• 5 Aug. 2021
  • 3 min

Cum să-ți faci mai lină revenirea la birou după vacanta de vara

Cum să-ți faci mai lină revenirea la birou după vacanta de vara

Cu doar o zi sau două în urmă erai în vacanta de vara înotând, făcând snorkeling și plajă într-un peisaj de vis, peisaj ce semăna cu wallpaper-ul unui desktop. Iar acum, îți deschizi calculatorul de muncă și vezi o mulțime de e-mail-uri necitite și un Google Calendar deja ocupat cu o mulțime de ședințe.

Revenirea după vacanta de vara este adeseori stresantă. Reîntoarcerea la fluxul de activități profesionale și programul încărcat reprezintă o provocare. Uneori, chiar te poate face să regreți că ai plecat într-o vacanta de vara. Dar nu ar trebui să fie așa.

Cu puțină pregătire și planificare, îți poți asigura o tranziție lină înapoi în viața profesională. Iată câteva sfaturi care-ți vor face viața un pic mai ușoară la întoarcerea din vacanță.

 

Caută să te apuci de lucru cât mai de dimineață după vacanta de vara

Dacă ai o oră flexibilă de începere a programului de lucru încearcă să fii printre primii care încep munca imediat după vacanta de vara. Astfel vei profita de liniștea care încă domnește la birou sau acasă dacă te numeri printre cei care lucrează remote. În plus, în prima parte a zilei mintea este mai odihnită și-ți va veni ceva mai ușor să faci față cascadei de mesaje venite în timp ce tu te relaxai în vacanta de vara.

 

Rezolvă câte o sarcină pe rând

Este posibil să simți dorința de a lucra la trei lucruri diferite în același timp, pentru a ajunge la zi cu sarcinile. Dar aceasta nu este cea mai eficientă abordare. Riști să comiți greșeli și să te stresezi suplimentar. Plus că tocmai te-ai întors dintr-o vacanță relaxantă; de ce să te stresezi dacă poți evita asta? Pentru a te putea concentra pe deplin la ceea ce faci lucrează la câte o singură sarcină.

 

Nu-ți citi e-mail-urile în ordine cronologică

În loc să parcurgi e-mail-urile după dată, sortează-le după subiect sau expeditor. Această strategie îți va permite să-ți dai seama ce s-a întâmplat mai exact și nu când s-a întâmplat. Plus că multe dintre problemele semnalate în e-mail-uri pot fi deja rezolvate. Fă-ți timp să citești tot schimbul de e-mail-uri pe un anumit subiect înainte de a răspunde. Astfel îți va fi mai ușor să ștergi e-mail-urile care nu mai sunt relevante.

 

Stabilește niște priorități rezonabile

E imposibil să faci o recapitulare completă a 5 zile de muncă sau chiar 10 într-o singură zi. Așa că ar trebui să-ți faci o listă de priorități și, după cum menționam și la punctul 2, să le iei rând pe rând. În acest fel, atunci când colegii tăi te întreabă când te apuci de task-ul X să fii deja pregătit cu un răspuns. Și ține minte: dacă nu-ți setezi tu prioritățile, altcineva o va face.

 

Schimbă un pic lucrurile

Rutina este familiară, sigură și reconfortantă, dar uneori este și plictisitoare la fel ca spălatul vaselor. S-ar putea să fi existat o dată motive întemeiate pentru care făceai lucrurile într-un anumit mod (traseul pe care îl urmai până la serviciu, locul în care îți luai prânzul, oamenii cu care vorbeai în birou, chiar și modul în care te pregăteai dimineața pentru job), dar asta nu înseamnă că trebuie să rămână mereu așa.

Cum poți schimba lucrurile? Alege un traseu nou spre job, ascultă un audiobook în loc de radio, setează alarma cu 15 minute mai devreme pentru stretching sau meditație, vorbește cu un coleg în loc să trimiți un e-mail sau caută o nouă modalitate de a-ți gestiona lista de sarcini. Schimbarea lucrurilor este modul în care-ți revigorezi mindset-ul în legătură cu anumite activități.

 

Integrează și activități care-ți fac plăcere

Să recunoaștem, prima zi de întoarcere la birou după vacanta de vara nu este întotdeauna o experiență plăcută. Probabil că vei fi foarte ocupat și poate chiar stresat. Și tocmai de aceea e important să faci și lucruri care-ți fac plăcere atunci când revii. Aranjează o întâlnire cu un coleg pentru prânz, ia-ți o cafea în locul tău preferat sau planifică o cină după muncă cu niște prieteni. Orice activitate care-ți va facilita tranziția merită testată.

Ți-a plăcut acest articol despre strategia care face întoarcerea la job după vacanta de vara mai ușoară? Citește și:

Penny lansează Programul Internațional de Management Trainee

Zile libere în 2021, de sărbători și pentru vaccinare

8 cărți recomandate de Bill Gates și Barack Obama pentru vara aceasta

A fost util articolul? 1

Leave a Reply