• 8 Feb. 2021
  • 3 min

De ce e bine să aplici pentru un job part-time

job part-time

Ultimul an a schimbat mult felul în care ne raportăm la joburi. Dacă acum doi ani, de exemplu, ai fi acceptat doar un job cu normă întreagă, acum poate cea mai importantă calitate de care trebuie să dai dovadă este flexibilitatea.

Pe site-ul de recrutare eJobs.ro, găsești job part-time (cu jumătate de normă) și numărul acestora este în creștere. Merită să descoperi ce avantaje îți oferă acestea.

Oferta de angajare s-a schimbat

Ai putea spune că un job part-time nu este la fel de bine plătit ca un job cu normă întreagă. Este adevărat.  Dar în condițiile actuale, în care încă avem concurență mare pe joburi, să stai fără un loc de muncă în așteptarea acelei oferte care să corespundă tuturor criteriilor nu este o decizie care să te avantajeze. Cel puțin temporar este important să dai dovadă că poți să mergi înainte, să-ți asiguri un venit și continuitate la experiența din CV.

De asemenea, ai putea considera un job part-time potrivite doar pentru absolvenți, însă la o scurtă căutare pe eJobs.ro, vei vedea că acestea se adresează și candidaților cu experiență. Companiile își adaptează oferta de angajare unei perioade incerte și sunt mai degrabă deschise să găsească omul potrivit decât să țină cont de nivelul de carieră al acestuia. Contează să vezi părțile pline ale paharului când vine vorba de joburile part-time.

Ești managerul timpului și joburilor tale

Unul dintre cele mai importante avantaje ale unui job cu jumătate de normă este posibilitatea de a alege intervalul de timp când vrei să lucrezi. Evident trebuie să agreezi acest interval cu angajatorul, în funcție și de programul colegilor și al clienților alături de care vei lucra, însă nu va mai exista acea presiune 9.00-18.00. Și astfel îți mai poți lua un job, în Codul Muncii cumulul de funcții în sectorul privat nefiind interzis prin lege, atâta vreme cât se respectă numărul maxim de 48 de ore de muncă într-o săptămână. De altfel viitorul va însemna lucru mai degrabă mai multe proiecte/joburi, decât un program fix.

Aplică la joburile part time

Ai timp pentru ceea ce-ți place

Îți poți controla timpul de lucru, prin urmare ai și libertatea de a decide ce să faci cu el. Cea mai bună investiție este perfecționarea unor abilități, deprinderea unora noi sau continuarea studiilor care te vor ajuta să te califici pentru jobul pe care ți-l dorești. De asemenea, te poți dedica unei pasiuni pe care o poți perfecționa și transforma într-o mică afacere.

 

De la job part-time la full-time

Un loc de muncă cu jumătate de normă poate fi o poartă de acces spre un job cu normă întreagă. Când vrei să faci o recalificare într-un domeniu nou sau într-o meserie nouă, e chiar indicat să începi cu un job part-time. Și condițiile de recrutare sunt mai flexibile decât la un job full-time, iar tu ai ocazia de a câștiga experiență, bani, dar și să te faci remarcat. Iar atunci când se fac angajări sau promovări interne, ai mai multe șanse să fii luat în calcul decât un candidat extern.

Venituri suplimentare

Două joburi part-time pot fi plătite diferit de angajatori (salariul fiind influențat și de condițiile de muncă, de experiență, de mărimea companiei) și astfel poți ajunge la un salariu mai mare decât pentru un job cu normă întreagă. Un job part-time, pe lângă unul full-time, îți oferă ocazia de a investi în lucruri pe care ți le dorești demult, fără a afecta bugetul de utilități. Dacă ai copii, un job part-time te poate ajuta să economisești cheltuielile pentru îngrijirea acestora care pot depăși banii suplimentari câștigați lucrând cu normă întreagă.

 

Pe eJobs.ro găsești mii de locuri de muncă part-time, unele dintre ele îți permit să faci o recalificare într-un domeniu în care dorești să lucrezi sau să-ți suplimentezi veniturile. Sună la 021 91 24 și echipa ejobs te va îndruma spre acele locuri de muncă care ți se potrivesc.

 

Ți-a plăcut articolul „De ce e bine să aplici pentru un job part-time”. S-ar putea să-ți placă și: 

De ce e bine să mergi la mai multe interviuri
Joburi în resurse umane la care poți să aplici la început de an

A fost util articolul? 21
joburi part time
  • AvatarMihai Ion Ionescu zice

    Un job part time practicat ar home m-ar interesa. Cu toate că am 75 de ani având o pregătire academica și fiind un tip cu mâncărici in c.. ahtiat după hobyuri practice mă văd un angajat part time .
    Sunt Cercetător științific principal Gr.I în electronică și telecomunicații, sunt expert in energie solară mai nou in sisteme energetice cu panouri fotovoltaice de 3,5-5-7,5 sau 10kW.

Leave a Reply