• 27 Apr. 2023
  • 4 min

8 greșeli de networking pe care poți fi tentat să le faci

greseli networking

Cercul de prieteni și de colegi care te cunosc, dar mai ales te recunosc pentru calitățile profesionale, dar și umane joacă un rol-cheie atunci când îți cauți un job. Timpul petrecut pentru a face networking de calitate denotă interes autentic pentru viața ta profesională, fiind foarte apreciat și în procesele de recrutare care vizează soft skill-uri.

Mulți dintre oamenii de succes se bazează pe networking. Și până la urmă are sens dacă te gândești că interacțiunea, chiar și virtuală cu lideri din industrie sau profesioniști cu interese și perspective variate, este esențială pentru propria creștere în carieră.  Însă networkingul nu este la îndemâna oricui. Iar în încercarea de relaționare se pot strecura anumite greșeli pe care merită să le descoperi în articolul de mai jos pentru a le evita, dar și pentru a le corecta.

Iată ce greșeli de networking poți face și cum sa le corectezi:

1. Comunici în șabloane

Frica de a nu fi prea personal, te face adeseori să oferi răspunsuri impersonale în conversațiile profesionale. Este bine să ai la îndemână anumite răspunsuri standard, însă trebuie să le personalizezi pentru a rămâne în memoria interlocutorului. Din același considerent e esențial să-ți personalizezi CV-ul și scrisoarea de intenție pentru joburile la care aplici, dar și în cazul răspunsurilor date recrutorului. Personalizarea înseamnă să te distingi față de ceilalți participanți la interviul de angajare.

 

2. Nu onorezi confirmările la întâlniri sau evenimente

De câte ori nu ți s-a întâmplat să dai „Going” la un eveniment la care ai primit invitație pe Facebook? Sau să răspunzi afirmativ la o invitație primită pe e-mail? În final, din varii motive legate de timp, program, lipsa unor persoane cunoscute nu mai participi la eveniment. Rețeaua ta de prieteni crește odată cu prezența și interactivitatea ta.

 

3. Faci promisiuni de care nu te poți ține

În anumite situații la job, pentru a crea o impresie bună, promiți lucruri care ți se par frumoase, dar care sunt greu de realizat. Inevitabil ajungi în situația în care va trebui să arăți rezultatele promisiunilor. Ce e de făcut pentru a nu cădea iar și iar în această capcană? Cântărește bine situația înainte de a promite. Dacă rezolvarea presupune mult timp și efort poate ar fi mai bine să spui de la început că nu poți promite nimic în acest sens. Dacă realizezi pe parcurs că nu o poți rezolva, atunci ar trebui să discuți cât mai rapid cu cel care ți-a încredințat-o pentru a nu te transforma din bunul samaritean într-o persoană care încurcă și mai mult lucrurile.

 

4. Relaționezi doar la nevoie

Este ok să-ți contactezi rețeaua de prieteni când te afli într-un impas, însă dacă faci asta constant numai la greu și nu celebrezi niciodată cu ei și micile victorii, atunci e greu de stabilit o relație adevărată și de durată.

 

5. Eviți să faci networking după evenimente

E drept că după ce multe dintre evenimente s-au mutat din offline în online, relaționarea a devenit ceva mai dificilă, dar nu imposibilă. Evenimentele mari au chat room-uri în care poți discuta cu speakerii sau specialiștii în diferite domenii, iar platformele îți permit să adresezi întrebări și în timpul discursurilor. Networking-ul după evenimente, dar și în pauzele acestora este o excelentă sursă de contacte și-ți oferă oportunitatea de a te prezenta și de a arăta ce știi să faci mai bine. Roagă o persoană pe care o cunoști sau chiar gazdele evenimentului să-ți facă cunoștință cu profesioniștii pe care vrei să-i abordezi. Nu te gândi că oricum nu cunoști pe nimeni. Este de ajuns să interacționezi cu o singură persoană pentru a cunoaște și altele. Nu uita de cărțile de vizită când te întâlnești fizic cu ei și de împrietenirea pe LinkedIn.

 

6. Uiți să menționezi ceva important despre tine la interviu

Se poate întâmpla oricui și tocmai de aceea există follow-up-ul! Scrie un e-mail recrutorului și menționează aspectele uitate sau, dacă e ceva mai amplu, propune o conversație pe Skype sau Zoom.

 

7. Rămâi doar pe lângă oamenii pe care îi știi deja

Poate fi destul de inconfortabil la început să faci networking, așa că tendința este să rămâi lângă cei pe care deja îi știi. Dar aceasta este o mare greșeală! Scopul evenimentelor este să-ți extinzi rețeaua și să cunoști oameni noi. Da, acest lucru necesită ieșirea din zona de confort. Dar nu este atât de greu pe cât pare, având în vedere că toată lumea este acolo pentru același scop. Pentru a evita această greșeală de networking, prezintă prietenilor noi oameni și roagă-i să facă și ei același lucru pentru tine. Vei fi surprins cât de natural va decurge de fapt totul.

 

8. Eviți persoanele care au o poziție similară cu a ta

Deși mentorii sunt minunați și necesari, unele dintre cele mai bune idei provin din discuțiile cu alți profesioniști din domeniul tău care se confruntă cu aceleași obstacole zilnice. Fii deschis să întâlnești și alți oameni care se află în același punct al carierei pentru a discuta provocările pe care le înfruntați. E excelent să obții idei de la cineva care încearcă să abordeze sarcini similare și poți găsi astfel chiar și un prieten pentru a sărbători victorii profesionale și pentru a trece peste săptămânile mai grele.

 

Cum să faci networking mai bine?

În primul rând: perseverează! Chiar dacă ești mai degrabă introvertit decât extrovertit, în timp ce încerci să-ți creezi contacte, vei intâlni și oameni deschiși care te vor ajuta să-ți extinzi cercul profesional. Însă e important să nu încerci să te împrietenești cu toți. E mai ok să spui Nu în anumite situații care simți că nu te caracterizează și să oferi un răspuns diplomat.
Îți va lăsa loc de și mai multe contacte pe viitor.

Ți-a plăcut articolul despre greșelile care pot apărea când faci networking? Citește și alte articole despre cum să faci o impresie bună: 

De ce e bine să mergi la mai multe interviuri

Comunicarea eficientă la interviul de angajare

Ferește-te de cele mai comune 7 greșeli la interviu

 

A fost util articolul? 15
greșeli în networkingnetworking problematic
  • AvatarPanaitescu Maria zice

    Nu stiu cum sa candidez la un job adevarat. Ma puteti ajuta? Va rog!

    • Bună, Maria,
      Poți suna la 021 9124 si colegii te pot ajuta cu aplicarea la joburile care ți se potrivesc. De asemenea, îți pot face și CV-ul cu informațiile menționate de tine.

Leave a Reply