• 10 Nov. 2022
  • 2 min

7 din 10 companii vor oferi anul acesta beneficii de Crăciun angajaților

beneficii
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

70% dintre companiile participante la cel mai recent sondaj eJobs au declarat că anul acesta vor oferi angajaților beneficii extrasalariale de sărbători.

7,5% au răspuns ferm că nu au bugetat o astfel de acțiune, în timp de 22,5% nu știu încă dacă vor face sau nu ceva în acest sens. 64,3% au ales primele în bani, care reprezintă, de altfel, și stimulentul cel mai dorit de angajați. 43% vor organiza o petrecere de final de an pentru toată echipa, iar 28,6% dintre angajatori vor achiziționa coșuri cu produse specifice de sezon pentru toți angajații. Alte beneficii menționate de participanții la sondaj au fost voucherele și tichetele cadou, zilele libere suplimentare, tichetele de vacanță și tombolele cu premii.

„A devenit o tradiție ca finalul de an să fie marcat de angajatori cu astfel de recompense pentru angajați și, chiar dacă valoarea pachetelor oferite a fluctuat de la un an la altul, a rămas un obicei de la care companiile nu au abdicat nici măcar în anii mai dificili din punct de vedere economic. Ce am observat, de asemenea, este că rămâne relativ constantă predilecția pentru anumite tipuri de stimulente. Spre exemplu, primele în bani sunt cele mai apreciate de angajați și, prin urmare, rămân și cel mai des oferite”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs România.

 

Beneficii de sărbători. Care este valoarea pachetelor?

Aproape o treime dintre respondenți au declarat că valoarea pachetului de sărbători va fi de peste 1.000 de lei pentru fiecare angajat. 25% au alocat, în acest scop, între 400 și 600 de lei, 14,3% între 200 și 400 de lei, 7,1% între 600 și 800 de lei, iar 3,6% între 800 și 1.000 de lei. 21,4%, în schimb, se vor limita la un buget cuprins între 100 și 200 de lei pentru fiecare angajat din companie.

Un sfert dintre managerii de HR și managerii de departament care au participat la sondaj spun că bugetul pe care l-au avut anul acesta la dispoziție a fost mai mare decât anul trecut, iar 64,3% declară că au sumele alocate au rămas la fel.

„Companiile măsoară constant nivelul de satisfacție a angajaților, iar unul dintre elementele pe care le urmăresc este legat de cum ar putea să crească motivația inclusiv folosind stimulente extrinseci, precum beneficiile. De aceea, i-am întrebat și ce ar oferi angajaților, dacă nu ar avea limită de buget, astfel încât să se diferențieze în piață ca un angajator dezirabil în această perioadă. 65% au pus pe primul loc salariile suplimentare pentru toți angajații, iar pe locul al doilea (menționat de 52,5% dintre manageri) se află săptămâna de lucru de patru zile, cu scurtarea programului la 32 de ore pe săptămână”, mai spune Ana Călugăru.

35% adaugă faptul că angajații ar dori extinderea pachetului de beneficii și către membrii familiei, iar 30% cred că acoperirea cheltuielilor casnice ar fi un beneficiu care le-ar aduce o bilă albă în relația cu angajații și cu candidații.

Perioada sabatică, bona ori menajera plătite de companie ar fi alte două beneficii pe care le-ar oferi angajatorii români dacă ar avea un buget considerabil mai mare.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie, pe un eșantion de 120 de respondenți – manageri de HR, manageri de departament, team leaderi și antreprenori.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre beneficii oferite de sărbători? Citește și:

Cât de încrezător ești în șansele tale de a-ți găsi un nou loc de muncă?

Cum gestionăm emoțiile negative la locul de muncă

Ce decizie iei în privința primului job în contextul economic din 2023?

 

 

A fost util articolul? 0
beneficiitichet restaurantzile libere

Leave a Reply