• 5 Apr. 2023
  • 2 min

Aproape 10.000 de joburi au salariul afișat

veniturile
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Angajatorii se pregătesc pentru transparentizarea pieței salariilor. Aproape 10.000 de joburi au, în acest moment, salariul afișat.

Directiva adoptată recent de Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de pe piața muncii din ultimii ani, cu efecte care se vor resimți atât în rândul angajaților, cât și al angajatorilor. Transparentizarea salariilor, atât în mediul privat, cât și la stat, este una dintre schimbările pe care angajații le așteptau de ani buni, dar, pentru care, 40% dintre angajatori se declară în continuare nepregătiți.

„Se vorbește de mai bine de un an despre apropierea momentului în care veniturile salariale nu vor mai fi confidențiale, ceea ce, desigur, a generat multe păreri pro și contra, însă acum, odată adoptată directiva și cu un termen destul de clar în ceea ce privește implementarea ei, pare că angajatorii încep să facă pași concreți și tot mai hotărâți în această direcție”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Pe acest fond, în momentul de față, aproape 10.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afișat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. De la anunțarea adoptării directive și până acum, peste 1.500 de joburi cu salariul menționat în anunțul de angajare au fost postate de recrutori în platformă. Iar, de la începutul anului și până acum, 29.000 de astfel de joburi au fost scoase în piață de către angajatori.

„Dincolo de faptul că va trebui să se alinieze la o măsură obligatorie, companiile înțeleg că o astfel de măsură va avea o serie de efecte pozitive, de la reducerea timpului necesar închiderii unei poziții – pentru că, știind salariul, candidații vor aplica mult mai țintit -, până la crearea unui avantaj competitiv pentru cei care oferă salarii peste media pieței. În plus, cei care deja au început să facă acest lucru, câștigă încrederea candidaților, care își doresc să lucreze pentru o companie pe care o asociază cu ideea de transparență. Datele noastre arată că anunțurile cu salariul afișat generează cu 40% mai multe aplicări decât celelalte”, detaliază Roxana Drăghici.

 

Veniturile salariale. Domeniile care afișează oferta salarială

Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, entertainment (cu precădere angajatorii din zona de cazinouri și jocuri de noroc), industria alimentară, turism, logistică și transport, dar și call center / BPO. „Este adevărat faptul că, în primă fază, angajatorii publică salariile în special pentru pozițiile entry level, iar acestea sunt sectoare de activitate în care cea mai mare parte a angajărilor se face tocmai pentru această categorie de candidați, respectiv cei entry level. O altă categorie de angajatori care publică în mare măsură salariile sunt cei din afara țării”, mai spune Roxana Drăghici.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel național variază între 3.000 și 4.600 de lei, astfel: angajații din turism câștigă în medie, 3.000 de lei pe lună, cei din call – centere 3.400 de lei, în vânzări, media netă la nivel național este de 3.900 de lei. 3.700 de lei este salariul mediu net pentru angajații din logistică, 3.500 pentru cei din industria alimentară, 4.000 pentru transport / distribuție, 4.200 pentru crewing / casino / entertainment și 4.600 pentru industria auto.

 

Ți-a plăcut articolul despre veniturile salariale? Citește și:

Salariu net: ce trebuie să știi dacă ești angajat

Ce salariu câștigi dacă te angajezi în HR

Cum devii consultant financiar și ce impact poți avea în acest rol

A fost util articolul? 1
comparator de salariisalarii romaniavenituri

Leave a Reply