține în top, indiferent de schimbările din piața muncii, este creativitatea. Și explicația este simplă, o mulțime de joburi monotone vor fi automatizate, însă pentru a crea noi tehnologii avem nevoie de creativitate. Designerii care vor dezvolta aplicații, gadget-uri, mașini vor fi printre cei mai căutați candidați.
Schimbările din tehnologie, dar și incertitudinea economică vor duce la dispariția unor joburi, în timp ce altele vor apărea. Este nevoie de specialiști care să formeze angajații actuali, astfel încât aceștia să poată face față unor task-uri noi. Raportul The Future of Jobs arată că 65% dintre angajatori preferă să investească în formarea angajaților actuali. Specialiștii în resurse umane se vor ocupa de identificarea abilităților de care are nevoie compania și de îndrumarea colegilor spre anumite cursuri, specializări.
Noile tehnologii și implementarea lor cer și oameni familiarizați cu partea legală. De exemplu, companiile care dezvoltă mașini hibride sau mașini electrice angajează și oameni care înțeleg legile și care pot lucra cu autoritățile pentru a implementa tehnologiile.
Competențele digitale și soft devin actori tot mai importanți care modelează joburile viitorului și decid acele meserii bine platite. Contează să ții pasul cu tot ce este nou și să aduci continuu valoare CV-ului tău, prin abilități noi. Și să te diferențiezi, prin ceea ce faci. Abordarea aceasta te aduce mai aproape de unul dintre acele joburi bine remunerate și te ajută să te poziționezi ca un candidat dezirabil. Tu pentru ce job bine plătit ai vrea să ai anul acesta? Și mai ales, cum ai convinge angajatorul la interviu?
Salarii IT. Cât câștigi în România comparativ cu alte țări europene
Am 45de ani
Caut loc de muncă in domeniul Hotelier .cameristă .
Am lucrat in Italia,Londra
Cu experiență
Bună, Ana,
Aici locuri de munca camerista: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/?cauta=camerista
Dacă te putem ajuta și cu alte recomandări, te rugăm să ne scrii. O zi frumoasă!
Buna ziua, caut loc de muncă pe limba rusa la call center. Nu contează în ce oraș în România. Am cautat, nu am găsit joburi deschise pe limba această.
Mulțumesc
Bună, Gloria,
Este disponibil acest job în call center cu limba rusă: https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/агент-для-чата-служба-поддержки-клиентов/1371709
Mai poți găsi joburi cu limba rusă și în alte domenii: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/?cauta=rusa
Îmi da eroare. Nu găsesc
Hello,I am looking for production operator and engineering jobs in Romania. I have many years of experience in engineering field.thanks
Hi,
You can find here job openings for engineers: https://www.ejobs.ro/en/jobs/inginerie/sort-publish
Buna ziua , am 23 ani sunt din onesti(bacau) , doresc un loc de munca call center pe limba italiana sau asistenta medicala balneo.fizio.kineto.terapie si recuperare medicala multumesc
Bună, Maria,
Aici găsești locuri de muncă în call center, cu italiană și remote: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/remote/italiana
Caut de munca in domeniul Hotelier
Bună, Ana,
Găsești joburi în HoReCa aici: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/alimentatie–horeca/
în turism aici: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/turism–hotel-staff/
Dacă te putem ajuta și cu alte recomandări, te rugăm să ne scrii. O zi frumoasă!
Sărut mâna! Sunt tehnician maseur, reflexoterapie și presopunctura cu tehnici de bioenergetica! Îmi caut de ceva timp un loc de muncă în străinătate în domeniul îngrijirii medicale a persoanelor în vârstă/healthcare sau apropiat domeniului in care sunt pregătit! Va mulțumesc!
Bună, Andrei,
Aici sunt joburile în domeniul medical pentru străinătate: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/strainatate/medicina—sanatate/sort-publish
Poți suna și la 0219124 și colegii te vor îndruma spre anunțurile de joburi care ți se potrivesc:
Caut job Asistenta Project Manager in constructii,experienta 2 luni pe un post similar.
Bună, Alexandra,
Acestea sunt joburile de asistent manager: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/?cauta=Asistent%20Manager
Sunt din mai multe domenii.
Bună ziua, ma numesc Manea Anamary, și am 50 ani, am lucrat ca bona, ca îngrijitoare la grădiniță și de când cu pandemia am rămas fără servici, aș dori să lucrez într-un, nou domeniu , am absolvit școală profesionala cu calificare confecționer îmbrăcăminte, dar miar place sa lucrez și sa ma calific și în alt domeniu, va mulțumesc anticipat, nr tel 0756156316
Bună. Anamary,
Îți recomandăm să suni la 021 9124 și colegii te vor îndruma spre locurile de muncă care ți se potrivesc.
Bună să-ți fie inima! 🙂 Îmi îngădui și eu o întrebare. În domeniul artistic / muzical există ” piață ” în România, mai exact, există oferte pentru artiști soliști vocali, entertainers, tribute artists etcetera? Dacă da, unde se publică astfel de oferte? Sincere mulțumiri!
Bună, Cyprian,
Poți urmări aici joburile care apar în industria artei/entertainment-ului: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/arta—entertainment/
Te poți abona la alerta zilnică de joburi, pentru a afla ce joburi noi apar pe domeniul tău de activitate. Iată cum poți face asta:
În partea dreaptă a CV-ului trebuie să bifezi Criteriile jobului dorit: Nivel cariera/Nivel studii/Tip job/Orase de lucru/Departamente/Industrii/Salariu net lunar. Bifarea acestor criterii este esențială pentru ca noi să putem sorta joburile pentru tine
Intră apoi în Setări cont – opțiune aflată sub poza ta de profil (din partea dreaptă sus). În fereastra deschisă, de pe coloana din stânga, alege Setări alerte e-mail ⤏ Frecvența alertei ⤏ Zilnic
De asemenea, poți suna la 021.9124 (tarif normal) și consilierii eJobs.ro te îndruma spre cele mai noi joburi din arta/entertainment.
Bună am 16 ani pot sa castig ceva bănuți prin muncă?
Bună, Adrian,
În ce domeniu și în ce oraș cauți un loc de muncă?
Dacă ai nevoie de ghidare în identificarea acelor locuri de muncă care ți se potrivesc, te sfătuim să suni la 021.9124 și consilierii eJobs.ro te vor ajuta.
Buna ziua!
Sunt licentiata in Relatii Internationale si Studii Europene, UBB Cluj Napoca, plus un master pe dezvoltare regionala, caut un job potrivit in Cluj- Napoca. Multumesc!
Bună, Dorli,
Poți suna la 021.9124 și consilierii eJobs te vor ajuta să găsești acele anunțuri de joburi care ți se potrivesc.
Buna ziua,sunt o femeie in varsta de 25 cu o familie si 12 clase de profesionala in turism si alimentatie publica,caut un loc de munca mai bun si am nevoie de cateva sfaturi.Ce studii mai sunt recomandate,unde sau ce pot gasii un job in care imi da ocazia sa cresc pe plan profesional si sa urc? Nu stiu ce sa caut,nu stiu unde sa incep prin a ma documenta,sunt extrem de pierduta.
Bună,
Poți vedea în acest articol că angajatorii caută oameni în call center, customer support, IT, vânzări, dar și cunoscători de limba germană, franceză: https://cariera.ejobs.ro/cuvinte-cheie-folosite-de-recrutori/
Poți suna la 021 9124 și colegii te vor îndruma spre acele anunțuri de joburi care se potrivesc intereselor tale.
Buna ziua sunt interesat sa lucrez pe post de salvamar momentan fac curs sunt din Constanta
Bună, Andrei,
Poți aplica aici: https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/personal-hotelier-sezon-2021/1393611
Atenție, acest anunț expiră în 2 zile.
https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/instructor-fitness-complex-hotelier-5/1399429 – pentru care se cere diplomă de salvamar
Buna ziua,
Ce job-uri imi puteti recomanda in domeniul Protectia mediului / Ecologie / Controlul si expertiza calitatii mediului ?
Multumesc,
O zi placuta!
Bună, Iuliana,
Acestea sunt joburile disponibile în Protecția Mediului: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/protectia-mediului/
Poți suna și la 021 9124 și consilierii eJobs.ro te pot îndruma spre joburile care ți se potrivesc.
Bună ziua! Îți trebuie un curs sau facultate ca Programator?
Bună, Ana Maria,
Poți face un curs care să te ajute să te specializezi. Se bazează mai mult pe practică și asta de va ajuta :).
Bună ziua,sunt farmacist cu experienta de 5ani și manager de farmacie de 12 ani.Caut loc de munca în București,ce tine de domeniul farma/medical sau un alt domeniu bine plătit.Ma puteți ajuta,cu îndrumări?Mulțumesc!
Bună, Andra,
Aici vei găsi joburi în industria farma, București: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/bucuresti/farma/sort-publish
Poți suna și la 021 9124 și colegii te vor îndruma și spre alte opțiuni, în funcție de interesele și de experiența ta.
Buna ziua ,
Am terminat matematica si economie in Romania .Deasemei tehnic ortoped in Spania.Doresc sa ma intorc in Romania .Ce joburi imi recomandati tinand cont ca am deja 47 de ani ?
Bună, Monica,
Te sfătuim să suni la 021 9124 și consilierii eJobs.ro te vor îndruma spre acele joburi care ți se potrivesc.
Bună, caut loc de munca ca ajutor de bucatar în Timișoara, program de 8 ore pe zi de luni pana vineri, am cautat și nu găsesc!
Bună, Angel,
Găsești aici locuri de muncă în Alimentație/HoReCA – Timișoara: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/alimentatie–horeca/timisoara
Buna ziua,
Caut loc de munca ca translator germana-romana, romana-germana, de acasa, cu contract de munca de 4 h/zi. Operator relatii clienti, de acasa 4 h/zi, romana, italiana, germana. Economista, de acasa, 4 h/zi. Producatoare articole hand-made, de acasa, 4 h/zi. Orice alt serviciu cu contract de munca de 4 h/zi, de acasa.
Cu stima,
Ioana
Bună, Ioana,
Cel mai bine este să suni la numărul 021 9124 și colegii te pot îndruma spre joburile care ți se potrivesc.
Poți studia ofertele și aici. Există aceste opțiuni pentru germana, program part-time: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/part-time/?cauta=germana
Joburi part-time: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/remote/part-time/
Buna ce joburi puteti recomanda in legatura cu informatica
Bună, Nicoleta,
Vrem să știm ce te interesează: IT Hardware sau IT Software?
Buna ! Caut loc de munca in fitness! Experienta 7 ani ! Multumesc
Bună, Andrei,
Am selectat câteva joburi în domeniul sănătate și wellness, care considerăm că ți se potrivesc:
https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/antrenor-x-body/1673886
https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/personal-trainer/1671732
Aici poți vedea toate joburile din domeniul sănătate și wellness: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/sport-wellness
Poți suna și la 021 9124 și colegii te vor ghida spre joburile care ți se potrivesc.
buna .. am deja un loc de munca sunt angajat dar lucrez de acasa si vreau sa fac si altceva pe langa acest job am carnet cat B masini de deplasare (in caz ca e nevoie) pe langa asta am si o firma pe numele meu(un mic magazin de piese de auto) care tot eu ma ocup de el si pe langa astea mai vreau ceva in plus ma poate ajuta cineva ??
Bună, Alex! Iată toate anunțurile de pe eJobs.ro dedicate șoferilor: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/?cauta=sofer! S-ar putea să găsești ceva potrivit pentru tine. Mult succes!
Buna ziua! Daca urmez cursul de inspecor resurse umane (cursul dureaza cam doua saptamani), credeti ca dupa ce termin acest curs, sunt sanse sa imi gasesc un loc de munca bine platit ca inspector de resurse umane, avand in vedere ca nu am experienta in acest domeniu, si nici nu am terminat facultatea de psihologie?
Bună, Alexandru,
Îți putem oferi o selecție de joburi în resurse umane pentru care nu se cere experiență: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/resurse-umane-psihologie/no-experience/
Nu putem garanta un anumit salariu, acesta depinde de mai mulți factori, printre care mărimea companiei, bugetul acesteia, abilitățile pe care le arăți la interviu, abilitățile de negociere.
Buna,
Ma intereseaza un job part time in domeniul achizitiilor sau in domeniul arhivelor.
Multumesc.
Bună, Marius,
Aici găsești joburi part-time în domeniul achizițiilor: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/achizitii/part-time/
Bună!
Am fost profesoara de engleza titulara în tara, asistent medical geriatric calificat în Germania. Vreau sa lucrez în România. Am 40 de ani. Ce as putea găsi? Am și un master în Management organizational și resurse umane. Nu am profesat în domeniu. As vrea sa lucrez în domeniul resurse umane. Sa fac o specializare. Ce cursuri, calificări îmi recomandati? Exista cursuri serioase în România?
Va mulțumesc!
Bună, Mirela,
Îți recomandăm Academia de Employer Branding a eJobs: https://employerbrandingacademy.ejobs.ro/ – sunt cursurile pe care le organizăm în parteneriat cu Universum, cea mai mare companie de employer branding la nivel global.
Mulțumesc! Voi încerca.
Salut! Am aproape 30 de ani si incerc sa gasesc ceva ce mi se potriveste din pacate jobul meu actual nu este ceva de viitor si doresc sa am un job stabil si de viitor ,ma puteti ajuta cu ceva sugestii sunt dechis in a face ceva cursuri/training pentru joburile sugerate,multumesc anticipat pentru ajutor.
Bună, Bogdan,
Poți încerca formarea în testarea sau programator Javascript, prin Cursurile în IT organizate de eJobs.
Detalii aici: https://cursuri-it.ejobs.ro/intrebari-frecvente/
Acestea sunt condițiile pentru înscriere:
La cursurile noastre de IT se poate înscrie orice persoană care bifează următoarele puncte:
Are domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București)
Are o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
Este angajată, cu contract de muncă, PFA sau ÎI
A absolvit cel puțin 8 clase
Te poți înscrie aici, dând click pe Detalii curs: https://cursuri-it.ejobs.ro/cursuri/
buna ziua, ma numesc Ana maria
am 19 ani si caut 2 locuri de munca, unul pentru mine si pentru viitorul meu sot.
eu as dori sa lucrez ca asistenta veterinara intr-un adapost ( am diploma dar problema este ca am uitat tot ce am invatat , au trecut mult timp de cand numai lucrez ca asistenta veterinara dar partea buna este ca invat rapid) , sau orice alt loc de munca bine platit. si pentru iubitul meu , un call ceter in limba engleza si romana.
suntem din bucuresti in sec 3, ma puteti ajuta va rog?
Bună, Ana Maria,
Aici sunt joburile pentru asistent veterinar: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/bucuresti/?cauta=asistent%20veterinar
Joburi call center: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/bucuresti/call-center—bpo/?cauta=english
Poți suna și la 021 9124 și colegii te vor îndruma spre anunțurile de joburi care vi se potrivesc.
Buna ziua. In domeniul psihopedagogiei speciale ce locuri de munca ar fi?
Bună, Delia,
Este disponibil acest job: https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/psihopedagog/1423979
Poți suna la 021 9124 și colegii te vor ghida spre joburile care ți se potrivesc.
Asistent medical fizioterapie debutant caut angajare ,am 51 de ani.Sunt dispusă să fac și voluntariat. Telefon 0729071948;
Bună, Silvia,
Aici găsești joburi în fizioterapie: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/fizioterapie
Poți suna la 021 9124 și colegii te vor îndruma spre joburile care ți se potrivesc.
Buna ziua,
As dori sa ma sprijiniti in crearea unui cv pentru inginer auto, Bucuresti.
Multumesc anticipat!
Bună, Șerban,
Îți recomandăm să suni la 021 9124 și colegii îți vor oferi îndrumarea necesară.
Buna ! am avsolvit Usamv Bucuresti(2019)-biotehnologii in protectia mediului si industrie alimentara,fara experienta ,am depus multe cv uri ,locuri de munca in acest domeniu in Constanta nu gasesc,toate sunt ocupate.Nici voluntariat nu am gasit.Ma puteti indruma in acest sens?Multumesc!
Bună, Alex.
Îți recomandăm să suni la 021 9124 și colegii te vor ghida spre anunțurile de joburi care ți se potrivesc.
Buna ziua !
Ma numesc Alina si am 17 ani .
As vrea sa invat la o Facultate sau Universitate din Romania , dar nu stiu ce profesie sa invat sau care mar reprezenta .
Aveti ceva ideii de profesii sau sa-mi recomandati ceva Facultati ori Universitati din Romania ?
As vrea ca dupa studii sa am un venit destul pentru a ma intretine cu chiria , imbracaminte tot de ce are nevoie un adolescent.
Bună, Alina,
Gândește-te la ceea ce-ți place să faci și îți va fi mai ușor să alegi facultatea. Dacă ne dai câteva indicii, te putem ajuta. În perioada următoare, vom pregăti un articol pe cariera.ejobs.ro cu toate universitățile din România și cu oferta lor educațională. Vei putea să te informezi de acolo.
caut loc de munca mecanic utilaje vechime in munca de 30ani pe platforma siderurgica a combinatului galati pentru soțul meu
Bună, Paulina,
Aici găsești joburile de mecanic disponibile în Galați: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/galati/mecanic/
Eu doresc să lucrez de acasă ceva legat de cifre, calcule, analize și interpretări date, introducere date în calculator. De exemplu, în prezent mă ocup de un ,,proiect”, de una singură/pe cont propriu ce constă în găsirea numerelor prime/identificarea acestora (scrise pe foi și calculate mental). Dacă știți vreun job/proiect în acest domeniu al numerelor. Mulțam, Amalia.
Bună, Amalia,
Aici găsești joburi care implică introducerea datelor: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/introducere-date
Poți suna la 021 9124 și colegii te vor ghida spre locurile de muncă care te interesează și ți se potrivesc.