• 2 Dec. 2021
  • 2 min

Cum îți poți sabota angajarea pe poziția mult dorită

Social Media
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Absolventă de Relații Economice Internaționale (A.S.E. Bu... Arată mai mult

Cu toate că rețelele de socializare au fost lansate inițial cu scopul de a permite fiecăruia dintre noi să fim oricine și să ne spunem opiniile, mediul online de astăzi a devenit mult mai puțin permisiv, iar imaginea pe care o construim pe conturile noastre personale ne poate afecta traseul profesional, indiferent de domeniul în care dorim să ne angajăm. 

În prezent, ne putem exprima atât dorințele și pasiunile, cât și lucrurile care ne displac în mediul online, iar cuvintele noastre sunt mult mai vizibile decât dacă le-am exprima într-o discuție cu una sau chiar mai multe persoane. Ne putem plânge prietenilor, spre exemplu, când ne afectează ceva la job, dar aceeași reacție exprimată online ne poate dăuna grav. Șansele ca șeful nostru să ne audă vorbind liber cu prietenii sunt mai mici comparativ cu șansele ca șeful nostru să ne citească statusul negativ de pe o platformă de socializare. În acest context, recrutorii au învățat că e mai bine să știe în avans ce fel de candidat invită la interviu, iar cel mai ușor mod de a afla este să îl urmărească pe rețelele sociale.

 

Iată la ce se uită recrutorii când verifică profilul tău de social media!

Posibilul conținut compromițător

Dacă aplici pentru un post în finanțe, sales sau IT, spre exemplu, ținuta și comportamentul tău sunt esențiale. Poți veni îmbrăcat impecabil la interviu, dar dacă pe rețelele sociale ai poze compromițătoare, recrutorii se vor gândi cum ar putea influența această imagine compania, colegii și chiar clienții. Înainte de a aplica la un nou job, e indicat să îți revizuiești albumele foto și check-in-urile prin baruri ca să eviți orice posibilă neînțelegere din acest punct de vedere.

 

Legătura cu vechii angajatori

Unul din motivele pentru care cei din HR verifică rețelele sociale este să se asigure că nu ai mințit în CV. Desigur, nu toate persoanele își adaugă joburile pe platformele de socializare, așa că acest lucru nu e întotdeauna reprezintă un factor esențial. Totuși, nu strică să confirmi pozițiile tale anterioare în companiile pentru care ai lucrat, în caz că nu ai făcut-o deja.

 

Personalitatea ta

Nu poți să cunoști un om dintr-o singură discuție, iar uneori imaginea acestuia pe social media poate fi mai revelatoare decât un al doilea interviu, spre exemplu. Dacă ești o fire tristă, pesimistă sau agresivă, recrutorii s-ar putea să nu îți facă o ofertă de teamă să nu afectezi starea echipei cu care vei lucra. Iar dacă ai reacții negative dese în mediul online, angajatorii s-ar putea să se gândească că o astfel de atitudine va afecta compania și bunul mers al lucrurilor în departamentul la care ai aplicat. Oricât ți-ai dori să nu conteze felul în care ești în viața personală cu felul în care ești la job, recrutorii au devenit vigilenți și în această privință.

Așadar, înainte de a aplica pentru un job în IT, revizuiește-ți imaginea pe rețelele de social media. Șterge pozele compromițătoare și statusurile negative și construiește-ți profilul de în concordanță cu CV-ul tău. Apoi intră pe www.ejobs.ro și găsește joburile în IT care ți se potrivesc!

Dacă nu ai experiență în domeniu, dar vrei să demarezi o carieră în industria IT, atunci înscrie-te la cursurile gratuite în IT, organizate de eJobs România, printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Ce trebuie să știi despre ele: 

  • Cursurile sunt 100% gratuite, finanțate prin fonduri europene
  • Au loc de luni până vineri, între orele 17:00 / 17:30 și 20:00 / 20:30 (ora de începere se stabilește la prima oră de curs)
  • Te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT
  • Se întâmplă 100% online
  • Te învață o abilitate practică, căutată pe piața muncii

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SILVIU PETRESCU

silviu.petrescu@ejobsgroup.ro

0729.729.843

 

Ți-a plăcut articolul despre cum profilul de social media îți poate afecta traseul profesional? Citește și:

Cauți job de inginer? Iată ce întrebări poți primi și ce salariu câștigi

Tehnici de negociere a salariului. Cum să negociezi ca un CEO

Metode de avansare în carieră care chiar funcționează

A fost util articolul? 3
cursuri ITgreseli în social mediasocial media

Leave a Reply