Facultatea este primul pas pe care îl facem în carieră și care ne condiționează parcursul profesional, dar cum îți dai seama dacă ai făcut sau nu alegerea corectă?
În continuare îți voi prezenta principalele semne care apar atunci când începi să ai dubii în privința studiilor tale, semne care ar putea indica faptul că e un moment bun să-ți reevaluezi alegerea educațională.
Dacă îți lipsește motivația pentru a participa la cursuri, seminarii și pentru a te implica în proiecte, întreabă-te care este cauza. Dacă răspunsul este ca nu-ți place ceea ce studiezi, este foarte probabil ca alegerea ta să nu fie cea potrivită.
Când vorbești despre ceea ce studiezi cu cei din familie sau cu prietenii tăi ești de neoprit? Sau mai degrabă este genul de subiect pe care ai prefera să nu-l abordezi? Dacă cea de-a doua variantă este cea în care te regăsești înseamnă că nivelul tău de entuziasm nu este cel pe care îl are o persoană căreia i se potrivește facultatea pe care o urmează.
Dacă proiectele de la facultate sunt pentru tine un motiv de stres, iar dacă ai avea această posibilitate, ai alege să renunți la ele, acest lucru poate fi, de asemenea, un semn ca nu te afli în locul potrivit.
Stagiile de practică îți oferă posibilitatea de a intra în contact cu domeniul în care poți profesa după terminarea facultății. Dacă interacțiunea directă cu domeniul pentru care te pregătești a reprezentat o dezamăgire, întreabă-te dacă chiar îți dorești să continui pe această direcție.
Dacă studiezi ceea ce îți place și există pasiune pentru respectivul domeniu, cu siguranță va exista și curiozitatea de a afla cât mai multe informații. Dacă ești mai degrabă plictisit(ă) de majoritatea cursurilor la care participi, atunci e momentul să-ți pui niște întrebări. Sunt de vină profesorii, colegii sau cursurile în sine?
Dacă niciuna dintre variantele de job la care vei avea acces prin prisma facultății nu îți stârnește interesul, este esențial să îți dai seama care sunt cauzele acestei situații.
Deși faci eforturi pentru a te pregăti pentru examene, rezultatele nu sunt pe măsură și simți că nu ești suficient de eficient(ă). Dacă te regăsești în majoritatea acestor aspecte, poate că într-adevăr specializarea universitară pe care ai ales-o nu ți se potrivește.
Primul pas în găsirea unei soluții este să fii sincer(ă) cu tine și să îți clarifici dacă facultatea aleasă este sau nu o opțiune potrivită pentru tine. Dacă răspunsul este negativ, te-ai putea întreba „Dacă ar fi să aleg din nou o facultate, ce aș alege?” În funcție de cât de diferită este opțiunea actuală de ceea ce studiezi, poți alege fie să urmezi un program de masterat care să îți faciliteze accesul la domeniul dorit, fie să alegi o altă facultate.
Sunt situații în care se întâmplă să nu facem cele mai potrivite alegeri, însa este esențial ca în momentul în care conștientizăm acest lucru, sa fim deschiși în a face schimbările care să ne conducă spre ceea ce ne dorim într-un mod autentic.
Citește și:
Cum obții primul job dacă n-ai experiență?
Joburi de studenți și absolvenți: ce așteaptă angajatorii de la tine?