• 25 Nov. 2019
  • 8 min

Salarii IT. Cât câștigi în România comparativ cu alte țări europene

salarii it

IT-ul este în topul domeniilor cu cele mai mari salarii în România arată datelor Salario, comparatorul salarial lansat de eJobs. Cu toate acestea, salariile pentru cei începători nu sunt cele mai mari din Europa Centrală și de Est, iar pentru nivel middle sau senior situația în România diferă chiar și între orașele mari. Află unde sunt cele mai mari salarii IT din țară, dar și din străinătate!

Cele mai mari salarii IT din Europa Centrală și de Est primesc specialiștii din Estonia, a căror medie salarială netă este de 1.567 de euro pe lună. Sunt urmați de cei Slovenia, cu 1.341 de euro lunar, cei din Cehia, cu 1.289 de euro și cei din Slovacia, care câștigă, în medie, 1.159 de euro. Când vine vorba de salarii IT în România, salariul mediu net pentru începători este de 800 euro, mai mic chiar cu aproape 50% față de cel mediu net în Estonia.

Salarii IT Romania, mai mici decât în Bulgaria

Salariul mediu net în IT din România pentru începători este la similar cu cel din Serbia, unde specialiștii în tehnologie câștigă 815 euro și cu aproximativ 20% mai mic decât în Croația unde IT-știi câștigă 990 euro. 

Interesant este faptul că și Bulgaria ne depășește sensibil, cu un salariu mediu net de 1.027 de euro pentru industria IT, în condițiile în care, în general, aceasta era una dintre puținele țări cu salarii mai mici decât ale noastre”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs. La un nivel foarte apropiat se află Ungaria, cu o medie netă raportată de 1.010 euro, pe lună.

Cu toate acestea, salariile în IT din România atrag tot mai mulți candidați. Diferența o face orașul unde lucrezi, tehnologia, experiența în domeniu și posibilitatea de a lucra remote pentru alte țări din Europa.

 

 

Există o tendință de echilibrare a salariilor/ veniturilor IT în Europa, pentru că din ce în ce mai multe companii își permit să lucreze remote și atunci nu prea mai contează unde au sediul, ci “deliverables”, cum spun programatorii. Diferențele salariale sunt mai mult la nivel de percepție personală, declară Marius Lumpan, managing partner la Tech Recruitment.

 

salarii IT Romania

Salarii programatori România

În topul celor mai mari salarii pe domenii, realizat de eJobs pentru 2018, IT-ul este pe primul loc, salariul mediu net fiind de 5.731 lei.

Salariul și beneficiile sunt principalele motive pentru care acest domeniu a intrat, în ultimii doi ani pe primele locuri în topul celor care strâng, de la lună la lună, cel mai mare număr de aplicări din partea candidaților. Astfel, în prima jumătate a anului, pe eJobs.ro au fost înregistrate peste 500.000 de aplicări pentru joburile din IT. În acest moment, peste 1.300 de locuri de muncă în IT sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

IT-ul este, fără îndoială, unul dintre cele mai fierbinți domenii ale ultimilor ani. Nu doar din perspectiva numărului tot mai mare de opțiuni pe care le au candidații, ci și datorită faptului că IT-iștii au devenit și cel mai bine plătiți angajați din România, depășind domenii care în mod tradițional erau recunoscute pentru salariile mari pe care le ofereau. Mă refer aici la banking, avocatură sau servicii financiare. Cu un salariu mediu net de 805 euro pe lună (pentru începători), IT-iștii români câștigă mai puțin decât colegii lor din alte țări din regiune, diferențele fiind, în unele cazuri de la simplu la dublu, cum este cazul Estoniei, spre exemplu, unde salariul mediu net al unui IT-ist este de 1.567 de euro”, adaugă Bogdan Badea.

 

salarii IT Bucuresti

Salarii IT Bucuresti

Salariul depinde de companie, de mărimea acesteia ca număr de angajați. În București, de exemplu, într-o firmă de mărime medie (peste 50 de angajați), un programator junior se poate aștepta la un salariu de 800 euro net pe lună, spune Adrian Pungă, CTO eJobs. Iar într-o companie mare salariul pentru un programator junior este chiar la 1.000 euro. Salariul în IT crește destul de repede pentru că și tehnologia evoluează repede. Cei care sunt dispuși să învețe și să devină membri importanți ai echipei pot ajunge în maximum 5 ani la 1.500 de euro.


Criteriile de recrutare ale angajatorilor sunt: experiența vs așteptările financiare, motivația personală, flexibilitatea etc. Totuși, pentru că de ceva ani discutăm de o piață a angajatului și nu a angajatorului, mai degrabă criteriile sunt ale candidaților, decât ale noastre, spune Marius Lumpan, managing partner la Tech Recruitment.

 

 

Salarii IT Bucuresti pe limbaj de programare:

Salarii IT Bucuresti: QA Analyst
Poți începe cariera în programare cu un job de QA Analyst. Te califici dacă înțelegi bine site-urile, aplicațiile mobile și știi să folosești tool-uri de testare. Angajatorii apreciază gândirea out of the box – să gândești scenarii de tipul: Ce ar fi dacă… și să te pui în locul clienților, precum și abilitatea ta de a învăța repede și de a te adapta. 

Junior QA Analyst
– Sub un an experiență: 2.519 RON
– 1-2 ani experiență: 3.889 RON

Middle QA Analyst (3-5 ani) – 4.524 RON

Senior QA Analyst
– 6-10 ani experiență- 5.915 RON
– peste 10 ani experiență – 7.119 RON

 

Salarii IT Bucuresti: PHP Developer
Te califici pentru un job de PHP Developer dacă ai cunoștințe de PHP și SQL (MySQL, PostgreSQL sau SQL Server), înțelegi framework-urile (Zend Framework, Symfony 2/3, Phalcon) și ai cunoștințe de bază de front-end (HTML, CSS, JavaScript). Abilitățile soft sunt și ele foarte apreciate. Contează pasiunea pentru codare, responsabilitatea, entuziasmul și dorința de a te dezvolta profesional.

Junior PHP Developer
Sub un an experiență – 3.029 RON
– 1-2 ani experiență – 4.411 RON


Middle PHP Developer (3-5 ani) – 6.117 RON

Senior PHP Developer
– 6-10 ani experiență – 7.394 RON
– peste 10 ani experiență – 9.231 RON

 

Salarii IT Bucuresti: .NET Developer

Ai șanse să ajungi pe lista scurtă a angajatorilor dacă, pe lângă cunoștințele .NET,  ai și cunoștințe OOP și SQL. Este important să știi și HTML, CSS, JavaScript (React și/sau Angular sunt un plus). Și abilitățile soft cântăresc mult: atitudinea pozitivă, entuziasmul pentru a învăța tehnologii noi și adaptarea la schimbare sunt apreciate de angajatori.

Junior .NET Developer

– Sub un an experiență – 4.344RON
– 1-2 ani experiență – 5.767 RON

Middle .NET Developer (3-5 ani) – 7.594 RON

Senior .NET Developer
– 6-10 ani experiență – 10.181 RON
– peste 10 ani experiență – 11.132 RON

Și totuși, ce limbaje de programare se caută?

„De câțiva ani s-a depășit preconcepția de tip: limbajul X de programare nu este potrivit pentru aplicații de tip Y”, spune Marius Lumpan de la Tech Recruitment. „Se consideră, de exemplu, că PHP/MySQL este o variantă doar pentru web si aplicații „mici”, ceea ce în esență nu este valid”, adaugă Marius. Totuși, datorită acestei segmentări din anii trecuți, piața a rămas cu câteva șabloane: „De pildă noi avem cele mai multe cereri din zona de Java/ Oracle, pentru că marea majoritate a clienților noștri sunt dezvoltatori de aplicații complexe de tip ERP. Este vorba în multe situații de sisteme la care se lucrează de ani de zile. Nu poți schimba limbajul de programare peste noapte când vorbim de aplicații complexe, care integrează toate fluxurile unei companii mari sau ale unor instituții publice”, este de părere managerul Tech Recruitment.

Există o presiune foarte mare pe Java/Oracle, .net și în general tehnologiile Microsoft sunt la fel de căutate. De asemenea, la Java se mai adaugă și „ramura” de aplicații pentru device-uri mobile android. Javascript – să zicem un limbaj mai degrabă dedicat interfețelor (front-end) este, de asemenea, într-o continuă creștere.  Surpriza pentru piața românească este Python, un limbaj destul de nepopular în Romania în anii trecuți, dar care a devenit foarte „la modă” în întreaga lume, fiind folosit în AI, educație, cercetare – în general un limbaj foarte versatil. Deci procentual creșterea de interes cea mai mare este pentru Python și ea va continua să crească în viitor. Este unul dintre motivele pentru care și noi am inceput un proiect nou, in care oferim cursuri de dezvoltare Python cu certificare internațională, încercand să acoperim cererea crescândă a pieței pentru această calificare. (Marius Lumpan)

Salarii IT Bucuresti: Java Developer

Ai nevoie de cunoștințe Java și framework-uri (Spring, Eclipselink, Hibernate), o bună înțelegere a acestor limbaje de programare: GIT, SVN, Angular JS, JavaScript, ORM, REST, SOAP, abilitatea de a folosi baze de date MySQL, Oracle, SQL Server, Postresql, precum și abilități de folosire a Linuxului.

Junior Java Developer

– Sub un an experiență – 4.273 RON
– 1-2 ani experiență – 5.617 RON

Middle Java Developer (3-5 ani)8.495 RON

Senior Java Developer
– 6-10 ani experiență – 10.388 RON
– peste 10 ani experiență – 11.343 RON

 

Salarii IT Bucuresti: Python Developer


Iată cele mai importante cerințe ale angajatorilor: să știi bine să lucrezi în PHP, Python, SQL databases; să ai experiență în lucrul cu framework-uri precum Symfony, Django, CherryPy, Flask, dar și experiență în Ubuntu, CentOs, REST API’s.

 

Junior Python Developer
– Sub un an experiență – 3.870 RON
– 1-2 ani experiență – 4.796 RON

 

Middle Python Developer (3-5 ani)9.788 RON


Senior Python Developer
(6-10 ani experiență)- 11.502 RON

 

Salarii IT Bucuresti: JavaScript Developer
Pentru jobul de jobul de JavaScript Developer, angajatorii apreciază cunoștințele de JavaScript (Vue.js / React.js), HTML5 și CSS3, precum și abilitatea de a lucra în Adobe PhotoShop. Contează să înțelegi și designul arhitectural pentru aplicațiile de programare (REST APIs). 

Junior JavaScript Developer
Sub un an experiență: 3.483 RON
– 1-2 ani experiență: 5.065 RON

Middle JavaScript Developer (3-5 ani) 7.109 RON

Senior JavaScript Developer (6-10 ani) – 8.369 RON

 

Salariu front end developer

De exemplu, un frontend developer într-un start-up este ofertat cu 2.100 euro, iar cerințele sunt: abilitatea de a dezvolta aplicații frontend, abilități excelente de a lucra în echipă, minimum un an de experiență ca frontend developer în user experience frameworks. Pentru a te califica, sunt importante cunoștințele HTML, JavaScript, CSS3, ReactJS, Redux, Redux-Saga, Code reviews (PR’s) și Git.

Salarii IT București: Un Manager IT câștigă 12.020 RON

Printre responsabilitățile sale se numără: organizarea și îndrumarea echipei de programatori; coordonarea proiectelor IT, elaborarea și implementarea strategiei IT; evaluarea pieței de produse hard, soft, comunicații și aplicarea de soluții adecvate; asigurarea cadrului tehnic necesar proceselor de securizare a datelor, de back-up și arhivare aferent aplicațiilor IT.

cursuri programare Bucuresti

Salarii IT Cluj

Deși salariile din București sunt cu 3% mai mari față de media generală a pieței, nu sunt cele mai mari din țară potrivit unui studiu salarial din 2019 realizat de compania Mercer Marsh Benefits, pe un eșantion de 100.000 de angajați din 360 de companii care activează în 12 industrii. În Cluj, companiile din IT oferă salarii cu 7% peste media pieţei spre deosebire de Bucureşti unde sunt cu 3% mai mari decât media pieţei. Acesta este și un moment istoric: pentru prima dată salariile bucureştenilor care muncesc în mediul privat sunt depăşite de salariile oferite de companiile private dintr-un alt oraş.

 

Salarii IT Cluj: QA Analyst

Junior QA Analyst

– Sub un an experiență: 2.484 RON
– 1-2 ani experiență: 3.539 RON

Middle QA Analyst (3-5 ani) –  5.132 RON

Senior QA Analyst (6-10 ani) – 5.856 RON

 

Salarii IT Cluj: PHP Developer

Middle PHP Developer (3-5 ani) – 7.225 RON

Senior PHP Developer  (6-10 ani experiență)- 9.345 RON

 

Salarii IT Cluj: .NET Developer

Junior .NET Developer
– Sub un an experiență: 3.409 RON
– 1-2 ani experiență: 4.671 RON

Middle .NET Developer (3-5 ani) – 7.408 RON

Senior .NET Developer (6-10 ani) – 10.259 RON

 

Salarii IT Cluj: Java Developer

Junior Java Developer

– Sub un an experiență: 3.781 RON
– 1-2 ani experiență: 5. 217 RON

Middle Java Developer (3-5 ani) – 7.988 RON

Senior Java Developer

– 6-10 ani – 10.420 RON
– Peste 10 ani – 10.995 RON

 

Salarii IT Cluj: Python Developer

Junior Python Developer (1-2 ani experiență) – 5.437 RON

Middle Python Developer (3-5 ani) 6.366 RON

 

Salarii IT Cluj: JavaScript Developer

Junior JavaScript Developer
– Sub un an experiență: 3.138 RON
– 1-2 ani experiență: 3.936 RON

Middle JavaScript Developer (3-5 ani) – 7.337RON

Senior JavaScript Developer (6-10 ani) – 9.697 RON

Salarii IT Cluj: Manager IT – 12.000 RON


Diferențe la salarii IT între București și Cluj
Vedem diferențe salariale între Cluj și București. De exemplu, un Senior JavaScript Developer (6-10 ani experiență) câștigă în București  8.369 RON, iar în Cluj – 9.697 RON.

Cum explicăm aceste diferențe? Reprezentanții Mercer consideră că Bucureștiul a absorbit deja cât mai mulți investitori străini și acum investitorii caută noi orașe: Bucureștiul a fost depășit. Dacă anul trecut a fost cel mai bun oraș din punct de vedere al salariilor, anul acesta putem observa că a fost depășit de Cluj-Napoca. În Cluj-Napoca sunt multe companii IT, companii cu servicii externalizate, companii care se dezvoltă și care au dus la această creștere” spune Gabriela Nechita, talent information solution leader la Mercer Marsh Benefits.

Marius Lumpan de la Tech Recruitment are o altă explicație:

Dezvoltarea accelerată a Clujului s-a produs odată cu venirea celor de la Nokia în 2007,  care a pus orașul pe harta mondială a IT-ului. Pe de o parte a atras rapid alte companii legate de Nokia, pe de altă parte a creat percepția seriozității. Agenția în care lucram la vremea aceea a deschis instant o filială în Cluj, fără să aibă garanția că va lucra sau nu pentru Nokia și asta a fost pentru ei o investiție mare. Deși experiența Nokia n-a fost una pozitivă (au plecat după doar 4 ani și oricum Nokia nu dezvolta tehnologii high-end la Cluj), din ce în ce mai multe companii străine au continuat să vină. Clujul este astăzi victima propriului succes, iar salariile cresc pentru că cererea este mult-mult prea mare. În Cluj și în împrejurimi vorbim de 3-4 sute de mii de locuitori, la București se estimează undeva la 4 milioane. Este evident unde este presiunea mai mare.

Iar Clujul nu este singurul oraș care depășește Bucureștiul: În curând, companiile din Ploiești (un oraș aflat la 60 km nord de București) vor plăti salarii similare cu cele din București “, adaugă Gabriela Nechita.

 

Top salarii IT pe orașe din România

Marius Lumpan de la Tech Recruitment face un clasament al salariilor IT pe orașe din România: „Pentru joburile on the spot, Clujul a devenit orașul cu cele mai mari salarii (cred că sunt deja 2-3 ani), urmat de București și apoi celelalte. Timișoara este în continuare un oraș specializat, cei mai mulți angajatori IT sunt din zona de automotive, iar Iașiul tinde să iasă din zona de suport (unde erau cele mai mici salarii) și să intre mai serios spre zona de dezvoltare“.

Salarii IT 2020. La ce să ne așteptăm

Ne așteptăm ca în 2020 să vedem o maturizare a pieței. Chiar dacă salariile în IT în România sunt mai mici decât în centrul și vestul Europei (cu 15% până chiar până la 50%), munca remote va permite tot mai mult uniformizarea salariilor la nivelul Europei. Salariile vor fi detronate treptat-treptat de alte aspecte:  Programatorii (și în general lumea IT-ului) nu mai au pe primul plan salariul: vine o ofertă din UK cu 20% mai bună, gata, am plecat. Acum se iau în calcul și alte aspecte: costurile vieții, flexibilitatea angajatorului (asupra programului, zile de lucru remote etc) și, nu în ultimul rând, calitatea și atractivitatea proiectului/proiectelor. De aceea, avem situații în care salariile (plătite pe contract) sunt semnificativ mai mari decât în alte țări, dar și situații în care oamenii aleg să rămână în România cu un venit la jumătate față de ce putem noi oferi în Belgia sau Olanda”, spune Marius Lumpan.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Niciun sacrificiu nu e prea mare când știi ce-ți dorești

Tocmai ai dat Bacalaureatul? Uite ce poți să faci pentru cariera ta!

Ai primit oferta de angajare? Ce urmează?

A fost util articolul? 7
itsalarii
  • AvatarBrainLab zice

    Treaba sta in felul urmator: IT nu inseamna DOAR programare! Punct.

    Ce-ar fi sa includeti in articolele urmatoare, sau chiar acesta, si salariile pe parte de Sys Administration / Infrastructure / Server / Networking / Security /etc ?

    Astea implica atat cunostinte software cat si hardware, bucati de programare dar nu numai.

    La noi din cate se pare IT = Programare (.Net / Java / C# / etc etc etc) desi cine lucreaza in domeniu stie ca nu e doar atat.

    Merci.

  • Avatarmarius zice

    Cam bataie de joc cu salarile in acest domeniu, deci cumva ne clasam pe ultimul loc in uniunea europeana. Poate doar sa te angajezi pe banii astia pentru a prinde putina experienta.. nici decum sa ti faci o cariera la o companie. Plus ca unele companii au niste cerinte aberante , spre exemplu ca si junior sa cunosti toate limbajele si tehnologiile (probabil au dat un search pe google) ceea ce nu este posibil. Banuiesc ca estimarea salariala de mai sus se refera la brut si nu la net. Am dat si eu un search de curiozitate . Apreciez ca acest articol reflecta realitatea ,poate asa se mai schimba ceva

Leave a Reply