• 23 Aug. 2019
  • 3 min

Interviu cu Laura Cosoi: de la primul job la cariera de succes!

cariera-laura-cosoi
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

Iubim poveștile oamenilor de succes, care ne inspiră, ne determină să facem schimbări și pe care încercăm să-i urmăm. Din fiecare poveste în parte, fie că este vorba de oameni care și-au construit o cariera de succes ca angajați, fie că vorbim despre antreprenori, învățăm câte o rețetă pe care suntem invitați să o testăm zi de zi.

Laura Cosoi nu mai are nevoie de nicio prezentare. Mulți o privesc cu admirație pentru cariera ei, dar puțini știu pașii pe care i-a făcut ca să devină un om de televiziune, actriță, blogger, autor culinar, influencer – altfel spus, o vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Am stat de vorbă cu Laura câteva ore bune despre traseul ei profesional și te lăsăm pe tine să descoperi ce am aflat!

Laura-Cosoi-cariera

Sursă: Facebook

Descoperă cariera Laurei Cosoi

eJobs România: La ce cariera ai aspirat în copilărie?

Laura Cosoi: Știu că am primit la un moment dat un costum de polițistă, de undeva din Anglia și știu că asta îmi doream să fac când eram mică. Probabil că am trecut și prin faza în care voiam să fiu doctor, în copilărie. 

universum survey

Ție ce carieră ți se potrivește?

eJobs România: Care a fost primul tău loc de muncă si ce lecții ai învățat?

Laura Cosoi: Am făcut dans sportiv foarte mulți ani și din asta am câștigat primii mei bani, din participarea la concursuri. Apoi, spre adolescență dansam în fiecare weekend. Aveam momente artistice în cadrul evenimentelor importante la un restaurant din Iași. 

 

eJobs România: Cine te-a ajutat să faci primul tău CV? 

Laura Cosoi: Nu-mi amintesc cine m-a ajutat să-l fac pentru prima oară, dar pot să vă spun că în momentul acesta am niște CV-uri foarte puternice, în toate limbile străine. Sunt redactate într-un anumit fel, special pentru actori și ușor diferit față de cele standard. 

 

eJobs România: Ce părere ai despre joburile de la 9 la 5, în care task-urile sunt foarte bine definite? 

Laura Cosoi: Eu nu am avut un job constant, adică nu am lucrat niciodată de la ora 8 până la 18:00, deci nu am avut niciodată rutină în direcția asta. Singura rutină pe care am avut-o a fost în cadrul serialelor în care am jucat și unde evident trebuia să fiu la oră fixă în fiecare dimineață, dar terminam uneori mai repede, alteori mai târziu și nu am simțit niciodată ca fiind asta o presiune. Însă, rutina pe mine m-ar cam da peste cap. 

 

eJobs România: Mai ții minte ce ai făcut cu primul tău salariu?  

Laura Cosoi: Din primii bani câștigați pe vremea când dansam, îi cheltuiam pe cosmetice și parfumuri și asta îmi plăcea tare mult. Iar cu primul salariu din serialul La Bloc știu că mi-am cumpărat o geantă cu paiete pe care toată lumea o admira.

 

eJobs România: Dacă te-ai putea întoarce în timp, ți-ai schimba meseria?

Laura Cosoi: Mi-am schimbat-o oricum încă de la bun început. Deși nu am planificat niciodată să fiu artistă, să joc în filme sau pe scenele teatrului, se pare că viața m-a dus în direcția asta, chiar dacă am terminat facultatea de Asistență Socială. Nu am regretat schimbarea, de asta am și urmat cea de-a doua facultate (n.red. Facultatea de Actorie). Am simțit că am o datorie față de meseria care m-a ales.

 

eJobs România: Ne poți spune cine a fost mentorul tău pe plan profesional?

Laura Cosoi: Am avut mai mulți mentori. Prima a fost mama, care m-a îndreptat spre dans și ea m-a ajutat să îmi dezvolt această latură artistică și lumea spectacolului. Apoi, au fost oamenii cu care am lucrat, regizorii cu care am colaborat, actorii cărora le-am întors replica.

Mona Segall (n.red. producător TV)  e o persoană care a avut un impact foarte puternic asupra carierei mele, dându-mi șansa să dansez în emisiunea Dansez pentru tine.

Maria Apostol (n.red. cântăreață de muzică populară) e o altă persoană care mi-a fost tot timpul alături și m-a îndrumat. Ea a fost cea care m-a convins să particip la show-ul Masterchef. Amândouă au avut un impact puternic asupra carierei mele.

Dar, au fost mai multe persoane care mi-au influențat cariera. 

 

eJobs România: Ce sfaturi le-ar da noilor generații care abia intră în piața muncii?

Laura Cosoi: Știu că de foarte multe ori vor să sară etape, nu prea sunt mulțumiți să muncească, se plâng că nu își găsesc de muncă și ajung să plece din țară. Le-aș spune să nu sară etape și să învețe ca apoi să poată să ceară mai mult.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Autenticitate și perseverență în carieră

Familie și propria afacere? Se poate și așa!

Cum să transformi pasiunea în business?

A fost util articolul? 5
carieraobstacole în carieră
  • AvatarTerebuga adele zice

    Bună sunt Adele aș dori să știu ce trebuie sa fac in giobul asta

Leave a Reply