• 16 Apr. 2019
  • 2 min

Ce abilități așteaptă angajatorii de la tânăra generație

abilități
Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Când îți faci planuri pentru primul job, te gândești că la cele mai sofisticate informații deprinse în facultate, la teorii și formule care ți-au dat ceva de lucru în sesiuni. Nicidecum la acele abilități soft care te pun în valoare.

La interviu, lucrurile stau cât se poate de normal, angajatorii chiar pun accent pe conversații prietenoase, de multe ori departe de sălile acelea corporate de ședințe. Pentru că vor să te cunoască ca om, nu ca pe candidatul #5110. Pentru că vor să vadă ce abilități ai.

Pun tot mai mult accent pe seriozitate, adaptare și implicare, aceste abilități fiind de multe ori eliminatorii. Iar cerințele lor nu sunt deloc întâmplătoare în condițiile în care peste 77 milioane de persoane din Europa cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, aproximativ o treime din populația Europei, au foarte puține calificări pentru a putea lucra în piața muncii la standardele căutate astăzi.

Pentru a afla care sunt nevoile de pe piața muncii, am vorbit cu Laura Mihai, Talent Attraction & Development în cadrul companiei TenarisSilcotub, lider în furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică mondială precum și pentru alte aplicații industrial. Laura lucrează la strategii și procese de HR atât pe plan local, cât și internațional, conduce echipe și cel mai important nu a încetat niciodată să învețe.

 

Laura Mihai - TenarisSilcotub

Laura Mihai, Talent Attraction & Development în cadrul TenarisSilcotub, are o experiență de 9 ani în domeniul resurselor umane.

 

eJobs.ro: Ce abilități căutați la noii colegi?

Laura Mihai: În domeniul industrial punem accent pe competențe tehnice, dar nu numai. Apreciem curiozitatea, adaptabilitatea, ambiția de a produce un impact prin activitatea pe care noul coleg o are. Avem nevoie de persoane care să își dorească să învețe și să se dezvolte continuu.

 

eJobs.ro: Cum ar trebui să se prezinte un candidat la un interviu de angajare?

Laura Mihai: Apreciem comportamentul autentic și interesul pentru job și companie. Ne dorim persoane energice și motivate, curioase să afle lucruri noi și să facă performanță.

 

abilități CV

Seriozitatea, adaptabilitatea și implicarea sunt printre abilitățile apreciate de angajatori.

 

eJobs.ro: De ce abilități avem nevoie în câmpul muncii?

Laura Mihai: Asistăm la transformări fără precedent în piața muncii. Lucrăm tot mai mult cu inteligența artificială, facem munca de la distanță, ne confruntăm cu gap-ul generațional.

În acest context plin de provocări zilnice, este nevoie să ne adaptăm și competențele și să punem accent pe:

  • seriozitate – să fii mereu de cine ești și ce îți dorești; să realizezi că totul depinde de tine.
  • adaptabilitate – să înțelegi  schimbarea și să te redescoperi în ceva nou
  • implicare – să fim prezent, conectat la ce faci și să nu renunți ușor.
abilitati

Pasiunea contează atunci când îți alegi un job.


eJobs.ro: Cum ai defini pasiunea?

Laura Mihai: Pasiunea este energia cu care fac lucrurile! Este atunci când mă trezesc dimineața cu gândul că mă așteaptă o zi în care pot avea un impact prin ceea ce fac.

Nimic în viață nu este simplu și ușor, contează să găsești ceea ce este potrivit pentru tine și să înveți din toate experiențele pe care ai ocazia să le trăiești, singur sau împreună cu ceilalți. Este momentul în care postez pe contul de Instagram hashtag-ul #longdaysbutitpays.

TenarisSilcotub susține educația continuă și dezvoltarea pasiunii prin programul FUTURE – Construiește cu pasiune organizat de Mădălina Hodorog, trainer și business strategist. Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară pe o perioadă de 5 luni la Cluj-Napoca și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, activități în cadrul companiei TenarisSilcotub, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari și angajații companiei.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:

Cerințele unui loc de muncă vor fi complet noi în 2020

Cum dezvolți competențe noi pentru a face față unui job

 

A fost util articolul? 6
abilitati

Leave a Reply