• 27 Sep. 2019
  • 3 min

De ce e supracalificarea o problemă în obținerea unui job?

supracalificarea

Ți s-a întâmplat vreodată să aplici la un job și să ți se comunice faptul că ești considerat supracalificat și că, în consecință, nu vei avea posibilitatea de a continua cu procesul de recrutare?

De curând una dintre persoanele care participă la ședințele noastre de consiliere în carieră a adus în discuție supracalificarea, fiind vizibil deranjată de această abordare a angajatorului.

S. are 49 de ani și are experiență considerabilă în vânzări. Însă cu aproximativ un an în urmă a decis să se reorienteze către alte domenii, întrucât își dorește să lucreze mai mult de la birou, să nu mai aibă deplasări în țară, să aibă o activitate mai puțin stresantă și să dedice mai mult timp familiei.

Este conștientă de faptul că cel mai probabil alte tipuri de joburi nu i-ar mai permite să primească bonusuri cum se întâmplă în vânzări, însă consideră că ar beneficia de alte lucruri care acum sunt mai importante pentru ea. Astfel încât a hotărât să aplice pentru diverse oportunități profesionale. Printre acestea s-a numărat un job de Asistent Achiziții, acesta fiind contextul în care i s-a comunicat faptul că este supracalificată.

Pentru a înțelege în mod obiectiv un astfel de răspuns venit din partea unui potențial angajator, ai nevoie să vezi lucrurile și din perspectiva acestuia.

În momentul în care reprezentanții unei companii primesc pentru o poziție pe care o au deschisă, CV-ul unui candidat, aceștia analizează tipul de experiență pe care candidatul l-a acumulat. În cazul în care compania și-a propus să recruteze un junior cel mai probabil nu vor da curs unei persoane care este încadrată la nivel senior, deși a acumulat experiență într-un alt domeniu de activitate decât cel în care este jobul pentru care aplică.

Îți prezint în continuare principalele motive pentru care acest lucru se întâmplă și modul în care le poți gestiona:

 

Supracalificarea și bugetul de junior

Dacă nivelul tău de experiență depășește nivelul necesar pentru ocuparea postului pentru care aplici, angajatorul se poate gândi la faptul că așteptările tale financiare depășesc bugetul alocat. 

Dacă tu ești deschis să faci un compromis în ceea ce privește salariul pentru că te motivează acumularea de experiență într-un domeniu nou, îți recomand să comunici acest lucru prin intermediul scrisorii de intenție și ulterior în cadrul interviului de selecție.

 

Supracalificarea și motivația la job

Angajatorul se poate gândi că o persoană cu experiență considerabilă nu va fi suficient de motivată de sarcini mai puțin complexe și poate mai puțin provocatoare. Iar tu ai posibilitatea să preîntâmpini acest tip de abordare și să transmiți faptul ca ești motivat(ă) să parcurgi toate etapele necesare pentru a te familiariza cu noul domeniu.

 

Supracalificarea și retenția pe termen lung

De multe ori se întâmplă ca anumiți candidați să aplice pentru poziții sub nivelul lor de pregătire pentru că trec printr-o perioadă vulnerabilă, cum este cea în care rămân fără job. În majoritatea cazurilor acești candidați, imediat după ce obțin jobul, devin deschiși pentru alte oportunități profesionale, mai potrivite pentru profilul lor. Toate aceste lucruri sunt știute de angajator, astfel încât este important să-ți construiești candidatura ținând seama de aceste aspecte.

 

Supracalificarea și ierarhia departamentului

Este posibil ca în cadrul echipei să fie persoane cu mai puțină experiență totală decât tine, dar care au mai multă experiență pe tipul de rol pentru care tu aplici. Cel mai probabil acești angajați vor fi mai bine plătiți decât tine. Dacă ești deschis(ă) în mod real să accepți aceste diferențe vei putea cu siguranță să transmiți faptul că ești o persoană flexibilă, care se poate adapta.

În cazul lui S. lucrurile au devenit mult mai clare atunci când a conștientizat faptul că angajatorul are motive obiective pentru care o consideră supracalificată. Ulterior a decis să se înscrie la un curs care să o ajute să se familiarizeze cu domeniul achizițiilor. De asemenea, a devenit proactivă în interacțiunea cu angajatorii și le-a transmis că este deschisă să învețe lucruri noi și că este flexibilă în ceea ce privește pachetul financiar.

Dacă și tu te afli într-o situație similară îți recomand să te concentrezi pe obiectivele pe termen mediu și lung, astfel încât să fii suficient de motivat(ă) pentru a face eforturi sustinute pe termen scurt. De asemenea, poate fi o soluție mai fezabilă să încerci să faci schimbarea în cadrul companiei din care faci parte acum și să migrezi către departamentul care este de interes pentru tine.

Cel mai important pas atunci cand vrei să faci o schimbare este să-ți clarifici ce anume îți dorești și să fii perseverent(ă) în atingerea acelui obiectiv, pentru că așa cum știi deja „orice problemă, are cel puțin doua soluții”.

 

Citește și:

Cum să folosești abilitățile transferabile la interviu?

Descoperă șapte clișee de evitat în CV

Ce legătură există între încrederea în sine și performanțele profesionale?

A fost util articolul? 33
  • AvatarCristina Voican zice

    Pertinente observatii, insa incomplete fata de faptul ca nu este abordata supracalificarea si in raport cu job-urile din aria de expertiza a candidatului.

  • AvatarSorin zice

    E o formă voalată de a discrimina pe criterii de vârstă. 😉

  • AvatarMircea C zice

    Articolul, interesant de altfel, apără angajatorul și aburește solicitatorul.
    Pentru că omite – voit sau inconștient? – un alt motiv principal pentru care „acest lucru se întâmplă”. Exact acela pe care îl știe toată lumea și despre care se vorbește cel mai des.
    Caz concret:
    – Am aplicat numai la poziții declarate de Senior și Executive;
    – În CV-uri și scrisori de intenție mi-am exprimat și motivarea (despre care vorbiți) și felexibilitatea privind pachetul financiar. (Apropo: dat fiind că acum am mai puține nevoi decât unul mai tânăr, pot să pun pariu că, pe același job, de Senior, am pretenții mai mici!)
    – Ba chiar mi-am exprimat, de câte ori am avut ocazia, potențiala loialitate. Logică, de altfel. Deoarece, nemaifiind în goana după „carieră”, nu voi mai fi tentat să plec, să schimb, să dau vrabia din mână.
    Și cu toate acestea – respectând sugestiile din acest articol, înainte de a-mi fi date – se pare că tot sunt… supra(nu super)calificat.

    Mi-aș permite de aceea să sugerez și scrierea unui articol, documentat, despre acel secret al lui Polichinelle despre care aminteam la început. Care este acela? Desigur. Ați ghicit! Disciriminarea de vârstă. Mascată cel mai adesea sub formularea – atât de tocită încât nici măcar nu mai este elegantă – de „supracalificare”.
    Și vă provoc la o discuție pe această temă. Vă pot dovedi că am dreptate.

    O zi frumoasă să aveți, în continuare!
    Mircea Caster

  • AvatarCip zice

    Până la urmă sunt căutați oameni fără experienta pt un salariu mic și după aceea angajatorul se plânge ca nu are profit…

Leave a Reply