• 25 Oct. 2019
  • 3 min

Crina Bulprich: „Acest internship a fost o experiență pe sufletul meu”

Crina Bulprich internship experienta primul job
Autor
Diana Mărășoiu Managing Editor // Cu un background economic, a dat în prim... Arată mai mult

În perioada în care era studentă la Universitatea de Artă și Design din Cluj, secția Modă, Crina Bulprich a lucrat în Milano, pe poziția de asistent designer pentru Lucio Vanotti. După încheierea studiilor ea a început să pună bazele propriului brand, unul inspirat din sfera minimalistă, cu influențe clasice și romantice, linii simple, croi impecabil, volumetrii.

Accentul pieselor ce ies din atelierul Crinei cade pe funcționalitatea și calitatea produselor. Ea preferă materialele naturale precum lână, bumbac, mătase, pentru fiecare în parte căutând să creeze un univers propriu, o poveste în care să se regăsească, astfel încât fiecare haină în parte să aibă o explicație pentru fiecare detaliu atașat.

Astăzi, noi am provocat-o la o discuție despre experiențele deprinse în urma unui prim job care nu avea legătură cu specializarea ei, dar și un internship în străinătate.

eJobs România: Ce ți-ai dorit să devii în copilărie?

Crina Bulprich: Creatoare de modă.

eJobs România: Care a fost primul tău loc de muncă și ce lecții ai învățat?

Crina Bulprich: La 19 ani am plecat în Italia în speranța că voi studia modă, iar primul job l-am avut acolo. Timp de doi ani de zile am fost ajutor de bucătar într-un restaurant din Padova.

eJobs România: Ți-a plăcut sau a fost o adevărată provocare să reziști un timp?

Crina Bulprich: La început mi-a fost destul de greu pentru că era solicitant și munceam mult, dar până la urmă m-am obișnuit și a început să-mi placă mult. Am ajuns să privesc totul ca pe o experiență din care am învățat multe, aveam satisfacția banilor mei, munciți de mine. Acolo am avut primul contact cu bucătaria italiană de care m-am îndrăgostit și care a rămas preferata mea. A fost interesant… Modă nu am mai reușit să fac în Italia (era prea scump și nu reușeam singură), în schimb, aproape toți banii câștigați i-am dat pe haine de firmă, pe unele le port cu drag și acum. Îmi amintesc cum în unele nopți coseam manual genți din bucăți de piele sau blană pentru patroana restaurantului în care munceam, iar ea îmi spunea mereu că locul meu nu este acolo.

eJobs România: Cine te-a ajutat să faci primul tău CV?

Crina Bulprich: L-am făcut singură.

eJobs România: Ai lucrat în timpul facultății/liceului?

Crina Bulprich: Înainte de Universitatea de Artă și Design, am urmat Studii Europene și pentru că aceste cursuri nu erau foarte solicitante, am lucrat în paralel într-un magazin cu costume bărbătești timp de 2 ani. Mi-a prins bine și această experiență, am învățat să interacționez cu oamenii, să ofer consultanță în domeniu. În primul an de modă, am creat și eu costume bărbătești. Îmi place tot ce ține de deux-pièces.

eJobs România: Dar internship sau voluntariat ai făcut?

Crina Bulprich: În anul 3 de facultate am facut internship în Milano, în atelierul designerului Lucio Vanotti. Acest internship a fost o experiență pe sufletul meu. Chiar dacă a durat doar câteva luni, m-a ajutat să-mi conturez și să-mi cimentez ideile despre modă. Cred că și acum aș mai repeta o astfel de experiență.

Crina Bulprich internship primul job

eJobs România: Mai ții minte ce ai făcut cu primul tău salariu?

Crina Bulprich: Da. Aveam un salariu de 1200 euro și am dat 900 euro pe o pereche de cizme și un trench. Timp de o lună de zile, dimineața, în drum spre muncă, le admiram de pe bicicletă și munceam cu gândul la ele.

eJobs România: Dacă te-ai putea întoarce în timp, ți-ai schimba meseria?

Crina Bulprich: Categoric nu.

eJobs România: Ne poți spune cine a fost mentorul tău pe plan profesional?

Crina Bulprich: Am avut mai mulți mentori. Aș începe cu bunicii mei, buni croitori și pasionați de ceea ce făceau. Apoi tatăl meu care avea cunoștințe în domeniu și mereu mă încuraja să croiesc haine pe care le ducea personal în oraș și acolo erau cusute. Au urmat profesorii de la facultate, apoi am avut norocul să colaborez cu un domn croitor pentru colecția de licență. Cu el muncesc în continuare, cot la cot, de 5 ani. De la el am învățat cam tot ce ține de partea de croi și cusut. O bună contribuție a avut și acel internship făcut la designerul Lucio Vanotti care m-a încurajat să lucrez pentru brandul meu și care a reprezentat un exemplu demn de urmat.

eJobs România: Ce sfaturi le-ai da tinerilor la început de drum în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă?

Crina Bulprich: Să se străduiască să-și caute un loc de muncă la care să meargă cu drag și în care să se regăsească.

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Irina Marinescu: “Meseria asta e parte din tot ce sunt eu”

Lucian Bădilă, cofondator 5 to go, și-a luat primul job la 15 ani

Foto: Liviu Rațiu (imagine Crina), Shutterstock

A fost util articolul? 6
Crina Bulprichinternshipprimul job Crina Bulprich

Leave a Reply